Papa Bergoglio, portarul: povestea „îngerului păzitor” care zbura după mingi din cârpe

I se întâmplă mereu fotbalului miracolul acesta – iar în fotbal miracol e un cuvânt greu, nu un cuvânt oarecare – de a întineri cu fiecare poveste, de a se întoarce într-o clipă, printr-un dribling abracadabrant în timp, de la sofisticarea tehnico-tactică și prețiozitatea mercantilă de azi înapoi în copilăria sa, care e, de fapt, copilăria fiecăruia dintre noi.

Pentru puștii de azi, care au mingi, ghete și „sintetice” la care nimeni nu visa în anii ’80-’90, copilăria fotbalului va fi, probabil, povestea jocurilor încinse, pe timp de pandemie, fie pe consolă, fie în sufrageria apartamentului, cu mingi improvizate din șosete, ca să nu doboare LCD-ul cu vreun șut care iese în aut.

Pentru generația mai veche, care a „debutat” înainte de ’90, copilăria înseamnă jocul pe maidan, în praful dintre blocurile în construcție ale socialismului, cu mingi de gumă, „de 15” sau „de 35”, cu petece peste petece, ovale – în cazul bun în care erau umflate -, dar mai mereu dezumflate.

Pentru generația Războiului, până și mingea de cauciuc era un lux. Mingile erau, pe atunci, din cârpe, dar bucuria jocului era aceeași.

*

În „copilăria” din ’46, „atunci când a câștigat campionatul San Lorenzo”, ne-a dus, deunăzi, cu forța magică a amintirilor sale, Papa Francisc, într-un interviu istoric acordat celor de la „Gazzetta dello Sport”. „Foarte interesant cum oamenii leagă amintirile personale de anumite evenimente din sport: <<Anul când echipa a luat campionatul, anul Mondialului, anul Olimpiadei…>>”, filosofează Sfântul Părinte, înainte de a-și spune propria poveste legată de copilăria fotbalului.

Jorge Mario Bergoglio – cum se numea fiul de imigranți italieni fugiți de urgia lui Mussolini – a copilărit în Flores, un cartier sărăcăcios din Buenos Aires. Nu poate uita nici acum mingea din zdrențe cu care a început să joace fotbal. „Pielea era scumpă, nu aveam bani de așa ceva, iar cauciucul nu era atât de răspândit ca azi. Dar o minge din cârpe ne-a fost de-ajuns pentru a ne distra și pentru a face aproape minuni jucându-ne în piațeta de lângă casă”, își amintește șeful Bisericii Catolice.

Nu se sfiește să recunoască că nu era printre cei mai dăruiți cu „harul” fotbalului. „Îmi plăcea fotbalul, dar nu eram printre cei mai buni. Am fost ceea ce în Argentina se cheamă pata dura, că dădeam la gioale, intram destul de aspru la ‘minge’. De aceea, mă trimiteau mereu să joc în poartă”, se amuză, peste decenii, Papa Francisc, în destăinuirea făcută celor de la „Gazzetta”. „Dar a fi portar a fost o extraordinară lecție de viață pentru mine. Portarul trebuie să fie mereu pregătit să răspundă la pericolele care pot sosi de peste tot”, explică Papa, într-unul dintre cele mai emoționante elogii făcute celor care, mai ales în copilărie, primesc stigmatul greu de dus al porții, singurătatea dintre buturi, din „careul mic”, acolo unde prinzi, invariabil, doar bucuria adversarilor, nu pe cea a alor tăi.

„Îngerul păzitor”. Evocarea Papei Francisc spiritualizează și reumple cu sens unul dintre clișeele cele mai cunoscute ale fotbalului. Iar portarii, în singurătatea lor – e proverbială întâmplarea de la un meci din Anglia, când unul dintre portari a rămas pe teren, în ceața densă, în timp ce restul jucătorilor erau de 15 minute la vestiare – se pot simți mângâiați de empatia Papei. Cineva, acolo, la Vatican, a pus o vorbă bună pentru ei.

*

Fotbalul – și sportul – e despre apartenență, despre a împărtăși și oboseala, și ambiția, și regulile, dar mai ales despre a împărtăși, la finalul zilei – sau al meciului – bucuria și tristețea, spune Papa Francisc. Sportul înseamnă vindecarea de egoism și singurătate. Francisco Bergoglio se afla la Frankfurt, la studii, în ’86, când Maradona și Argentina sa natală au câștigat titlul mondial tocmai în fața Germaniei. Era prea prins cu munca lui ascetică, i-a scăpat finala. A aflat despre ea a doua zi, când o studentă japoneză a scris pe tablă, în timpul unei lecții de germană, „Viva Argentina!!!”. Departe de casă, printre adversarii din seara de dinainte, fostul portar din piațeta de la Flores avea cu cine să împărtășească bucuria victoriei. O studentă japoneză și un călugăr iezuit din Argentina făceau echipă: miracolul fotbalului.

Foto: CNS