Champions League revine cu povești noi, fețe mai vechi și întrebări complicate. Uite patru idei înainte de start

Danny Coposescu 18 septembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

E agitație mare la sediul UEFA. Nici n-am avut timp să deslușim formatul alambicat al Ligii Națiunilor – sau măcar să ne hotărâm dacă merită efortul – că mințile luminate de la Nyon mai pregătesc o idee măreață. Pesemne cluburile vor avea în curând încă o competiție europeană de trecut în calendar, pe care s-o poată ignora sau trata disprețuitor, cu rezerve și bombăneli.

Oricare ar fi motivele pentru explozia asta de productivitate, e clar că majoritatea echipelor cu planuri serioase au în continuare ochii ațintiți pe tărâmul făgăduinței: Champions League rămâne scena principală a fotbalului european, „the only show in town‟. În seara asta, cortina se ridică din nou, acompaniată de imnul său emblematic. Iată câteva lucruri la care ne putem aștepta.

Mai multă imprevizibilitate în grupe

De vreme ce același nume a fost gravat pe trofeu trei sezoane la rând – de fapt, în patru din ultimele cinci – nu s-a prea putut vorbi despre desfășurări neașteptate în Champions League. Cu excepția unui rezultat șoc ici-colo, ca revenirea uluitoare a Romei cu Barcelona, a devenit ușor să ghicești cum vor arăta fazele superioare. Real Madrid, de exemplu, n-a mai lipsit din semifinale de nouă ani, Bayern doar o dată din 2012 încoace. E drept că Barcelona și-a cam uitat recent abonamentul acasă, dar potrivit BBC, analiștii de la Gracenote le dau cele mai mari șanse să ridice cupa în mai.

Toate astea nu înseamnă că nu putem avea o fază a grupelor mai electrizantă ca oricând. Nu-i vorba doar de derbiurile presărate peste tot, deși ajută că începem cu nebunia din grupa B, unde nici nu știi cum să alegi între Barça – PSV și Inter – Spurs, continuăm cu Liverpool – PSG, iar miercuri găsim Valencia – Juve în meniu. Mai important e că sunt puține grupe pe care ți le poți imagina dominate de o singură echipă. Favoritele obișnuite au prins o tragere la sorți dificilă de data asta și n-ar fi o surpriză enormă să vezi câțiva giganți căzuți în Europa League.

Aproape că-ți vine să uiți de tot ce-i rău în cartelarea competiției ăsteia și să te lași fermecat de strălucirea pe care-o aduc 16 locuri garantate celor patru campionate mari ale continentului. Aproape.

O cursă fascinantă pentru rolul principal

E în natura Champions League ca firul epic să fie centrat mai mult pe individualități decât în ligile domestice. Mai ales când intrăm în fazele eliminatorii, jucătorii cu adevărat excepționali – sau doar în forma carierei lor – acaparează atenția și dau uneori impresia că își cară întreagă echipă în spinare. Asta au făcut Messi și Ronaldo timp de un deceniu și ăsta a fost argumentul principal pentru investiția ambițioasă a lui Juventus în vară.

Italienii n-au cumpărat doar cel mai monetizabil brand individual din fotbal și (probabil) următorul golgheter din Serie A. Chiar și dacă n-ar fi reușit în sfârșit să marcheze weekendul ăsta, cu Sassuolo, nimeni din conducere nu s-ar fi îngrijorat peste măsură. La urma urmei, Ronaldo a fost adus pentru că n-a mai coborât de șase ani din topul marcatorilor în Europa. Poate că nu există garanții de succes în sport, dar el e cu siguranță cel mai apropiat lucru de așa ceva. Rămâne de văzut dacă statutul ăsta va rezista și într-un mediu care pare, măcar deocamdată, mai puțin capabil sau dispus să se plieze pe nevoile unui singur om.

Sunt dubii care lasă loc altora să preia rolul principal. Guillem Balague ne anunță că Messi n-a trecut peste ce s-a întâmplat pe Olimpico în sferturi și are de gând să se revanșeze. Mo Salah are și el destule frustrări de descărcat după acea finală care i-a stricat și Mondialul. Kylian Mbappe a cucerit deja lumea în tricoul Franței și e pregătit s-o facă și pentru PSG și nu-l putem uita nici pe „omul nou‟, Neymar. Oricine ar fi, Champions League își găsește mereu o stea.

Revenirea unor cunoștințe vechi

Nu trebuie să fi trăit pe viu parcursul legendar al Stelei Roșii Belgrad în 1991 ca să nutrești o oarecare reverență pentru sârbi. Ajunge să citești evocarea semifinalei cu Bayern scrisă de Jonathan Wilson sau să te minunezi la primul 11 de vis cu care câștigau ultima ediție a Cupei Europene, înainte de restructurarea care avea să fie o sentință pentru echipele provenite din medii mai sărace. Una pe care „Zvezda a ispășit-o de abia acum, 26 de ani mai târziu.

Scenele de la Salzburg, unde Steaua Roșie a întors în trei minute de vis un 0-2, îți spun tot ce trebuie să știi despre enormitatea momentului pentru club și fani. Peste 10.000 dintre ei s-au deplasat în Austria pentru returul barajului, unde au sărbătorit pe teren revenirea într-o lume care le părea închisă. „Răsplata‟ pentru performanța asta a fost o tragere la sorți infernală, dar nimeni de la Belgrad n-are de gând să joace rolul unui miel la tăiere: „Nu plecăm cu gândul de a ne distra și a ne bucura pur și simplu de experiență,‟ spune Milos Degenek, marcatorul golului decisiv în play-off.

Trebuie să-l crezi pe cuvânt, pentru că nimic din atmosfera incendiară (câteodată la propriu) de pe Marakana nu îi va permite lui și coechipierilor săi să dea mai puțin de 100%. Același lucru e valabil și pentru AEK Atena și Young Boys Berna, alte două echipe care se familiarizează din nou cu aerul ăsta rarefiat. Ambele vin din postura de campioane naționale după perioade lungi de secetă – în cazul elvețienilor, așteptarea pentru un trofeu a durat peste trei decenii – iar aspectul ăsta le face adversari mai periculoși decât ai crede la prima vedere. PSG, Bayern, respectiv Man Utd nu vor avea parte de viață ușoară pe niște stadioane gata să sărbătorească întoarcerea vremurilor bune.

Un viitor complicat pentru masa bogaților

S-ar putea zice că publicul primește ce vrea în Champions League. Jumătate dintre participante vin din țările cu cele mai profitabile contracte de televizare și, pe cale de consecință, cele mai urmărite cluburi. Împărțirea etapelor în două intervale orare – în ediția asta, o jumătate dintre meciuri se joacă de la 19.55, cealaltă de la 20.00 – e motivată de aceeași preocupare față de ochii alipiți de ecrane.

Dar președintele Aleksander Ceferin știe prea bine că nu poate amâna la nesfârșit discuția despre circuitul închis în care se transformă Liga. În timp ce numărul de locuri garantate campionatelor mari crește, restul Europei începe călătoria prin calificări în iulie și se trezește cu tot mai multe obstacole puse în cale. Pentru mulți, jumătate din titlul competiției a devenit o glumă proastă: „the champions‟ sunt în minoritate în faza grupelor.

Aici intervine din nou propunerea unei noi competiții. E încă un pas spre o ierarhizare și mai clar formalizată a fotbalului european, unde Champions League e deja prima divizie și Europa League, a doua. Oarecum pe furiș, „super-liga‟ cu care au tot amenințat cei mai bogați s-a cam instaurat deja.

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories