„Uite ce bine o duc ei!” | Sau de ce e nedrept să-i obligi pe fotbaliștii din Premier League să „facă mai mult”

După mai multe zile în care am aplaudat exemplele de solidaritate ale fotbaliștilor și ale altor sportivi care au ținut să-și aducă contribuția în această perioadă, avem și un prim exemplu de propunere păguboasă: jucătorii de fotbal din Anglia au fost îndemnați de către Matt Hancock, secretar de stat pe probleme de sănătate, să facă mai mult în aceste vremuri grele, iar Premier League a propus imediat o reducere salarială generală: 30% pentru fiecare jucător și antrenor al cluburilor din prima ligă engleză.

Asociația Jucătorilor Profesioniști din Anglia (PFA) a avertizat că asta ar putea lovi tocmai în Sistemul Național de Sănătate (NHS), deoarece ar echivala cu o pierdere a contribuțiilor fiscale de peste 200 de milioane de lire pentru guvernul britanic, dar mulți fotbaliști cred că răul a fost deja făcut.

„Întreaga discuție despre modul în care fotbaliștii din Premier League pot ajuta financiar în lupta împotriva coronavirusului este o rușine și îi pune pe  jucători într-o situație imposibilă”, a spus Wayne Rooney. El s-a declarat bucuros să ajute, dar nu să fie forțat de alticineva să facă asta: „De ce fotbaliștii sunt brusc țapi ispășitori?”

În rubrica lui din The Sunday Times, fostul căpitan al Angliei, a mai spus așa: „Faptul că Premier League anunță pur și simplu această propunere crește presiunea asupra jucătorilor și, după părerea mea, ne pune într-o situație ingrată: dacă jucătorii ies și declară acum că nu pot fi de acord sau nu sunt dispuși să accepte această reducere de 30%, care pe unii îi poate chiar distruge financiar, aceștia vor fi prezentați ca <Jucătorii bogați care refuză reducerea salariilor>. Mi se pare ciudat, deoarece toate celelalte decizii din acest proces au fost păstrate în spatele ușilor închise, dar aceasta a fost anunțată imediat public. De ce?“, se întreabă Rooney, și tot el răspunde: pentru a-i forța pe jucători să plătească ei factura pentru veniturile pierdute de cluburi în această perioadă de pauză forțată.

Liga engleză este suspendată, la fel ca toate campionatele importante ale Europei, din cauza pandemiei COVID-19. Premier League ar putea pierde peste 750 de milioane lire sterline dacă sezonul nu va fi reluat. Liverpool are 25 de puncte avans în fața locului doi, Man. City, și e la doar două victorii distanță de titlul de campioană. Un titlu pe care l-a câștigat ultima dată în sezonul 1989-1990.

Rooney, care acum, la 34 de ani, joacă pentru Derby, în a doua ligă engleză, a pus sub semnul întrebării și momentul acestei dezbateri naționale, mai ales că toți căpitanii echipelor din Premier League purtau deja discuții despre înființarea unui fond caritabil care să meargă, cel mai probabil, către NHS.

Atacantul s-a referit și la contribuția inițială – 20 de milioane de lire sterline –  pe care Premier League a avut-o deja la sistemul de sănătate: „O picătură în ocean, în comparație cu ceea ce li se cere jucătorilor acum.”

„Am înțeles că jucătorii sunt bine plătiți și ar putea renunța la o parte din banii lor. Dar acest lucru trebuie făcut de la caz la caz. Cluburile ar trebui să discute cu fiecare jucător și să afle care sunt economiile de care cineva are nevoie pentru a supraviețui. Jucătorii ar accepta asta. Un jucător ar putea spune: <Îmi permit 30% >; un altul ar spune: <Îmi permit doar 5%>. Personal, nu aș avea nicio problemă ca unii dintre noi să plătească mai mult. Dar acum am fost transformați în ținte ușoare.”

Rooney mai scrie că se așteaptă ca oamenii să-l arate cu degetul pentru aceste opinii, dar pur și simplu a vrut să vorbească și pentru ceilalți jucători.

Întreaga discuție a devenit și mai aprinsă când Liverpool s-a adăugat lui Tottenham, Newcastle și Bournemouth pe lista cluburilor care și-au trimis o parte din angajați în concediu fără plată sau șomaj tehnic. După critici dure din partea propriilor jucători și fani, conducerea lui Liverpool a revenit asupra deciziei.

