Dragan Djukic e noul antrenor al lui CSM. Va reuși un balcanic ce n-au reușit antrenorii nordici la București?

La doar o zi distanță de demiterea lui Magnuss Johansson – urmare a celor două înfrângeri consecutive, mai întâi cu Vâlcea, în campionat, mai apoi cu Bietigheim, în Liga Campionilor – CSM București și-a anunțat noul antrenor: sârbul Dragan Djukic (56 de ani) și-a asumat obiectivul tradițional: cupa, campionatul și cel puțin prezența în Final 4-ul Ligii Campionilor, dacă nu cumva chiar marele trofeu.

Ambițiile de la București sunt cunoscute de toată lumea, cu atât mai mult de un tehnician care a lucrat în România chiar anul trecut, la HC Odorhei, o echipă retrasă din campionat după decesul lui Verestoy Attila.

Secundul lui Djukic va rămâne Adrian Vasile, iar echipa va fi completată de Mihaela Ciobanu, antrenoarea cu portarii, adusă și ea recent la București.

Un nou început, așadar. Și o schimbare de drum: după o lungă listă de antrenori nordici, CSM alege un antrenor balcanic care, măcar în teorie, ar fi mai apropiat cultural și de stilul de managemnt de la București, și de stilul de lucru al jucătoarelor, multe dintre venite din zona Balcanilor.

Vestea le va da satisfacție celor care au repetat, cu fiecare ocazie, că nordicii nu pot face treabă la o echipă românească. Nici măcar la una de club, darămite la echipa națională. Că CSM a câștigat Liga Campionilor (în 2016, la prima prezență) cu danezul Kim Rasmussen pe bancă? Că România a luat bronzul mondial în 2015 cu suedezul Ryde? Astea au fost considerate pure întâmplări.

În definitiv, probabil contează mai puțin azi. Campioana României – și întregul club finanțat de Primăria București, nu doar secția de handbal – va spera ca Dragan Djukic să poată întoarce repejor acest start ratat de sezon.

Dar lucrurile nu vor fi simple. Djukic are un CV solid – Pick Szeged (Ungaria), Vardar (Macedonia), Maccabi Tel Aviv (Israel), naționale ca Muntenegru, Israel, Marea Britanie, Elveția, Macedonia și Iordania – însă e la prima experiență cu o echipă feminină. 

„Colaborarea cu CSM București este o provocare pentru mine. Vreau să le împărtățesc fetelor din experiența mea și să le redau plăcerea de a juca handbal. Nu mă tem de presiunea rezultatelor, eu sunt primul care pune presiune pe mine. Țelul fiecărui antrenor este să câștige fiecare joc, îmi doresc să realizez lucruri importante la club, dar acum nu este timpul vorbelor, ci al faptelor“, a spus noul antrenor pe site-ul oficial al clubului.

CSM joacă sâmbătă (ora 19.15) în Norvegia, cu Vipers. În primele două meciuri, campioana României a câștigat cu Ferencvaros și a pierdut cu Bietigheim.

Puțin context

Numirea din vară a lui Johansson îi luase prin surprindere pe cei care așteptau pe banca CSM-ului fie un antrenor cu un CV mai impresionant, fie un antrenor din Balcani, mai apropiat cultural și de handbalul românesc, dar și de numeroasele jucătoare din Europa Centrală și de Est care au ajuns la București în ultimele două sezoane.

Dar intrați în acest balamuc al schimbărilor de antrenori – Djukic este al optulea antrenor din ultimii trei ani – oamenii din conducerea clubului bucureștean au omis cu totul cea mai importantă regulă a performanței: continuitatea. Sau răbdarea de a verifica cu adevărat planul inițial.

Este un lucru cerut și de jucătoare. De fapt, mai ales de ele. Imediat după Final 4-ul din luna mai, Cristina Neagu sublinia importanța continuității: „[…] trebuie să înțelegem că o echipă nu se clădește în câteva luni, nu se clădește într-un an în care schimbi antrenorii, pleacă cinci jucătoare, vin cinci jucătoare noi, este foarte greu.

Nu știu câtă lume înțelege lucrul ăsta, dar infrastructura și apoi sistemul sunt extrem de importante. Uitați-vă la Gyor. Lucrează cu același antrenor de șase-șapte ani (Ambros Martin a plecat recent la Rostov), e un antrenor care a creat un sistem, care a adus doar una sau două jucătoare în fiecare sezon, exact ce a simțit el că trebuie echipei și normal că lucrurile au funcționat. Noi schimbăm foarte mult și pe banca tehnică, și jucătoarele, și avem nevoie de continuitate să fim o echipă puternică, să nu fim o echipă care azi joacă bine și mâine joacă sub orice critică. Trebuie să creăm un sistem puternic și atunci și într-o zi mai slabă poate pierzi la limită sau câștigi la limită, dar ești acolo, ești aproape, nu pierzi la o diferență de cinci-șase goluri într-o semfinală.

Avem nevoie de continuitate și de un sistem în care să credem și să ne simțim în siguranță. Eu asta simt și spun asta pentru că iau exemplul Gyorului, al lui Buducnost, unde am fost și știu cum se lucrează. Și mi-aș dori lucrul ăsta și la noi, nu vreau să fim echipa aia care dacă azi trage lozul câștigător câștigă la 15 goluri, dar mâine poate să facă un meci foarte prost. Cred că putem să fim o echipă de care toată lumea se teme în Liga Campionilor.”

La final, toate aceste schimbări trădează lipsa unui plan și lipsa răbdării – un comportament pentru care managementul de la București este deja recunoscut.

Și mai e de spus un lucru: marele succes al CSM-ului – Liga Campionilor câștigată în 2016 – a venit la capătul unui sezon în care danezul Kim Rasmussen a reușit să reziste (aproape) un sezon întreg, deși era demis prin presă în fiecare lună.

Foto: CSM București