„Mâine vom juca pentru titlul mondial, nici nu-mi vine să cred că spun asta!“. Ovidiu Ionescu e în finala de dublu a Campionatului Mondial!

Lead.ro 26 aprilie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

„Generalul“ – așa l-au poreclit haioșii comentatori ai Federației Internaționale pe Ovidiu Ionescu. Cu stilul lui agresiv, mai mereu lângă masă, căutând controlul și inițiativa, alternând bucuria vulcanică cu liniștea care-l face atât de bun la dublu, Ovidiu a fost probabil cel mai bun om de la o masă la care toți cei patru jucători au adus lovituri și realizări deosebite. În final, Generalul și coechipierul lui, curajosul (și foarte înaltul) Alvaro Robles, vor juca pentru aurul mondial! Iar asta pare și acum – când e scrisă cu negru pe alb – o nebunie.

O nebunie a fost și semifinala această europeană – lucru greu de intuit într-un sport pe care asiaticii îl domină cu autoritate – câștigată greu, chiar dramatic, în fața echipei portughezilor Tiago Apolonia și Joao Monteiro – soțul Danielei Dodean, un tenismen generos în lovituri și expresiv în jurul mesei.

A fost 4-3 la seturi pentru Ovidiu și Alvaro, dar putea fi foarte bine și 3-4, dacă portughezii, încurajați frenetic de antrenorul lor, ar fi reușit să închidă setul decisiv când au condus cu 8-4. Nu au făcut-o. Mai precis, nu au fost lăsați să treacă linia de sosire de perechea româno-spaniolă. Închiși într-o zonă de concetrare cu totul specială, unde zgomotul tribunei n-a mai putut intra, Ionescu și Robles au câștigat șapte puncte la rând, unele dintre ele lăsându-i fără reacție chiar și pe antrenorul Filimon și colegul lui spaniol. Să-i vezi pe oamenii aceia privind fără să mai spună nimic, pentru a nu cumva să taie elanul elevilor lor, și apoi să-i vezi izbucnind la final ca doi adolescenți – asta a fost imaginea zilei!

O bucurie consumată lângă masă și de cei doi învingători, unul mai emoționat decât celălalt în fața acestei performanțe de ținut minte: România și Spania au șansa să câștige aurul la Campionatul Mondial de la Budapesta.

Dar este șansa a doua. Pentru că în finala de sâmbătă așteaptă Ma Long și Wang Chuqin, principalii favoriți, care și-au câștigat semifinala cu un sec și impresionant 4-0. Și totuși. Ținând cont că Ovidiu Ionescu și Alvaro Rubles au reușit să-l mai bată pe legendarul Ma Long și la Openul Chinei de anul trecut (când a făcut pereche cu alt coechipier), campionul în serie va veni avertizat: cu Ionescu și Rubles nu e de glumă.

Invitat, chiar la interviul de la final, să pună această performanță în context, Ovidiu Ionescu și-a complimentat partenerul și apoi a spus că această calificare înseamnă foarte mult pentru tenisul de masă din România și Spania. „Ne bucurăm acum, dar mâine trebuie să fim din nou pregătiți. Vom juca pentru titlul mondial… nici nu-mi vine să cred că spun asta“.

Emoționat și el, cu ochii la fel de roșii – să spunem că-i un efect al concentrării intense, nu-i așa? – Alvaro Rubles a mulțumit oamenilor pentru sprijinul primit în sala din Budapesta și i-a invitat pe suporteri să-i încurajeze și mâine. Marea finală se joacă sâmbătă de la ora 13.00.

Foto: Federația Română de tenis de masă / Facebook 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories