Învinse la ultimul atac: cu toată opoziția Jelenei Grubisic, CSM București pierde la Esjberg, în debutul Ligii Campionilor
Lead.ro 12 septembrie 2021Știam că nu va fi simplu, am văzut că n-a fost prea spectaculos, dar putea să fie, chiar și așa, un rezultat diferit. Cel puțin așa am crezut când CSM București s-a dus la 21-18, cu doar patru-cinci minute înaintea finalului. Din păcate, Esjberg a găsit (cumva) patru goluri consecutive, iar CSM se va întoarce din Danemarca cu mâna goală.
Iar acest 22-21 e cu atât mai frustrant cu cât Jelena Grubisic a fost cu adevărat impresionantă în poartă.
Din păcate, Jelena – cu un procentaj de aproape 50% – a fost singura jucătoare de la CSM aflată în ziua ei bună. S-au mai remarcat Omoregie sau pivotul Broch, active și ele, însă atacul echipei lui Adi Vasile n-a arătat grozav: Neagu a fost controlată foarte bine, a reușit doar trei goluri, iar linia de nouă metri n-a avut nici viteză, nici prea multă inspirație.
A fost a doua înfrângere a lui CSM în meciurile cu Esberg. Și prima în deplasare, la a patra vizită recentă în orașul-port din sud-vestul Danemarcei. Din 2017 încoace, CSM și Esjberg se văzuseră de șase ori: un singur succes pentru daneze (în 2019, la București), în rest, cinci victorii pentru CSM, care a câștigat și ambele întâlniri din sezonul trecut, cea din deplasare chiar la ultima aruncare.
Ei bine, norocul s-a întors azi, în debutul noului sezon de Liga Campionilor.
După o primă repriză complicată, în care jocul de atac n-a prea mers, iar apărarea s-a sprijinit, ca un beteag în baston, pe intervențiile Jelenei Grubisic în poartă (peste 50%), CSM București a revenit cu o defensivă zgârcită și atacuri mai dinamice.
De la -3 la pauză, 13-10 pentru daneze, CSM a întors în primele cinci-șase minute ale reprizei secunde, când Esjberg a mai găsit un singur gol, iar jucătoarele lui Adi Vasile au trecut înainte: 15-14, după primul gol marcat de Cristina Neagu.
CSM a reușit prima desprindere la 20-18, cu cinci minute înaintea finalului, moment în care victoria părea dintr-o dată nu doar posibilă, dar și probabilă. Mai ales când Omoregie a marcat pentru 21-18.
Din păcate, aceeașiOmoregie a primit apoi o eliminare de două minute, iar Esberg, cu multe jucătoare din naționalele Danemarcei și Norvegiei, a reușit o revenire spectaculoasă: patru goluri fără răspuns și un 22-21 enervant.
Mai ales pentru că remarcata zilei, Grubisic, care, la fel ca-n multe ocazii din sezonul trecut, și-a ținut echipa aproape.
Pentru CSM, acest început de sezon se înscrie în narațiunea obișnuită: echipa din București a pierdut câteva jucătoare importante, au fost aduce câteva alte câteva handbaliste de valoare, însă ele au nevoie de timp.
Pentru CSM București urmează meciul de acasă cu Rostov Don, pe 18 septembrie.
CSM joacă în Grupa A, alături de Brest, Ferencvaros, Buducnost, Rostov, Esjberg, Borussia Dortmund și Podravka – cu Dumanska și Bazaliu în echipă.
În Grupa B sunt Vipers Kristiansand, deținătoarea trofeului, Gyor, Metz, Krim, Odense, Savehof, Kastamonu și CSKA Moscova, ultimele două antrenate de Costică Buceschi, respectiv Florentin Pera.
The official groups of the #deloehfcl season 2021/22 👇 Which teams do you see ending in first spot? 💬#showtimeforchampions pic.twitter.com/I7cxwB5UtM
— EHF Champions League (@ehfcl) July 2, 2021
Rezultate bune pentru româncele din Liga Campionilor
Sâmbătă, în prima zi a noului sezon european, Gyor a câștigat destul de clar, 35-29, contra lui Vipers Kristiansand, câștigătoarea ediției precedente. Crina Pintea a marcat 4 goluri din cinci aruncări în acest derbi al Grupei B.
În grupa lui CSM, Podravka a trecut de Buducnost, 29-22, iar Yuliya Dumanska și Bianca Bazaliu și-au adus contribuția la această victorie: Bianca a marcat două goluri, în vreem ce Yuliya a încheiat cu un procentaj de 35% pentru mingile apărate.
The #deloehfcl returned with a great day of matches ⭐ See more photo highlights on Facebook 📸#showtimeforchampions pic.twitter.com/AfhlJdonaP
— EHF Champions League (@ehfcl) September 11, 2021
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni