O să vorbim despre asta peste 20-30 de ani

„E fantastic când vezi înainte de meci o femeie bătrână cu un tricou de-al lui Leicester, în faţa stadionului. Au venit de la Leicester, asta e fantastic, asta e emoţie.‟ Când vezi doi suporteri de o vârstă venerabilă îmbrâţişându-se în extaz la golul de 2-0, e greu să nu te lași îmbrățișat de emoție. În definitiv, tocmai emoția asta descrie loialitatea înduioșătoare, inexplicabilă, pe care fotbalul o trezește în noi.

Nu a fost singura dată când Ranieri s-a văzut copleşit de dragostea pe care i-o arată fanii lui Leicester. The Guardian l-a surprins pe italian cu un video în care oameni obişnuiţi, vânzători în piaţă şi studenţi, încercau să-i explice cât de mult înseamnă pentru ei ce a reuşit el cu echipa lor. „Nu am mai văzut vreodată aşa ceva‟, spune un bărbat. „O să vorbesc despre asta peste 20-30 de ani‟, spune altul.

Leicester e un oraş neobişnuit de multicultural pentru centrul Angliei, iar fanii văd asta oglindit în echipă. „Suntem foarte mândri de ceea ce e probabil oraşul cu cea mai mare diversitate din Europa. De fapt, mulţi oameni văd echipa ca pe o metaforă, pentru că demonstrează ce poţi să reuşeşti când aduci un grup divers de oameni împreună.‟ Sunt cuvintele primarului lui Leicester, Peter Sousby.

Relaţia strânsă dinte fani şi echipă s-a putut vedea etapă de etapă și pe stadion. Atmosfera de pe King Power Stadium a fost electrică. Un seismometru instalat de studenţii Universităţii din Leicester aproape de tribune a înregistrat un mic cutremur când Ulloa a marcat un gol în ultimul minut contra lui Norwich. Nu-i de mirare, deci, că jucătorii şi antrenorul au vorbit din nou şi din nou despre cât de mult îşi doresc să-i recompenseze pe fani pentru susţinerea neîncetată. Patronul Srivaddhanaprabha a făcut asta în repetate rânduri, oferind băuturi gratis suporterilor înainte de meci. Relaţia asta arată ce se poate construi când fanii nu sunt trataţi ca niște consumatori obișnuiți, ci ca parte din familie.

Aşa se poate înțelege mai bine și imaginea unei petreceri în toiul nopţii, în faţa casei lui Vardy. Nu într-un club, nici pe stadion, ci pe gazonul din faţa locuinţei atacantului preferat s-a dansat, cântat şi strigat. Deşi atâţia şi-ar fi dorit să vadă izbânda pe teren propriu contra lui Everton, parcă deznodământul ăsta a fost şi mai adecvat. Clubul, jucătorii, suporterii. Lucrurile acestea depășesc stadionul şi terenul de fotbal. Le iei cu tine acasă.