Încă un pas. Naționala României e aproape de semifinalele Campionatului European. Ce așteptăm cu și de la Ungaria
Andrei Năstase 12 decembrie 2018Te uiți la lista meciurilor de azi și nu poți decât să-i feliciți pe cei care au gândit acest format: sigur, distribuția zilelor de pauză arată aiurea, dar grupele principale și ordinea meciurilor au reușit să facă din această ultimă zi a Main Round-ului un adevărat blockbuster. În România, Ungaria, Norvegia, Olanda și Germania, handbalul va confisca, măcar pentru o clipă, atenția generală.
Toate cele cinci echipe au încă șanse de calificare în semifinalele Europeanului, însă Olanda și România sunt ceva mai aproape de Paris. Sunt, cum le place sportivelor să spună, „la mâna lor“: dacă închid ziua neînvinse, atunci ambele vor avansa spre lupta pentru medalii. Rusia a câștigat Grupa I, Franța are șanse mari să obțină celălalt loc, dar nimeni nu se gândește la semifinale, ci doar la pasul următor.
Pentru România, pasul ăsta înseamnă Ungaria (ora 19.00, TVR). Ungaria lui Kim Rasmussen, cel care a câștigat Liga Campionilor cu CSM București, în 2016; Ungaria cea tânără și imprevizibilă, care a venit în Franța cu 10 jucătoare noi față de precedentul turneu final; în fine, Ungaria – adversara de serviciu, vecina pe care „românul curat“ (adevărat, dacă preferi) o privește cu ostilitate: ori noi, ori ei! De data asta, pe parchetul sălii de handbal din Nancy, s-ar putea să se potrivească.
Scăpată cu două puncte, dar și cu multă energie consumată, din complicatul duel cu Spania, România știe că nu are voie să piardă cu Ungaria. Dincolo, Ungaria o să afle și ea, până la ora meciului, dacă va mai avea șanse de calificare sau nu. (Dacă Norvegia va bate Spania, de la 16.45, atunci șansele Ungariei vor fi mici.) Dar nimeni în echipa României nu stă să facă socoteli. Echipa știe calculele – încă de aseară, Radu Cheregi, performance analyst-ul României, umpluse cu scenarii o foaie A4 -, dar nici jucătoarele, nici antrenorii nu vor să se gândească la puncte și golaveraje. Cum spunea Ambros Martin imediat după revenirea contra Spaniei: „E mai bine să nu te gândești, ci să joci”.
Îngrijorat doar de timpul scurt de recuperare (Ungaria vine după două zile de pauză), Martin speră ca echipa României să poată juca la intensitate maximă. Mai ales că „Ungaria e o echipă similară (cu Spania). Au multe jucătoare noi, au același stil, joacă mult pe extreme și vor încerca să ne grăbească“, a spus spaniolul cu câteva ore înaintea meciului.
„Nu este ușor să te recuperezi după un meci ca cel de ieri, dar suntem pregătite. Va fi greu, un meci de care pe care, dar ne dorim din suflet să avem tăria de caracter să trecem mai departe. Le cunoaștem bine, dar niciun meci nu seamănă cu altul. Trebuie să fim concentrate și să ne facem jocul nostru“, a spus și Aneta Udriștioiu.
Într-adevăr, cele două echipe se cunosc bine. Melinda Geiger, Denisa Dedu și Gabi Perianu joacă pentru Siofok, iar Mădălina Zamfirescu și Ana Maria Dragut sunt la Debrecen. Ambros Martin, după șase ani frumoși la Gyor cunoaște încă foarte bine handbalul din Ungaria, iar Kim Rasmussen, deși a plecat de la București imediat după succesul din 2016, a rămas aproape de handbalul nostru. Mai ales că Ungaria și România s-au întâlnit și la Europeanul din Suedia, acum doi ani, unde Rasmussen n-a găsit (nici el) calea să o oprească pe Cristina Neagu, care a marcat 10 goluri într-o victorie categorică, 29-21.
Totuși.
Ungaria de atunci nu mai are multe în comun cu echipa de azi. Fără câteva jucătoare emblematice, între ele și marea Anita Gorbicz, naționala Ungariei păstrează avantajul câtorva surprize. Iată ce ne spunea despre echipa sa antrenorul danez în octombrie: „Avem multe accidentări și ne lipsește continuitatea, trebuie mereu să o luăm de la zero. Fetele muncesc din greu, dar avem o echipă tânără și lipsită de experiență, nu ne propunem pentru Campionatul European decât să dezvoltăm echipa și să arătăm bine, să jucăm cu o atitudine bună, cu spirit de luptă. N-o să fie ușor contra noastră, dar vom avea niște limite greu de depășit. Pentru că din punct de vedere fizic nu suntem la același nivel cu echipele de top. Dar vom vedea dacă putem face puțină magie.”
Rasmussen a jucat până acum în mai multe sisteme defensive, și poate juca și avansat, spre îngrijorarea lui Martin, care și-a văzut atacul blocat, pentru primele reprize, de liniile avansate ale Olandei și Spaniei.
Probabil că aici – la cum se vor descurca Neagu, Pintea, Buceschi și ale lor cu apărarea avansată a Ungariei – va fi una dintre cheile meciului. Prospețimea fizică, intensitatea din start și curajul vor conta și ele. România va încerca să scuture orice emoție și, dacă va juca liber, cum a reușit în primele meciuri de la Brest, dar și în a doua repriză cu Spania, atunci va porni favorită.
Ungaria a arătat cu adevărat bine într-un singur meci, cel câștigat clar cu Spania, n-a jucat așa de rău cu Olanda, dar a fost pur și simplu dată la o parte de Norvegia, chiar înainte să-și câștige, cu mult noroc, 26-25, meciul cu Germania. Pe hârtie, naționala vecină nu e de speriat. Dar hârtiile nu mai valorează nimic acum.
„Suntem la un singur pas de semifinale, depindem doar de noi. Vrem să câștigăm acest meci. E important pentru noi și pentru moralul nostru să câștigăm“, a spus Udriștioiu.
Iată clasamentul și programul
Nu uita, cu egal sau victorie cu Ungaria, chiar și locul 1 ar fi încă posibil. Dar asta în funcței de rezultatele Olandei, care, după ce a fost busculată de Norvegia (29-16, un handbal de toată frumusețea) mai are de jucat cu Germania. La egalitatea de puncte doar cu România, olandezele ar avea avantajul victoriei din meciul direct.
Dacă pierde cu Ungaria, atunci lucrurile se complică pentru naționala României. Echipa lui Ambros Martin ar avea nevoie de o egalitate de cel puțin trei echipe (fiecare cu 6 puncte) pentru a rămâne în cărți. Norvegia (dacă bate și Spania) și Germania, dacă va bate Olanda, pot ajunge și ele la 6 puncte. În caz de egalitate doar cu Norvegia și Ungaria – varianta cea mai probabilă, căci Olanda pornește favorită contra Germaniei -, România nu are voie să piardă la mai mult de două goluri cu Ungaria, pentru a păstra un golaveraj mai bun decât Norvegia (care are + 5 din meciurile cu România și Ungaria).
Interesant e că dacă Norvegia și Germania ar face ambele 6 puncte (puțin probabil), am avea cinci echipe la egalitate de puncte. S-ar face astfel un clasament în cinci unde ar conta tot golaverajul.
Nu-i de ocolit nici faptul că Olanda și Germania au avantajul programului: cele două joacă de la 22.00, vor cunoaște deja rezultatele României, Ungariei și Norvegiei (care abia a avut timp să închidă ochii, că trebuie să fie gata de meciul de la 16.45 cu Spania).
Foto: EHF EURO © Anze Malovrh / kolektiff
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni