Aproape, dar nu chiar acolo: România pierde la limită cu Lituania, drumul către Euro 2020 se complică și mai mult

Acest meci retur din Lituania a fost prezentat ca a doua „finală“ în doar patru zile pentru o echipă națională a României care era obligată – pentru a păstra șanse de calificare la Euro 2020 – să ia patru puncte din această dublă. După două înfrângeri severe în Portugalia (13-21) și cu Franța (21-31), echipa antrenată de Manuel Montoya și Eliodor Voica mai spera mai degrabă la o calificare de pe unul dintre cele mai bune patru locuri 3 din cele opt grupe. Iar pentru asta era nevoie de alte două puncte pe terenul Lituaniei.

Ușor de zis, greu de făcut. Și asta pentru că Lituania, care în primul meci din aceste preliminarii a pierdut în ultimele secunde cu Portugalia, este o echipă serioasă. În ultimii doi ani, aici a mai câștigat doar Franța, tot la un gol, în preliminariile precedentului European, într-o grupă în care Lituania a reușit să învingă puternica echipă a Norvegiei, care se bate pentru medalii la ultimele turnee finale.

Meciul

Cu Alex Șimicu, puternicul inter de la Saint Raphael, revenit la echipă, cu portarul Ionuț Iancu încurajat de excelentul meci tur, cu Demis Grigoraș într-o formă foarte bună, dar și cu câțiva absenți importanți – între ei portarul și căpitanul Mihai Popescu (accidentat), dar și doi dintre cei mai buni jucători din Liga Zimbrilor, centrul Cristian Fenici și interul Alexandru Csepreghi (absenți din motive personale) – România a pornit cu a doua șansă în Lituania. Și a intrat în meci mai greu decât a făcut-o la Târgoviște, acum câteva zile.

În sala lor mare, dar cam goală, lituanienii – mari iubitori de baschet – au început tare, au condus cu 4-2 și 5-3, dar au avântul le-a fost tăiat de câteva aruncări năprasnice pe care România le-a găsit de la linia de nouă metri, acolo unde echipa asta are destul fire power pentru a se măsura cu cei mai buni. Dar pentru toate calitățile individuale, acestei echipe pe care spaniolul Montoya vrea să o treacă la nivelul următor îi lipsește experiența; câteva meciuri tari în care acești jucători, mulți dintre ei tineri, să-și ofere dovezile că pot. Că au tot ce trebuie pentru a învinge echipe ca Lituania și, de ce nu, Portugalia, o națională (și un handbal) care a crescut accelerat în ultima vreme. Ei bine, meciul ăsta din Lituania a fost o bună ocazie în sensul ăsta.

Și pentru o bună parte din joc, românii au fost cel puțin egalii Lituaniei. Cu o apărare agresivă și puternică, dar și cu câteva parade bune ale lui Iancu, România a stat aproape de Lituania și chiar a condus de câteva ori în prima repriză, înainte să intre la vestiare cu un singur gol de recuperat, 11-12.

Numai că lucrurile bune din prima parte au început să dispară pe la jumătatea reprizei a doua, când Lituania, profitând și de ratările din atacul român, dar și de câteva goluri frumoase, a reușit pentru prima dată desprinderea la trei goluri. S-a întâmplat la 20-17, după trei goluri consecutive care au zdruncinat parcă încrederea băieților lui Montoya și Voica.

De aici încolo, chiar dacă n-a fost îndepărtată cu totul, România – ușor obosită – n-a mai reușit să se întoarcă până la capăt în meci. Dar revenirea din final, când avansul de trei-patru goluri al Lituaniei a fost redus la unul singur, e un semn bun. Înfrângerea asta cu 24-23 ne păstrează pe locul trei în grupă, dar pentru o calificare de pe locul trei e nevoie de punct sau chiar puncte din meciurile cu Portugalia și Franța.

Grupa e condusă acum aceste două echipe, după ce portughezii au reușit surpriza (33-27!) acum câteva zile, iar francezii și-au luat revanșa duminică, 33-24, egalând Portugalia în clasament – 6 puncte fiecare. România și Lituania au câte două.

Următorul joc al României vine la jumătatea lui iunie, cu Portugalia. Până acolo, cele patru locuri 3 care duc la Euro sunt ocupate de Belarus, Turcia, Italia – câte 4 puncte fiecare – și Muntenegru, cu un punct mai puțin. Polonia, Olanda și Serbia au, la fel ca România, câte două puncte din primele patru etape.

*

Așa cum știi, obiectivul final al acestei echipe a României este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020. O ispravă ca asta s-ar traduce (ca o consecință) în reașezarea naționalei masculine în plutonul echipelor serioase ale handbalui masculin, un contact pierdut pe la jumătatea anilor ’90. (De la ultima medalie internațională, un bronz mondial câștigat în Cehoslovacia, au trecut 28 de ani).

Dar uite că acest drum înapoi e lung și a fost complicat și mai tare de ratările ultimilor ani, când România a căzut în anticamera sportului pe care l-a dominat în anii ’60 și ’70. Cele patru medalii de aur obținute la campionatele mondiale din 1961, 1964, 1970 și 1974 sunt amintiri prețioase, nimic mai mult; la fel și cele patru medalii olimpice, ultima câștigată la Los Angeles, în 1984.

Foto: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro