Undeva în Europa: CFR se califică din grupele Conference League, România mai prinde o „primăvară” în fotbalul continental
Ciprian Rus 3 noiembrie 2022La capătul unui an în care a suferit mult și din punct de vedere sportiv, dar și la nivel managerial, CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în „play-off” pentru optimile de finală Conference League, sinonim cu o nouă prezență a unei echipe românești în așa-numita „primăvară europeană”. La trei ani după ce tot campionii Ligii 1 reușiseră aceeași performanță, atunci ieșind din grupele mai prestigioasei Europa League, clujenii demonstrează încă o dată că sunt o referință în fotbalul românesc de după 1990.
Până la meciul decisiv cu Ballkani, CFR a avut un traseu lung și greu și a avut de suportat nu doar miștourile de după eliminarea ghinionistă din Champions League (în fața celor de la Pyunik Erevan), dar și presiunea din jurul și din interiorul clubului. Cu un buget mare și cu un deficit financiar pe măsură, „vișiniii” lui Dan Petrescu au jucat fiecare din ultimele sezoane interne și europene practic cu sabia deasupra capului. Au livrat nu doar în campionat, ci și în Europa, unde ies din nou din grupe.
După victoriile prestigioase în fața Slaviei Praga și după defecțiunea cu Sivasspor, CFR avea nevoie de un rezultat identic cu cel al cehilor. Iar lucrurile s-au aranjat încă din start pentru clujeni, care au marcat prin excelentul Boateng, unul dintre cei mai buni jucători din Superligă. A urmat un meci tipic pentru Dan Petrescu, cu posesie de doar 30% și sub 150 de pase în minutul ’70, dar și fără ocazii mari la poarta lui Scuffet până în minutul 72.
Singurele elemente epice ale meciului au avut loc în minutele 35 și 36, când căpitanul clujenilor, Ciprian Deac, a ratat de două ori un penalti acordat de arbitru. Până la urmă, n-a mai fost nevoie de golul lui Cipri, după cum n-ar fi fost nevoie nici de cel al lui Boateng, câtă vreme Slavia a făcut abia 1-1 acasă cu Sivasspor – încă o dovadă că judecăm superficial adversarii echipelor românești.
*
Pentru CFR urmează acum un „play-off” pentru accederea în optimile Conference League, un nivel pe care l-a mai atins acum trei ani, în Europa League, când a fost aproape de o calificare istorică în fața Sevillei. Campionii României își vor afla adversara din faza următoare luni, de la ora 15:00, iar „dubla” este programată pe 16 și 23 februarie 2023. În „play-off”, pe CFR Cluj o așteaptă o echipă clasată pe locul 3 în grupa de Europa League. Adversarii sunt de calibrul unor trupe precum Sheriff, Qarabag, Lazio, AEK Larnaca sau Trabzonspor.
*
Calificarea în optimile Conference League, a treia calificare în primăvara europeană din carieră, reconfirmă statura lui Dan Petrescu în fotbalul nostru. Criticat pentru stilul său pragmatic, contestat, recent, chiar din interiorul clubului clujean, Petrescu demonstrează, până una-alta, că are singura rețetă pentru supraviețuirea fotbalului nostru la un nivel internațional rezonabil. Jos pălăria pentru dedicarea și pentru munca sa și, nu mai puțin, pentru încăpățânarea sa.
*
Pentru CFR, parcursul de 10 puncte în grupa de Conference League, care egalează performanța identică a clujenilor într-o grupă de Champions League, înseamnă și o importantă rețetă financiară. Clujenii au primit 3 milioane de euro pentru accesul în grupele Conference League, iar cele 10 puncte le-au adus un plus de 1,66 milioane de euro. Campioana României mai primește un bonus de 625.000 de euro pentru clasarea pe locul secund, iar o eventuală victorie în „play-off”-ul din februarie le va aduce alte 300.000 de euro.
*
CFR Cluj – Ballkani 1-0
A marcat: Boateng (’17)
CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, A. Burcă, Braun – C. Deac, Boateng, Muhar, Roger – Yeboah, Malele
Rezerve: Gal, Bălgrădean – Brucic, Billong, Petrila, Mistrati, Hoban, Janga, Kolinger, Bordeianu, Cvek
Antrenor: Dan Petrescu
Ballkani: Frasheri – Thaqi, Dellova, Jashanica, Potoku – Zyba, Emerllahu, Kuc – Berisha, Rrahmani, Jorenica
Rezerve: Balaj, Ljuljanovic – Zarubica, Gripshi, Sinani, Shala, Kapra, Dulaj, Tusha, Bekteshi, Lucas
Antrenor: Ilir Daja
Foto: Flavius Buboi / Sportpictures.eu
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni