„Fotbalul e nostalgie”. Povești din „vestiarul” lui Maurizio Peroni din inima Romei
Pentru Maurizio Peroni, fotbalul e leneveala după-amiezelor de duminică din copilărie, în care orele treceau parcă la relanti sub zăpușeala Romei, plimbările lungi cu bunicul de mână, mereu la umbra pinilor, până la „Foro Italico”, apoi obișnuitul tur al statuilor din jurul „Stadio dei Marmi”, care, puse roată în jurul pistei de atletism, băteau parcă secundele în așteptarea deschiderii porților de la „Stadio Olimpico”.
Maurizio e „tifoso” din anii ’60 și de-atunci, tot suferind pentru Roma și pentru Italia, s-a gândit nu o dată ce înseamnă, de fapt, fotbalul pentru el. „Fotbalul înseamnă nostalgie”, și-a zis într-o zi. „Da, fotbalul înseamnă nostalgie!”.
Pentru un „tifoso” ca el, cel mai important meci nu e cel care urmează. Nu, cel mai important meci e cel care a trecut, fiecare meci cu povestea lui, cu emoțiile lui de neuitat, cu eroii lui care devin, apoi, statui în stadionul de marmură din sufletul fiecărui suporter.
Pentru Maurizio, fotbalul e istoria Romei, cu meciurile ei magice de odinioară, din vremurile în care erai mare jucător doar dacă erai mare caracter, din vremurile când vedetele trăiau pentru aceleași culori o viață întreagă. Pentru Maurizio, fotbalul e umorul fin, neîncrâncetat, ușor ca un „vino frizzante”, între „tifosi” marilor rivale, nicidecum exagerările de azi.
Pentru Maurizio, cea mai frumoasă definiție a fotbalului e colecția sa de tricouri din alte epoci, tricouri cu guler și șiret sau tricouri în „V”, decoltate, tricouri simple, cu stema țării mare cât o inimă, tricourile acelea „no brand” – sau cu branduri bizare – dacă se poate fără sponsor pe ele, tricourile în ediții limitate, care nu se schimbau între jucători și foarte greu puteau fi colecționate, tricourile acelea la care a visat toată copilăria…
Istoria fotbalului în 20 de tricouri celebre
Faimosul tricou cu două dungi Adidas al lui Cruyff, tricoul Inter-ului lui Herrera, tricoul lui Gigi Riva de la Cagliari, tricoul albastru-negru al Inter-ului lui Sandro Mazolla sau cel al Milanului lui Cesare Maldini și Nordahl, tricoul lui George Best, tricourile „celeste”, cult, ale lui Maradona, cu Mars și Buitoni pe ele, tricoul Ungariei lui Puskas, tricoul lui Platini, al lui Di Stefano la Real, pe vișiniu, al lui Bobby Charlton și Bobby Moore.
Maurizio Peroni își lasă deoparte treaba și mi le arată pe toate, rând pe rând. Stă câte cinci minute la fiecare, pentru că fiecare are secretul lui, fiecare e o bornă în istoria fotbalului, fiecare e legat de o întâmplare unică, de un jucător sau de o fază dintr-un mare meci, de un titlu sau de o ratare nemaivăzută.
Maurizio trăiește astfel, printre amintirile sale din alte vremuri, în fiecare zi, în magazinașul lui – cât un vestiar de fotbal, nu mai mare – de pe Via di Ripetta din Roma. La doi pași de faimoasa Via di Corso, bulevardul pietonal care duce din Piazza del Popolo spre Altare de la Patria și Columna lui Traian, iar de acolo, mai departe, spre Colosseum, magazinașul de „maglie storiche” al lui Maurizio e un respiro de la trepidantul ritm consumerist al Romei.
Maurizio nu e acolo ca să-ți vâre pe gât vreun tricou, e acolo să îți povestească, să te facă părtaș la amintirile și la emoțiile lui și să le asculte pe ale tale. Uneori e atât de prins de povești, că uită că „vestiarul” îi e plin de clienți. Dar și clienții uită, de fapt, că au venit să târguiască un cadou pentru cei dragi și stau și ei să-i asculte, absorbiți, poveștile.
Tricoul din ’61
Își amintește clar cum a început totul. A văzut, într-o bună zi, un tricou vechi al Romei, echipa aceea cu Cudicini, Fontana, Corsini, Pestrin, Losi, Carpanesi, Orlando, Lojacono, Manfredini, Angelillo și Menichelli, care a câștigat, în ’61, Cupa Orașelor Târguri. „Eram la stadion cu bunicul atunci, iar acest tricou mi-a rămas la inimă”, își amintește Maurizio. Când și-a dat seama cât de mult și-ar dori să aibă și el un tricou la fel, a lăsat baltă toate celelalte afaceri ale sale și și-a deschis „vestiarul” cu tricouri de epocă din inima Romei.
„Din prima clipă, mi-am și imaginat cum vreau să arate, ca un fel de muzeu, să aibă dulapuri ca un vestiar, pereții să fie tapați cu imagini vechi, pe jos să fie o mochetă ca un teren de joc, totul trebuia să sugereze atmosfera fotbalului vechi.” – Maurizio Peroni, patronul magazinului „Maglie Storiche” din Roma
Maurizio caută modelele tricourilor sale din fotografii vechi, de pe filmări, de pe Internet, apoi face el însuși designul, le reproduce fidel, la cele mai fine nuanțe. În spatele fiecărui tricou e un an și jumătate, poate doi ani de muncă, de studiu al detaliilor. „E multă muncă, dar și multă pasiune! Cel mai dificil e să găsești culorile exacte. În fotografiile de epocă, toate tricourile sunt în alb și negru. Trebuie să găsesc care e bordoul culorii de pe tricoul Romei. Sunt trei tricouri ale Romei din perioade diferite, și fiecare avea un roșu diferit!”, îmi explică Maurizio Peroni, în timp ce trecem în revistă colecția sa impresionantă.
„Tricourile le fac în fabrica mea, am o făbricuță la care lucrează trei doamne, iar materialul, bumbacul, îl aduc din Turcia. La început făceam totul acolo, dar e complicat să faci cantități mari. Și nu mai era Made in Italy, iar eu aici pot face două tricouri, acolo trebuia să fac 10”.
Cel mai frumos tricou din lume
„Cu multe dintre tricourile astea am amintiri limpezi. Cu cele de la Roma, cu cele de la Juve, de la Inter-ul lui Herrera, marele Inter, îmi amintesc tricourile de la Mexico ’70, aveam 13-14 ani pe atunci. Aici e tricoul lui Cruyff, tricoul fabulos al celor de la Adidas, cu două dungi în loc de trei, pentru că Johan, fiind sub contract cu Puma, nu voia să poarte însemnele Adidas! Țin minte că a fost primul mare contract de reprezentare semnat în istoria fotbalului… Aici sunt cele din ’74, toate sunt iconice acum, dar pentru mine cel mai frumos tricou din lume e acesta al Sampdoriei anilor ’50”, îmi arată Maurizio.
„Cu toții ne amintim de când eram copii, emoțiile de atunci nu le uiți niciodată. Eu zic mereu că afacerea mea e o afacere pentru copii mari. Fiecare tricou are o amintire legată de el”, îmi explică Maurizio filosofia din spatele „vestiarului” său.
„Am mulți clienți, iar mulți dintre ei faimoși: actori, regizori, președinți de club. Paolo di Canio e client fidel, vine adesea când are drum prin centru, De Rossi de asemenea, îl știu de când era copil… Am făcut multe filme, multe ficțiuni cu aceste tricouri. Povestea dramei marelui Torino, echipa distrusă de un accident aviatic, făcută de cei de la Sky, a fost realizată cu tricouri desenate de mine.” – Maurizio Peroni
Diminețile de luni ale unui suporter
„De mic, am fost îndrăgostit de AS Roma. Ca romanist, am suferit mereu, chiar și atunci când am câștigat campionatul, pentru că la noi mereu a fost cu emoții. În familie eram toți romaniști, erau vremurile când se mergea la stadion în familie. Era o altă lume, a trăi pe stadion era mult diferit de ce e azi. Era mai puțină răutate decât azi”, îmi spune Maurizio povestea sa de „tifoso”. Suntem de o oră în „vestiar” și nu ne mai săturăm de povești.
„Apoi, Roma e o <<cita scherzosa>> (un oraș glumeț, n.r.), aici glumele și miștourile amicale sunt mereu la modă. Aici, în jurul magazinului meu, toți țin cu Lazio, așa că lunea e dramă. Ori merg eu <<în turneu>> pe la ei, ori vin ei, toți, la mine. Sunt zile de luni în care jur că e mai bine să nu vii la muncă! Dar totul e la glumă, la luat peste picior”, îmi spune, la plecare, Maurizio.
„Dar fotbalul de azi cum ți se pare?”, apuc să-l mai întreb. „Un fotbalist câștiga bine în toate epocile, dar acum sunt miliardari. Nu ai văzut ce se întâmplă cu Neymar? Fotbalul de azi e circ, e fotbal american, bani. Pe vremuri era realmente diferit. De-aia zic că pentru mine – și pentru mulți la fel ca mine – fotbalul e nostalgie”.
„Azi un Totti sau un De Rossi sunt excepții, pe vremuri ei erau regula”, spune Maurizio. Cu exemple de la AS Roma, nu se putea altfel…