CSM București pierde al doilea meci în Liga Campionilor, are toate motivele de îngrijorare

Andrei Năstase 4 noiembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Dacă mai existau dubii, de-acum e lucru sigur: CSM București traversează cea mai complicată perioadă din scurta ei istorie. Și după înfrângerea aspră cu Vipers Kristiansand – un 26-31 în care jocul a arătat poate și mai rău decât scorul -, semnalele de alarmă vor fi aprinse: apărarea are probleme peste tot, nu doar în zonă centrală, iar atacul nu mai poate ascunde aceaste slăbiciuni. Mai important, a doua înfrângere a sezonului european complică deja drumul spre un Final 4 considerat, de ani buni, principalul obiectiv al echipei.

Meciul

Într-o Sală Dinamo plină și de oameni, dar și de optimism – mai ales că CSM câștigase, acum două săptămâni, meciul tur cu Vipers – lucrurile au luat-o la vale destul de repede. Puternica Arntzen ne-a amintit că poate să dea gol de la mare distanță, norvegiencele au început încrezătoare și s-au dus la 2-0. CSM a răspuns imediat, prin trei goluri consecutive, și meciul a alunecat imediat în șablonul preferat de echipele nordice: ritm alert, contre numeroase, un stil pe care campioana României ar trebui, măcar în această fază de reconstrucție, să-l ocolească. Mai ales că CSM este, dacă o privești pentru apărarea ei, o echipă generoasă. Și asta s-a văzut foarte bine și cu Vipers, care și-a marcat aproape toate cele șapte goluri (cu excepția unuia) din primele minute de la distanță. 

Când norvegiencele s-au dus la 8-6, antrenorul Dragan Djukic a considerat că-i de ajuns: primul timeout a fost pentru a le cere jucătoarelor lui o apărare mai avansată. Și mai multă răbdare în atac. Dar intențiile n-au produs rezultate. Din contră, următoarele trei atacuri au fost irosite (inclusiv o aruncare de la șapte metri, prima dintr-o serie mai lungă), iar Kristiansand a profitat: trei goluri consecutive au dus-o pe campioana Norvegiei până la 11-6. Putea să vină și al patrulea, dar apărarea CSM-ului a reușit primul ei blocaj. Și pe respingere, Mehmedovic a pus punct perioadei de secetă din atacul bucureștean.

Însă primele 20 de minute n-au arătat bine nici în atac, nici în apărare. Și nici pe tabelă, unde Vipers a acceptat fiecare cadou (două-trei bare, alte ratări simple) și a zburdat pe contre pentru un 14-8 îngrijorător. 

Obligat să ceară al doilea lui timeout – deși reușise să vorbească cu jucătoarele lui cu doar un minut înainte, când antrenorul nordic ținuse propriul timp de respiro – sârbul Djukic a subliniat că până acolo (la 15-10 pentru adversare) n-a văzut niciun fault, că apărarea nu mișcă destul.

A început să miște mai bine în ultimele minute ale reprizei, când Grubisic a găsit primele intervenții în poartă, iar Neagu a reușit primele două (!) goluri din acțiune. Chiar și așa, Vipers s-a dus la vestiare cu un avantaj nesperat: 16-11, la capătul unei reprize pe care au câștigat-o la toate capitolele.

Și cum mai rău nu se putea, CSM a revenit pe parchetul Sălii Dinamo într-o viteză mai bună. A tăiat repede în avansul lui Vipers, a avut atacul pentru a se apropia la două goluri, dar Lunde, legendara portăriță care nu dă semne de oboseală nici la 38 de ani, a citit-o din nou pe Amanda Kurtovic, iar norvegiencele s-au distanțat din nou la patru și mai apoi cinci goluri: 19-14.

Pe partea dreaptă, Kurtovic a reușit primul ei gol abia în minutul 37, dar norvegiencele și-au văzut de treabă. Singura lor problemă? Aruncările de la șapte metri. Le-au ratat pe primele două, însă n-au mai greșit la a treia și și-au protejat același avans de cinci goluri. Mai mult, când arbitrii n-au văzut două faulturi la Neagu, au avut câteva atacuri pentru a se duce la șase pași înainte. Le-au ratat, au primit și o eliminare, iar CSM a încercat să-și facă loc în meci: Neagu și Lekic și-au adus echipa la 19-22, numai că pragul de trei goluri n-a fost depășit nici de data asta.

La jumătatea reprizei secunde, CSM avea de recuperat patru goluri, și nici măcar a treia eliminare din echipa lui Vipers n-a schimbat lucrurile în bine, pentru că Lunde a salvat încă un șapte metri, la bolta neinspirată a lui Radicevic, care tocmai părea să intre într-o zonă bună: marcase două goluri importante, dar ratarea asta a tăiat tot elenul, pentru că Vipers a obținut o eliminare de două minute la faza următoare, a marcat și s-a distanțat din nou: 25-21, apoi 26-22, cu doar opt minute rămase de jucat.

Și pentru fiecare atac chinuit al CSM-ului, Vipers a continuat să marcheze cu o ușurință dezarmantă. N-a mai făcut-o doar din centru, dar mai ales din extreme, unde apărarea CSM-ului a uitat, parcă prea des, să închidă culoarele.

De închis s-a închis discuția despre câștigătoarea acestui meci, când aceeași Arntzen, care deschisese jocul cu un gol de la 10 metri, a dat (tot de acolo) și golul care a dus-o pe Vipers la 29-24. De aici încolo, fiecare minut a fost dureros. S-a terminat 31-26 pentru campioanele Norvegiei, o înfrângere care va aprinde toate semnalele de alarmă la București: calificarea în Final 4 – obiectivul tradițional – este în pericol.

După un meci care putea aduce a cincea victorie la rând pentru Dragan Djukic, aflat la prima experiență pe banca unei echipe feminine, concluzia e simplă: grupul aceasta încă nu s-a legat. Era și greu, dacă ne amintim că în vestiar au ajuns cinci-șase jucătoare noi și deja al doilea antrenor.

La microfonul Telekom, sârbul Djukic a recunoscut cu sportivitate că norvegiencele au jucat un handbal mai bun, înainte să sublinieze și el că e nevoie de timp: „Noi am fost nervoși de la început, n-a fost seara noastră. Poate trebuie să ne pregătim mai bine, dar nu mă așteptam la un astfel de joc. Orice echipă are nevoie de timp ca să devină o echipă. O să luptam în continuare. Sper să jucam mai bine cu Ferencvaros. Trebuie să ne apărăm mai bine și să folosim mai multe jucătoare.”

Ce urmează

Cu patru puncte din patru meciuri – două victorii și două înfrângeri -, CSM București rămâne pe locul doi în grupa D. Ferencvaros, care a câștigat ceva mai devreme cu Bietigheim, are șase puncte, iar Bietigheim și Vipers au câte trei. Asta înseamnă că CSM se va deplasa în Ungaria (11 noiembrie), pentru meciul cu Ferencvaros, cu cuțitul la os.

Așa cum știi, primele trei clasate vor merge mai departe în grupele principale, unde vor duce și punctele obținute împotriva celorlalte două echipe calificate. La cum arată lucrurile astăzi, CSM ar fi avantajată dacă Bietigheim ar câștiga următorul meci cu Kristiansand. Asta cu condiția să-și ia revanșa în fața echipei germane, în ultima etapă a grupei: meciul de la București cu Bietigheim se va juca pe 18 noiembrie, chiar înaintea cantonamentului pregătitor pentru Campionatul European din Franța (29 noiembrie – 16 decembrie).

FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories