Balaci putea fi la fel de mare și fără fotbal, sunt sigur de asta. Cu Balaci lângă tine, la masă sau despărtiți de televizor, credeai orice, credeai multe, uitai neșansa și deveneai și tu, prin el, un fel de Dumnezeu blond rănit de viața printre oameni.
În tinerețea mea la ziar, când mă ocupam de ruinele Craiovei, am făcut câteva interviuri cu el, toate superbe în mediocritatea lor, tocmai de aceea memorabile doar pentru mine. N-am reușit niciodată să depășesc proiecția lui asupra unui puști plecat din galerie un pic prea târziu, când, cu gândul la zei abstracți, luai bătaie concret pe la Baia Mare sau Cluj în numele lui Neagoe sau Pigulea.
Țin minte că, la o discuție purtată acum aproape două decenii în casa de lângă Hala Traian, a dat drumul la televizor, o plasmă cât magazinul Unirii, iar apoi m-a lăsat singur câteva clipe. Pe ecran era un documentar cu animale din junglă, era vorba de supraviețuire, se întâmpla ceva mare acolo, de viață și de moarte. Inevitabil, leul a prins gazela, iar eu am tresărit ca la cutremur, pentru că un sunet ireal a invadat casa și s-a cuibărit în sufletul meu, învins și el de acuratețea neștiută a tehnologiei. Când să-mi revin din stupefacție, din dolby surround și din șoc, mâna lui Balaci m-a așezat la loc în fotoliu. „Stai liniștit, mie și acum mi se întâmplă la fel, deși știu ce poate și televizorul, și leul”. Și fără minge, Balaci știa să te ia părintește la mișto și să-ți întindă apoi mâna.
Balaci a plecat într-o duminică, zi de sărbătoare, iar singura rugăciune cu care îl putem onora pe Ilie a fost adunată de Fănuș Neagu în câteva rânduri sacre, prinse la rever sub titlul „Zugrăvind cu vârful coasei”. Spunea maestrul, vecin cu geniul, cam așa, într-o revistă alb-negru, dedicată Craiovei Maxima și celui care i-a dat sens: „Am iubit o vulpe, botul ei, botul ei, albe pulpe și cinci Dumnezei”.
Starea asta de grație pe care o întâlnești rar, și mereu la alții, a purtat în fotbal, pentru mine, numele lui Ilie. De cele mai multe ori leu, dar întotdeauna vulpe, Balaci a rupt și acum rândurile, luând cu el secretul vânătorii. Ajuns sigur la Dumnezeu, Ilie ne-a făcut cu ochiul și s-a culcat apoi sub cerul liber, în prima noapte albă a sufletului său albastru.
Foto: SportPictures
