Paris 2024, tenis de masă | Eliza Samara, la a cincea ei participare la Jocurile Olimpice: „Nu am mai fost favorită 4 la nicio ediție, avem șanse, dar trebuie să o luăm pas cu pas”

(Corespondență din Paris)

La Jocurile Olimpice de la Paris, tenisul de masă românesc încearcă să adauge primele medalii olimpice într-un palmares altminteri destul de bogat. Tradițional, probele în care există șanse mai mari pentru podiumul olimpic sunt cea feminină pe echipe și cea de dublu mixt, dar Bernadette Szocs și Eliza Samara au ambiții și pe tabloul de simplu.

Am întâlnit-o pe Eliza la sediul Ambasadei României la Paris, cu o zi înainte de startul competițiilor de tenis de masă.

Cum te simți la o nouă ediție, a cincea pentru tine?

Mă simt foarte bine, poate chiar mai motivată, mult mai matură față de celelalte participări. Ieri am aflat tabloul: la individual mă așteptam să am o tragere mai dificilă, și așa și este: nu e cea mai dificilă, dar va fi greu. La echipe, fiind capi de serie numărul 4, suntem favorite. Dar e și o oarecare presiune, pentru că nu am mai fost favorită 4 la nicio ediție. Trebuie să o luăm pas cu pas, mai întâi cu India, care sunt jucătoare atipice, dar le știm, am mai jucat cu ele. Urmează Germania, de unde lipsește cea mai bună jucătoare de la ele și din lume – asta ne-ar mai ușura drumul spre medalie. Dar vom vedea, sunt Jocurile Olimpice, sunt alte trăiri, dacă pierzi, mergi acasă și mai ai o șansă abia peste 4 ani. Dar mă simt bine și bucuroasă că mă aflu la o altă ediție.

Cum te ajută experiența pe care ai acumulat-o după atâtea participări?

Mă ajută și încerc să le dau și fetelor din ce știu eu. Încerc să le motivez, să le calmez, să le dau din starea mea. Le spun să nu se gândească prea mult, ci să joace, să se bucure că se află la Paris. Restul vine de la sine.

Cum te-ai acomodat aici, în stat? Cum e sala?

E bine, totul este perfect, voie bună, ne simțim bine, la sală este ok, antrenamentele merg foarte bine.

Înțeleg că faceți mult pe drum din sat la sală, 40 minute?

Da, facem mult pe drum, în autobuz nu există aer condiționat, abia-abia ieri am reușit, prin intervenții, să deschidem geamurile. Efectiv, este foarte cald. Este și aglomerat, nu prea sunt locuri, stai în picioare. Dar e în regulă. Trebuie să te adaptezi.

Cu ce te îmbogățește fiecare nouă ediție și de unde găsești motivația să încerci din nou imposibilul – medalie olimpică într-un sport dominat de țările asiatice?

Acum doi ani, în vară, am avut o operație de hernie și primul gând pe care l-am avut după operație a fost că trebuie neapărat să mă refac pentru Paris. Neapărat. Nefiind calificată, ăsta a fost și obictivul: să mă calific. Apoi, e și faptul că în februarie am avut un deces în familie, tatăl meu, și aș vrea să… Nu a fost nici la Tokyo, nici la alte ediții, dar pentru Paris vorbeam, acum un an jumate, că vreau să-mi aduc și părinții. Nu s-a putut, și de aceea poate este mult mai mare dorința.

E și o presiune?

Este, dar încerc să nu mă gândesc la asta, deși presiunea face parte din joc, din sport: dacă nu ai presiune și emoții, consider că nu ești sportiv. Eu așa văd, cred că și Usain Bolt – sau oricare mare sportiv – simte presiunea; poate nu o spune, dar în el simte.

Și de unde crezi că sunt șanse mai mari, la echipe sau la individual?

De ce nu și la dublu mixt, cu Bernie (Szocs) cu Ovi (Ionescu). La individual, depinde, ești tu cu tine. Iar la echipe suntem omogene, mereu la echipe ne consolidăm și mereu a ieșit foarte bine. Sperăm că și acum să iasă la fel de bine.

Eliza Samara și-s spus povestea în seria Neînvinșii

Foto: Adi Bulboacă