Un proiect susținut de Tuca Zbarcea
Un proiect susținut de Tuca Zbarcea

„Al doilea joc”. România – Columbia, ’94. Ziua în care Gică Hagi a fost cel mai bun fotbalist din lume

A trecut doar ceva mai bine de o lună, dar simțim ca și cum totul s-ar fi întâmplat într-o altă viață. De vineri până luni găseai, lejer, două-trei derbiuri pe zi, dacă nu în Spania, atunci sigur în Anglia. Dacă nu în Italia, se juca ceva tare prin Franța, la o adică mai erau și Olanda, Belgia, Turcia, chiar și Scoția, de când cu Ianis. Marțea și miercurea venea Champions League – tocmai ce se înfierbântase bine competiția! – joile ne-au fost pline în ultimele luni de spectaculosul „serial” european al CFR-ului, oprit de VAR în finalul dramatic al meciului de la Sevilla.

Vineri reîncepreau ligile europene, în pauzele dintre urmau meciurile de baraj pentru fostul Euro 2020, actualul Euro 2021. Ne-am obișnuit așa, într-un binging fotbalistic, zappând automat de la tristeți la bucurii, întrerupți doar de reclamele la bere și la casele de pariuri și de trollingul „live” de pe rețelele de socializare, unde orice „chiflă” făcea înconjurul planetei înainte ca arbitrul să fluiere pauza dintre reprize.

*

Criza noului coronavirus ne-a decuplat de la vechile obiceiuri. Ca să nu uităm, totuși, cum se învârte mingea, TVR, la fel ca alte televiziuni, programează zilele astea meciuri memorabile din trecut. După magia Italiei Novanta, a venit, weekend-ul trecut, rândul Mondialului din Statele Unite.

Columbia – România, meciul de debut de la SUA ’94, una dintre cele mai mari victorii din întrega istorie a fotbalului nostru, ne-a întors, la propriu – și nu doar fotbalistic, unde Naționala era, de-adevăratelea, de pe altă planetă – într-o altă lume. În 1994, ne-a amintit-o regretatul Cristian Țopescu, în comentariul original al partidei, „Tata Puiu” Iordănescu avea 43 de ani, exact vârsta de azi a liceenilor de-a XII care rupeau ușa în miez de noapte ca să cânte în stradă victoria lui Hagi, Răducioiu și Stelea. În 1994, ProTV nu luase încă ființă, iar Antena 1 abia se înființase ca televiziune regională. Nici televizoarele nu prea aveau telecomandă, iar norocoșii care aveau „parabolică” și prindeau „nemții” nu puteau vedea, oricum, mai mult de un meci de Bundesliga pe săptămână.

În lumea aceea a lui 1994, când suprasaturația de azi a fotbalului televizat era de domeniul SF-ului, când etapa italiană era povestită în emisiunile duminicale de pe Canale 5 al lui Silvio Berlusconi „minut cu minut”, căci toate meciurile se jucau de la aceeași oră, Campionatul Mondial de fotbal era un eveniment imens.

*

Primele transmisii în direct din alte compionate au apărut în țara noastră după Mondialul din ’94. LaLiga, cu Gică Hagi deja la FC Barcelona, a debutat în România pe TVR 2, cu comentariul direct în spaniolă, fără „dublare” din studio! „Blau-grana” era doar un concept, pentru că 90% dintre televizoarele românilor erau încă „alb-negru”. Cu fotbaliștii români, mulți dintre ei transferați în străinătate după ’90, te întâlneai doar în coloanele ziarelor de sport sau în scurte „telegrame” la știrile sportive, de multe ori fără suport video. Meciurile la Națională, maximum zece pe an, cu tot cu amicale, erau rare prilejuri să-i vezi la treabă pe Gică Hagi (Brescia), Gică Popescu (PSV Eindhoven), Belodedici (Valencia) sau Răducioiu (AC Milan). Bucuriile și tristețile erau temeinice pe atunci, nu-ți fura ochiul telecomanda. Iar bucuria victoriei contra Columbiei a ținut mai bine de 25 de ani.

*

Până la meciul teribil contra Columbiei, mare favorită a presei și a specialiștilor, care venea după succese categorice în calificările sud-americane și după o serie impresionantă de meciuri consecutive fără înfrângere, România avea doar trei victorii în toată istoria sa la Campionatele Mondiale de fotbal. Venită în contextul tulbure al anului 1990, precedenta victorie, cea cu URSS, a fost savurată în casă, între prieteni. Victoria cu Columbia din 1994 a fost prima mare victorie sărbătorită în stradă, la Universitate, în București, în fântâna de la statuia lui Avram Iancu, la Cluj, în marile piețe ale marilor orașe. Numai acest detaliu și o face specială. Dar victoria contra Columbiei e specială din mult mai multe motive. Și nici succesul fabulos din optimi, în fața Argentinei, joc inclus de mulți specialiști între cele mai frumoase meciuri din istoria Mondialelor de fotbal, nu-i poate răpi din farmec jocului cu Valderrama & co.

*

Știam de mici, din cărțile lui Ioan Chirilă, că primul meci este esențial la un Mondial. Ne convinseserăm de asta la Italia Novanta, așa că tensiunea de dinaintea meciului cu Columbia era cu adevărat asfixiantă. O tensiune insuportabilă. Probabil cel mai tensionat meci din istoria Naționalei. Echipa care ratase sferturile la milimetru la Italia ’90 își juca o mare carte în SUA. Retrospectiv, știm ce mare trambulină a fost SUA ’94 pentru generația aceea: Hagi și Popescu au ajuns la Barcelona, Petrescu la Chelsea, într-o trupă de vedete una și una, Prodan la Atletico Madrid, Răducioiu și Gâlcă la Espanyol, Ilie Dumitrescu la Tottenham, Panduru la Benfica. Valoarea și încrederea adversarului, plus miza uriașă au făcut din meciul de pe „Rose Bowl” un meci decisiv în destinul unei generații care, aflată la deplină maturitate sportivă, nu își permitea o evoluție sub cea din Italia.

*

În fața unei trupe cu Asprilla (Parma), Valencia (Bayern) și Valderrama, Anghel Iordănescu s-a blindat cu un libero (Belodedici), doi oameni la marcaj (Prodan și Mihali) și doi închizători (Popescu și Lupescu), și i-a dat liber lui Hagi să se miște pe tot frontul de atac, în spatele lui Dumitrescu și Răducioiu. Un 5-3-2 în mare vogă pe atunci, pe care România l-a interpretat fantastic, cu mare elan, cu Răducioiu apărându-se la 20 de metri de poarta noastră și ajungând vârf de săgeată la contrele fulgerătoare duse de Hagi sau Munteanu.

Nu știm ce văd băieții din Naționala de azi la ședințele video, dar Columbia – România e cel mai bun motivațional „turnat” vreodată de „Generația de Aur”. Un meci al sacrificiilor individuale, dublat de o inteligență tactică diabolică, peste care talentul fantastic al echipei a fost doar delicatesa, în felul parabolei desenate de Hagi, cu mingea înghețând în mișcarea ei spre vinclul porții lui Cordoba, ca o divă la poza finală de la capătul catwalk-ului. A fost nu doar cel mai frumos gol al acelei ediții – mulți îl pun lângă cursa nebună a lui Maradona din ’86 – dar a fost și cel mai telegenic gol din lunga istorie a Mondialelor de până în 1994. Un lob pe care Hagi l-a încercat insistent și înainte de gol, și după, un statement al căpitanului Naționalei, aflat în cea mai bună zi a lui în tricoul Naționalei.

*

Gică Hagi a făcut multe meciuri memorabile pentru România. Erau momente când echipa, paralizată, îi dădea mingea lui Hagi, să „inventeze” el ceva. Iar Hagi chiar a „inventat” câteva goluri speciale pentru Națională! Dar meciul cu Columbia a fost, categoric, cel mai bun din cariera lui. Mai bun chiar decât cel împotriva Argentinei. Pe lângă gol, a dat două pase geniale pentru Răducioiu, prima cu dreptul, pe poziție viitoare, „cu tot cu preluare”, pe o contră în mare viteză, a doua, o acoladă de la mijlocului terenului, din lovitură liberă, operă de artă. Apoi, ruperi de ritm, driblinguri, spectacol.

Golgheter al turneului și campion cu Brazilia, Romario i-a luat lui Gică Hagi titlul de cel mai bun jucător din turneu. Un titlu pe care Gică îl regretă și acum, neconsolat cu locul de titular în echipa Mondialului și cu locul 4 în cursa pentru Balonul de Aur din acel an. Dar, în ziua aceea a meciului cu Columbia, în care „pălmașii” Prodan și Mihali au făcut și ei meciul vieții lor, alături de Stelea, în fața lui Asprilla și Valencia, Gică Hagi a fost, pur și simplu, cel mai bun jucător din lume.

În dinamica lumii de dinainte de COVID-19, relativizantă prin însăși viteza cu care recirculă momente și personaje, devenise tot mai greu să fixăm ordinea și sensul lucrurilor. Pauza aceasta vine la timp să ne ofere această revelație la care nu ne-am gândit niciodată. Columbia – România a fost cel mai mare meci făcut de Hagi – sigur la Națională, cel mai probabil în carieră. Să nu așteptăm să vină o altă, mică, mare, catastrofă, ca să ne facem timp să înțelegem cine suntem și de unde venim. Să știm exact unde căutăm în raftul cu casete video când vrem să-i explicăm lui Rus lecția de devotament a lui Prodan și Mihali, când îi cerem lui Pușcaș să vină în spate să ajute echipa cu generozitatea nedisimulată a lui Răducioiu, sau când îi povestim lui Mitriță, newyorkezul, cum a cucerit Gică Hagi America, desenând o „măiastră” instagramabilă pe cerul Californiei. Într-o zi de vară, departe, în 1994, într-o altă viață, când inventatorul Instagram era un copil de 11 ani, iar „Tata Puiu” avea 43 de ani…

 

Imagine: Sport Pictures

Alte episoade din Conteverde