Ovidiu Ionescu și Alvaro Robles au pierdut finala, dar se întorc de la Campionatul Mondial cu medaliile de argint la gât! Și cu amintiri de neuitat
Lead.ro 27 aprilie 2019Prieteni, știam că va fi greu. Intuiam că „Dragonul“, ori „Dictatorul“, cum i se mai spune lui Ma Long – probabil cel mai complet jucător care s-a așezat vreodată la masa de tenis -, n-a uitat de înfrângerea de la Openul Chinei, unde Ovidiu Ionescu și Alvaro Robles l-au oprit în semifinale.
Ma Long făcea echipă cu Xu Xin, unul dintre cei mai buni dubliști ai lumii, iar Ovidiu (29 de ani) și Alvaro (27) tocmai se cunoscuseră. Au legat echipa mai degrabă întâmplător, pentru că niciunul dintre ei nu avea partener pentru tabloul de dublu, dar chimia a fost evidentă de atunci: Ionescu agresiv, direct, aproape de masă și neiertător pe mingile atacabile, înaltul Robles mai așezat, cu mișcări largi, cu mai mult spin și cu multă diversitate pe rever, de unde e imposibil să-l citești.
În China, la întâlnirea precedentă, nu participase tânărul Wang Chuqin (18 ani), campionul olimpic la Jocurile Olimpice de tineret din 2018, omul care va prelua probabil – nu peste mult timp – bagheta de la Ma Long. Acum, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, Wang a apucat să ne arate o parte din calitățile lui. Poate nu toate, de vreme ce a jucat în umbra lui Ma Long, dar destule. În semifinala de vineri chiar el a strălucit mai mult. A fost un 4-0 scurt care le-a dat chinezilor mai mult timp de odihnă pentru această finală. Iar prospețimea asta s-a văzut imediat.
Toată lumea știe că asiaticii te grăbesc și-n punct, dar și între puncte, că joacă într-un ritm nebun și incomod. Nu ai timp să gândești. Așa că stilul direct al lui Ovidiu Ionescu, care caută să apese pe fiecare lovitură, e probabil singura tactică cu care poți să-i încurci pe asiatici. Asta când îți iese. Când nu, mingile zboară pe lângă tine pe ambele părți. Așa a zburat și primul set, pe repede înainte: 11-3.
În al doilea, Robles a reușit să încetinească puțin jocul, iar Ionescu a primit câteva șanse să-și arate calitățile ofensive. Fără ezitare, românul a închis două-trei puncte importante, profitând de răspunsurile mai balonate ale chinezilor, și uite așa perechea europeană a reușit să stea aproape până spre finalul setului. Acolo, la 8-8, Ionescu și Robles au arătat curajul care i-a adus până aici (amintește-ți de revenirea din semifinale), au luat trei puncte la rând și au egalat la seturi.
Nu cumva se poate? N-am apucat să ne răspundem.
Asiaticii, unul cu experiența zecilor de medalii adunate până aici, celălalt cu ambiția tinereții, s-au desprins încă din debutul setului trei și, până la finalul finalei, n-au oferit mai nimic.
Degeaba a mai încercat Andrei Filimon, alături de antrenorul lui Robles, să mai taie elanul advers, că europenii n-au mai reușit să urce la nivelul lui Ma Long și Wang Chuqin.
Finala a fost pierdută repede, dar memoria acestui Campionat Mondial va rămâne cu Ovidiu Ionescu și Alvaro Robles pentru multă vreme. Medaliile de argint de la Budapesta sunt o realizare cu adevărat importantă pentru tot tenisul de masă european, nu doar pentru federațiile din România și Spania.
#Congratulations to Ma Long & Wang Chuqin: 2019 MEN'S DOUBLES WORLD CHAMPIONS!! 🙌🏆 #Wellplayed, Alvaro Robles & Ovidiu Ionescu, the first European Men's Doubles SILVER MEDALLISTS since 2005!! 👏👏 pic.twitter.com/K7szE4SamW
— ITTF World (@ittfworld) April 27, 2019
🎉🇷🇴🎉🇪🇸🎉🇷🇴🎉🇪🇸🎉BRAVO, Ionescu Ovidiu George și Alvaro Robles Martinez! Favoriții noștri sunt vicecampioni mondiali în…
Gepostet von Federația Română de Tenis de Masă am Samstag, 27. April 2019
*
La precendenta competiție majoră a tenisului de masă, Europenele de la Alicante, România a trecut de faza sferturilor de finală doar prin Ovidiu Ionescu, cel care avea să câștige, până la urmă, medalia de argint.
La Mondialul de acum doi ani, găzduit de Dusseldorf, cele mai bune performanțe ale delegației noastre au fost optimile atinse, la simplu feminin, de Eliza Samara și Daniela Dodean, eliminate de sportive din top 6 mondial. Ovidiu a avut și atunci o prestație apreciată, la simplu, unde, în 16-imi, i-a luat un set liderului mondial al momentului, același multiplu campion chinez Ma Long.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni