„E un sentiment frumos. Sunt pur și simplu fericit!”. David Popovici, primele declarații după recordul mondial și medalia de aur câștigată la Europenele de la Roma

La scurt timp după ceremonia de premiere în care și-a primit medalia europeană de aur la 100 de metri liber – o cursă în care a doborât și recordul mondial! – David Popovici a venit la întâlnirea cu jurnaliștii.

În stilul lui obișnuit, calm, măsurat, el a vorbit despre însemnătatea acestui record mondial pe care Cesar Cielo îl stabilise în 2009, tot la Roma, într-o perioadă în care se înota în costume întregi de poliuretan – costume care avantajau alunecarea sportivilor în apă.

David avea 4 ani când Cielo a înotat în 46.91. Acum, el a câștigat aurul european cu timpul de 46.86, nelăsându-le vreo șansă concurenților din frumosul Stadio Olimpico del Nuoto – bazinul său preferat.

David spune că „nu ne-am grăbit nicăieri, însă ne bucurăm că am reușit să o facem (să doborâm recordul n.a.) înainte de termen; nu că am fi avut neapărat termen. Era mai degrabă o expresie ca să nu ne grăbim, să o luăm pas cu pas. Și văd că s-a putut un pic mai repede decât mă așteptam, așa că why not?”.

Întrebat dacă poate înota și mai repede, David a răspuns:

„Da, întotdeauna cred că se poate înota mai repede, mai am mulți ani să mă perfecționez. Și nu mă deranjează, de-abia aștept! O să fie ani de muncă grea, cum au fost și până acum, dar îmi pot adăuga în palmares titlul ăsta de recordmen mondial.”

La ce s-a gândit la final, când a văzut timpul de record mondial?

„M-am asigurat că văd bine tabela, dar n-am fost extraordinar de surprins, pentru că știam că sunt suficient de rapid. Dar m-am bucurat foarte tare, au fost pur și simplu euforia și adrenalina făcându-și efectul.”

David crede că e acesta a fost cea mai bună cursă a lui, le-a spus jurnaliștilor străini din zona mixtă. „Antrenorul meu trebuie să decidă asta, dar pentru moment cred că e cea mai bună de până acum. Am plănuit să plec foarte repede și să mă distrez, cam despre asta a fost. Am mai discutat niște lucruri tehnice de care să țin cont. Iar medalia e un bonus. Un bonus bun și mă bucur mult că am reușit să dobor acest record! Am văzut mulți fani români în tribune, pentru că mulți locuiesc aici și m-am bucurat să-i văd împreună.”

Ce înseamnă să fie parte dintr-o istorie așa de lungă?

„Acum fac și eu parte din clubul recordmenilor mondiali. Imediat după ce-am terminat cursa, Kristof Milak mi-a spus: Welcome to the club! A fost o primire frumoasă. E bine să setezi noi limite. Recordurile sunt făcute să fie doborâte, sper ca cineva să-l bată și pe al meu și apoi eu o să-l bat din nou pe al lui. Despre asta e sportul. E un sentiment frumos. Nu sunt multe adjective care să descrie cum mă simt. Sunt pur și simplu fericit.”

Ce i s-a părut cel mai greu în cursa asta? Și dacă s-a simțit obosit?

„Nu, rău m-am simțit doar după; după orice cursă îmi e un pic rău, oricui îi e. A fost o cursă grea, dar una plănuită, calculată și pe care am făcut-o ca la carte, exact cum ne-am dorit. O să discutăm, sigur o să și sărbătorim, dar mai avem din concursul ăsta și nu pot lăsa să mă bucur prea, prea tare. Doar un pic acolo. După ce se termină cu totul mă voi lăsa eu. Dar mâine și următoarele zile sunt unele pline”.

La Europenele de natație de la Roma, David mai are de înotat la 200 de metri și 400 de metri liber, dar și în ștafeta de 4×100 de metri liber.

Context

David Popovici a ajuns în bazinul de înot de la Lia Manoliu la 4 ani, așa cum ajung toți copiii energici: dus de părinții care sperau să-l ia acasă obosit și să doarmă mai mult, dar și la recomandarea medicului pentru un început de scolioză. Apa a fost mediul în care corpul lui lung și subțire s-a simțit, din primul moment, în largul lui, și care i-a dat încredere. I-a plăcut și faptul că la Bucharest Sport Club, clubul privat unde a făcut inițiere, înotul era o joacă. Îi plăcea însă să înoate în ritmul lui, iar primul antrenor îl striga folosind porecla dată de colegi pentru pletele de pe umeri: „Zânule, admiri norișorii, ce faci?”.

A vrut să continue să facă performanță, așa că părinții l-au înscris la o școală cu profil sportiv, Emil Racoviță. Pentru că nu au fost mulțumiți de chimia pe care o avea cu antrenoarea, la 9 ani l-au întrebat dacă vrea să continue altundeva. A ales Aqua Team București (acum Navi), un club fondat în 2007 de Cătălin și Iulia Becheru, doi antrenori de copii cu rezultate. Era cel mai bun club de copii din țară, iar David i-a spus tatălui: „Vreau și eu să câștig medalii”.

Acolo l-a întâlnit, în 2013, pe „domnul Adi”, cum îi spune și azi antrenorului Adrian Rădulescu. Fost înotător și doctor în performanță sportivă, specializarea natație, Rădulescu a ajuns la club în timpul facultății, ca voluntar, la recomandarea lui Pierre Joseph de Hillerin, fost director al Institutului Național de Cercetare Sportivă. Acesta le-a povestit fondatorilor că are un student care vrea să antreneze la Jocurile Olimpice. A făcut întâi inițiere și pregătire fizică, apoi a preluat o grupă de performanță din care făcea parte și David.

A găsit un copil neastâmpărat și pus pe glume, care se plictisea repede, mai ales când avea de înotat distanțe lungi. Se oprea și se juca cu ochelarii, cerea la toaletă, spunea că-l doare capul, umărul sau burta. Cu toate astea, când își dorea, înota nefiresc de repede pentru cât se antrena, spune Rădulescu. „Minim de efort, maxim de impact.”

„Îți dai seama că nu e doar că e mai înalt. Ok, era înalt, dar erau și alții înalți. Nu era cel mai forțos. Nu putea să facă o flotare, alții făceau 100. Era clar că exista altceva acolo.”

Citește povestea lui David Popovici.