Dar până acolo, fostul atacant al lui Liverpool, Stan Collymore, a apucat deja să declare că „nu cunosc niciun fan al lui Liverpool care să nu fie dezgustat de decizia clubului. Decizia e pur și simplu greșită. Măsura propusă de guvern (ajutorul pentru șomajul tehnic n.a.) este pentru personalul din întreprinderile mici, pentru a ajuta aceste mici afaceri să treacă cu bine peste perioada aceasta!“

Iar BBC a citat, sub protecția anonimatului, un angajat al clubului care ar fi declarat că nu se simte „un membru al familiei Liverpool“. „De ce un club atât de bogat folosește o schemă guvernamentală pentru angajații săi, atunci când alte companii au nevoie mai mult de acest ajutor? Mă simt dezamăgit și simt că această schemă guvernamentală ar putea fi folosită de întreprinderile aflate în dificultate.“

Chiar dacă temele au fost amestecate, ele sunt foarte diferite. Pentru că una este situația cluburilor – și multe cluburi din Anglia și din afara Angliei s-au grăbit să-și protejeze, chiar cu ajutorul jucătorilor, toți ceilalți angajați -, și alta este situația impunerilor individuale. Situație despre care a vorbit și Gary Lineker.

El a declarat că fotbaliștii cu care vorbise deja erau toți dornici să ajute, dar acum au fost cu toții transformați în ținta tuturor criticilor: „De ce să nu îi îndemni pe toți cei bogați să încerce să ajute, dacă pot? Nu-i poți alege doar pe fotbaliști. Nimeni nu pare să vorbească despre bancheri, directori executivi, diverși milionari sau miliardari din alte domenii. Li s-a cerut și lor să facă un pas înainte? Nu știm. Oamenii sar mereu în sus când vine vorba de fotbaliști, dar mulți dintre ei fac multe lucruri foarte bune și sunt sigur că vor continua să facă aceste lucruri bune. Unii o fac discret, e adevărat, dar mulți au planuri concrete pentru a-și aduce contribuția în perioada asta.“

Privite de pe malul nostru, tocmai aceste porniri în care unii și alții le cerem oamenilor bogați sau celor care câștigă mai mult să facă mai mult, așa cum s-a exprimat Matt Hancock, sau să nu-i alegem doar pe fotbaliști, ci și pe ceilalți oameni bogați, așa cum ne-au cerut Rooney și Lineker, ne conduc spre ape tulburi. Mai ales când guvernele sunt cele care dau tonul, cele care invită publicul să se încrunte la cei bogați – numiți aici generic.

Și asta pentru că între donațiile voluntare – individuale ori colective – și tăierile de salarii cerute de un secretar de stat, de oameni din guvern sau din administrație, ba chiar și de oamenii obișnuiți care vor ca bogații să ne ajute financiar zilele acestea, fotbaliștii din Anglia s-au trezit într-o luptă pe care nu o pot câștiga. Iar de pierdut, pierdem noi toți.

Căci nu putem decide noi, voi sau ei cine și cum trebuie să contribuie cei mai bogați dintre noi. Toți înțelegem că empatia și generozitatea ne pot (și ne vor) duce departe, toți am văzut deja sute de inițiative prin care sportivii, actorii, investitorii – oamenii bogați, dacă preferi – au contribuit deja și continuă să ajute în vremuri în care multă lume pierde câte ceva. 

Dar ca să și câștigăm ceva, ar fi poate mai indicat să ținem la drepturile noastre de bază. Și să înțelegem că să decidă cineva pentru tine cum și cu cât trebuie să ajuți este dureros. Nu doar pentru că ți se ia bucuria de a ajuta din proprie voință, ci pentru că este o mare nedreptate. Or astfel de nedreptăți sunt mult mai periculoase decât inechitatea socială creată de societățile moderne.

În vremuri în care suntem dispuși să cedăm cu ușurință libertatea noastră de mișcare sau de exprimare, ar trebui să fim mai atenți când guvernele ne arată cu degetul o profesie sau o întreagă categorie socială și strigă – uite ce bine o duc ei!

Să nu ne repezim să-i punem la colț pe fotbaliști, pe actori și alți artiști, pe bancheri, pe executivi, pe investitori sau pe antreprenori. Dacă vom face asta, vom fi cu un pas mai aproape de trecut.