Aproape, dar insuficient: CSM București nu reușește să câștige cu Esbjerg, ratează calificarea în FINAL 4-ul Ligii Campionilor
Andrei Năstase 8 mai 2022CSM București, oprită la un singur gol distanță de calificarea în turneul FINAL 4 al Ligii Campionilor, după un 27-27 frunstrant cu Esbjerg, în returul sferturilor de finală Champions League.
În meciul tur, Esbjerg câștigase la București cu 26-25.
Metz, Gyor și Kristiansand (deținătoarea trofeului) sunt celelalte trei echipe calificate în FINAL 4-ul de la Budapesta (4 și 5 iunie), un turneu la care CSM a participat ultima dată în 2018.
Așa cum știi, CSM București a câștigat trofeul Ligii Campionilor în 2016, la prima participare în cea mai importantă competiție europeană.
Meciul
A fost a patra întâlnire dintre CSM și Esbjerg, vinecampioana Danemarcei, în acest sezon. Și precedentele trei meciuri au fost la fel de echilibrate, cu două victorii la un gol diferență pentru nordice, respectiv un egal la București, în ultimul meci din faza grupelor.
Cu un lot echilibrat, cu jucătoare valoroase pe fiecare post, dar și cu câteva absențe importante, Esbjerg a pornit cu prima șansă și azi. Dar a pornit și cu presiunea gândului că s-ar putea califica pentru prima dată în FINAL 4-ul Champions League, o ispravă cu care multe dintre jucătoarele lui Adi Vasile s-au mai întâlnit și-n trecut.
Dincolo, Grubisic, una dintre cele mai experimentate handbaliste de pe teren, a deschis meciul cu trei parade care să-i dea încredere, Carmen Martin, altă campioană în serie, a scos prima aruncare de la șapte metri – cu tot cu eliminare de două minute la Reistad, cea mai valoroasă jucătoare adversă -, însă CSM, cu trei atacuri ratate, n-a profitat de startul lent al lui Esbjerg: a fost 2-1 pentru daneze după primele cinci minute.
Dindiligan a găsit un gol excelent pentru 2-2, într-un moment în care CSM a avut două eliminări, însă Tranborg și Breistol, cu două goluri marcate de la distanță, și-au demonstrat imediat calitățile. Cu toate astea, primele 10 minute (4-2 pentru Esjberg) au fost presărate cu multe scăpări ofensive, ratări care ne-au arătat tensiunea acestui meci hotărâtor și pentru CSM, dar și pentru Esbjerg, aflată la cel mai bun sezon european al său.
Când Cristina Neagu, Arntzen și Broch au marcat trei goluri consecutive pentru CSM, pe chipul colectiv al lui Esbjerg au apărut și primele semne de îngrijorare. De data asta, CSM a profitat și s-a desprins pentru prima dată la două și apoi trei goluri, 9-6.
Au fost cinci minute foarte bune pentru apărarea CSM-ului, și mai ales pentru portărița Grubisic, iar golurile marcate apoi de Neagu, Martin și Dembele au reușit să facă liniște într-o sală în care mai vocali au fost suporteii români.
Primul gol mai bine lucrat de Esbjerg a venit târziu, după minutul 20, perioadă în care danezelor nu le-au ieșit nici contrele, nici finalizările din extrema dreaptă, poziție unde Jesper Jensen, care conduce și naționala Danemarcei, a fost nevoit să caute situații de compromis. Cu doar 12 jucătoare pe bancă – și cu absențe importante nu doar în extrema dreapta, dar și la coordonare -, Esbjerg a avut mari dificultăți cu apărarea agresivă a CSM-ului.
Cu o linie defensivă avansată spre linia de nouă metri, echipa lui Adi Vasile a reușit să o blocheze excelent pe Henny Reistad, cea care înaintea acestui meci părea pregătită să se ia la întrecere cu Neagu în reușite personale. N-a făcut-o. Și dacă tot vorbim de reușitele personale, Aune a excelat pe partea dreaptă a atacului nostru, un atac echilibrat, în care opt jucătoare au reușit să marcheze în primele 30 de minute.
La pauză s-a intrat cu două goluri avans pentru CSM, 14-12.
Iar până aici, campioanele României au fost într-adevăr mai bune. Mai bune în poartă, unde Grubisic a avut opt sau nouă parade, mai bune în apărare și mai inventive în atac, unde Neagu, secondată excelent de Omoregie sau Arntzen, nu s-a simțit la fel de singură cum s-a simțit probabil Breistol, cea mai periculoasă jucătoare a lui Esberg (6 goluri în prima parte).
Repriza a doua a început în termeni similari, cu Omoregie finalizând după o pătrundere frumoasă, dar și cu primele goluri pentru Reistad și Turkoglu, încercată și ea pe extrema dreaptă.
Esbjerg a reușit să egaleze repede, 15-15 și apoi 16-16, însă CSM – în ciuda unor ratări simple – a știut să răspundă la țanc: Dembele a refăcut avansul de două goluri, 18-16, exact înainte ca Grubisic să se remarce din nou în poartă, frustrând-o de data asta pe Solberg.
CSM ar fi putut să se desprindă și mai departe, însă Eckerle, intrată în poarta adversă, a scos și ea două-trei mingi grele, reușite care i-au mai încurajat pe suporterii danezi, altfel enervați de câteva decizii curioase ale arbitrilor.
Eckerle și Grubisic, cu alte câteva intervenții excelente, au continuat să se remarce în cele două porți, dar danezele au fost ceve mai inspirate la finalizare, au egalat la 19, au trecut apoi la conducere, 20-19, iar Adi Vasile a cerut imediat time-out.
Însă seceta din atacul CSM-ului a continuat (peste cinci minute), și tot Esbjerg a marcat pentru +2, înainte ca Neagu să finalizeze perfect dintr-o poziție mult mai complicată decât cele din care ratase mai devreme.
Aici, la 23-21, cu ceva mai mult de 10 minute rămase de jucat, a devenit evident că apărarea centrală a CSM-ului și-a pierdut puțin reperele. Iar Esbjerg a profitat bine de treaba asta, s-a dus la 24-21 și apoi 25-22, obligându-l pe Adi Vasile să atace fără portar, în șapte contra șase.
Arntzen a găsit curajul și inspirația următoarelor două aruncări, însă portărița Eckerle (cu 10 parade în repriza a doua) a rămas cu adevărat zgârcită: intervențiile ei au ajutat-o pe Esbjerg să rămână la +3, 27-24, cu mai puțin de cinci minute înaintea finalului.
Aici, cu Esbjerg preocupată să-și ducă atacurile până la limita pasivului, calificarea era deja pierdută.
S-a terminat 27-27, un egal greu de acceptat, după jocul bun din primele 30 de minute, dar ușor de explicat: ratările din partea a doua, în fața excelentei Eckerle, au fost decisive, și nici apărarea CSM-ului n-a mai fost la fel solidă ca-n prima repriză.
La trasul liniei, poate că Esbjerg a fost echipa ceva mai bună. Și cu siguranță mai inspirată.
Iar CSM București trebuie să mai aștepte încă un an pentru întoarcerea în FINAL 4-ul de la Budapesta. Cea mai recentă prezență acolo a fost în 2018.
*
CSM București ajunsese în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce adversara ei din optimi, CSKA Moscova, a fost exclusă din competiție. Și Esbjerg a ajuns direct în sferturi, pentru că a câștigat grupa inițială din care a făcut parte și CSM. Bucureștencele au încheiat faza grupelor pe locul 5, cu șapte victorii, un egal și șase înfrângeri, trei dintre ele frustante, cu gol primit la ultima fază.
*
Team Esbjerg's celebration after securing their spot in the #ehffinal4! #ehfcl pic.twitter.com/5W6qNoTlcj
— EHF Champions League (@ehfcl) May 8, 2022
FULL-TIME: It couldn't have been any closer. @TeamEsbjerg advance to the #ehffinal4 after today's draw against @csm_bucharest with a one-goal win in the first game. #ehfcl #showtimeforchampions pic.twitter.com/p2C5sVRbQ7
— EHF Champions League (@ehfcl) May 8, 2022
Henny Reistad scoring one of her four goals today. #ehfcl #showtimeforchampions pic.twitter.com/s7KSD6b5lH
— EHF Champions League (@ehfcl) May 8, 2022
Kristine Breistøl: 💪 #ehfcl #showtimeforchampions pic.twitter.com/iVMBwkY0go
— EHF Champions League (@ehfcl) May 8, 2022
Neagu: Simply one of the best. 💪 #ehfcl #showtimeforchampions pic.twitter.com/SCDK1kf4yz
— EHF Champions League (@ehfcl) May 8, 2022
Rikke Vestergaard shows off her incredible reflexes with this save! #ehfcl #showtimeforchampions pic.twitter.com/9rMVBmQFtN
— EHF Champions League (@ehfcl) May 8, 2022
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni