Paris 2024, tenis de masă | Spectacolul Olimpiadei se mută în arene: Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu delectează publicul și se califică în sferturi
Ciprian Rus 27 iulie 2024Corespondență din Paris
Închise sub cupola joasă a norilor ce și-au luat Pantone-ul din fibra Arcului de Triumf, din care au fost încastrate, pe spate, și medaliile olimpice, emoțiile serii de deschidere nu și-au pierdut deloc temperatura în prima zi plină de Jocuri. Gazdă a câtorva competiții importante, printre care handbalul, voleiul și tenisul de masă, Arena Sud din Paris a fost luată cu asalt, sâmbătă, de public. Ceremonia de deschidere a setat un standard, iar acum e rândul sportivilor să facă spectacol.
Cozi interminabile de sute de oameni, sunt, la orele după-amiezii, în jurul sălii care găzduiește competițiile de volei, cu echipe importante pe afișul de joi: Germania, Italia sau Brazilia. Dar adevărata surpriză e în Arena Sud 4, unde se desfășoară meciurile de dublu mixt la tenis de masă. Să vezi patru mese simultan, la o olimpiadă e un spectacol absolut electrizant. Sportul în sine, dar și sportivii, individual, au suporteri fanatici, foarte buni cunoscători ai fenomenului, care vin de peste tot din lume să-și vadă favoriții. La punctele mai disputate sau în momentele-cheie, vacarmul e atât de mare încât efectiv nu se mai aude clasicul țăcănit ritmat al mingii pe masa de joc. Ce a fost sâmbătă, la Paris, nu s-a mai pomenit niciodată în Europa, aveau să mărturisească, seara, sportivii la zona mixtă!
*
Parte din spectacolul de sâmbătă din Sud Arena 4 a fost și echipa de dublu mixt a României, formată din redutabilii Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu, prima care a intrat în joc pentru România. Pe un tablou scurt, dar foarte puternic, format din numai 16 perechi, sorții le-au scos în cale sportivilor noștri cuplul australian format din foarte tânărul Nicholas Lum (19 ani) și Jee Minhyung (37 de ani).
După ce, în ultimii ani, au spart bariera mondială și la seniori, și la juniori, tenisul de masă românesc caută, la fel ca la Tokyo, primele medalii olimpice dintr-un palmares mai bogat pe an ce trece. Ca de obicei, probele în care există speranțe pentru podiumul olimpic sunt cea feminină pe echipe și cea de dublu mixt.
În fața Australiei, perechea românească a reușit să își confirme statutul de favorită, chiar dacă scorul nu surprinde, poate, tensiunea din setul 3, care putea balansa rezultatul în oricare parte a mesei de joc.
Cu serve bune și cu mingi câștigate foarte smart, Berni mărește distanța față de adversari în debutul primului set, câștigat, 11-5, după o minge spectaculoasă, care ridică în picioare gălăgiosul public din Arena Sud 4, deși la mese se află mai multe perechi asiatice. Perechea noastră se relaxează nejustificat în al doilea set, în care, pe câteva mingi norocoase, australienii se desprins fără să mai poată fi prinși din urmă de la 7-5.
Berni începe curajos setul 3 și câștigă pe serviciul adversarilor, dar pierdem ambele servicii și trebuie să venim mereu din urmă, până la 5-6. La 7-9, Bernadette are un retur impecabil pe serviciul lui Nicholas, după care e rândul lui Ovidiu să fie decisiv. Berni ratează de puțin la 9-9, dar se scoate cu serviciul pentru 10-10. Ratăm din nou micronic un 12-10, iar fileul e de partea australienilor la următoarea minge. Ai noștri joacă, pe rând, magistral mingea de 13-12, iar Ovi își face as din serviciu și ne aduce al doilea set, unul foarte disputat și spectaculos. Scor final: România – Australia 4-1 (11-5, 6-11, 14-12, 11-4, 11-3).
*
La final de meci, echipa României a fost ovaționată minute în șir de fani și familia olimpică, în mijlocul căreia s-a aflat și președintele României, Klaus Iohannis. După ce s-au încălzit strașnic în setul precedent, ai noștri încep în forță runda următoare, și ajung ușor la 5-0, apoi la 6-1, după o finalizare marca Berni Szocs, ca să încheie cu 11-4. Setul 5 se joacă identic, doar scorul e puțin diferit, 11-3. Un 4-1 muncit, o repetiție numai bună pentru adevăratul examen, cel din sferturi, împotriva cuplului Lim Jonghoon – Shin Yubin din Coreea de Sud, care s-a impus cu 4-0 în fața Germania, după primele trei seturi extrem de strânse.
Foto: COSR
View this post on Instagram
Victorii dramatice la simplu
La finalul zilei, alte două victorii au intrat în contul delegației României de tenis de masă, ambele la simplu. După ce Eliza Samara a avut de tras într-un maraton cu ucraineanca Solomiya Brateyko, debutantul Eduard Ionescu a făcut marea surpriză, eliminându-l pe favoritul 4, vicecampionul Africii, Quadri Aruna din Nigeria. Și nu oricum, cu o revenire de la 0-3 la seturi și cinci mingi de meci salvate!
View this post on Instagram
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni