Adiós Madrid! Trei idei după transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus

Danny Coposescu 10 iulie 2018
Fast

Noul Lead se poziționează mai clar în ochii publicului ca o publicație digitală concentrată pe sport, pe poveștile și personajele lui autentice. Folosim sportul pentru a transmite valori și idei prețuite de publicul nostru țintă și pentru a-l inspira.

Împarte cu alții acest articol

Foto: Abaca/Hepta/SPORTPICTURES

Prea ne-am lăsat distrași de nimicuri și competiții subțiri prin Rusia, nu-i așa? Florentino Perez dăduse deja un pont că ar trebui să ne concentrăm pe lucrurile importante când a lăsat naționala Spaniei fără selecționer, cu o zi înainte de deschiderea Mondialului. Dar noi nu ne-am prins, așa că Realul a plusat astă seară cu ceva irezistibil până și pentru cei care vor să se concentreze în pace pe semifinala dintre Belgia și Franța.

După nouă ani, 15 trofee și fix 450 de goluri în 438 de meciuri, Cristiano Ronaldo se desparte de o instituție care a decis că nu vrea să păstreze nimic care se apropie de inevitabilul termen de expirare, și își caută a treia tinerețe la Torino. Uite trei gânduri despre un transfer deopotrivă logic și deprimant.

1. Nimeni nu e mai presus de club. Poate doar președintele

Punct și de la capăt. Asta a fost impresia după a treia Cupă Europeană câștigată de madrileni și cel puțin a treia oftică publică din partea lui Ronaldo. „A fost frumos aici. O să vorbesc în curând despre ce urmează,‟ a miorlăit atacantul pe teren, în timp ce colegii se bucurau de rodul muncii lor. Sigur, au fost destule reacții pe mediile sociale, dar nu suficiente cât să mascheze obișnuința: mai văzusem filmul ăsta de nenumărate ori.

Se pare că șeful s-a cam săturat de reluări. De fapt, nu i-a prea plăcut de la prima vizionare. Marca și AS ne repetă de ani de zile că președintele n-a putut să accepte niciodată faptul că aducerea lui Ronaldo nu poartă semnătura sa, ci a predecesorului Ramon Calderon. Cam tot ce-a făcut Perez în al doilea mandat se rezumă la un mare proiect de a reveni în „top‟ cu propriul său diamant, fie că se numește Rodriguez sau Bale.

Până acum, n-avea cum să-i reușească. De la Di Stefano încoace nu s-a mai văzut pe Bernabeu un asemenea jucător, iar ăsta e și motivul pentru care două orgolii „galactice‟ s-au putut tolera atâta vreme – pentru că au putut face istorie împreună. Însă cariera de fotbalist se termină devreme, cea de birocrat – nu. Mutarea asta se pregătește de vreun an bun, cam de când clauza de reziliere din contractul lui Ronaldo a fost redusă de la un miliard, la 120 de milioane de euro. Probabil asta a precipitat cea din urmă tură de istericale din partea jucătorului, doar că de data asta, bluful n-a mai ținut. Ambele părți și-au spus adio cu niște cuvinte frumoase, dar destul de reci. Real e o monarhie absolută, unde e loc pentru un singur rege.

2. Juventus  și Serie A își flexează mușchii

Pe la jumătatea sezonului trecut, Max Allegri s-a înfuriat necaracteristic la o conferință de presă. „Ce vreți de la noi?!‟, a fost întrebarea răstită în fața reproșurilor că Juve nu pare capabilă să facă și ultimul pas spre tărâmul exclusivist pe care sălășluiesc Madridul, Barcelona sau chiar Bayern. După achiziția asta, răspunsul din partea familiei Agnelli e clar: totul.

Mulți vor spune că 100 de milioane de euro (plus 240 de milioane în salarii și taxe pentru următorii patru ani) reprezintă incontinență economică. Ronaldo va face 34 de ani în februarie. Dar când vine vorba de el, vârsta chiar e doar un număr. Torinezii se joacă de mult cu diferite strategii de a-și crește profilul pe plan internațional. Stadion nou, logo nou și acum statut nou, de vreme ce o legendă a sportului a intrat în echipă. Pregătiți-vă să vedeți subit mult mai multe dungi alb-negre oriunde ați fi.

În toată discuția asta se mai înfiripă cumva și jocul cu mingea, la care se zvonește că Ronaldo ar fi destul de priceput. Nu-i o exagerare să spui că Juve și-a cumpărat o garanție de 50 de goluri pe sezon. Iar mai marii campionatului se vor bucura mai ceva ca omologii din Ligue 1 după venirea lui Neymar. Serie A și-a câștigat un plus de simpatie stagiunea trecută, printr-o luptă strânsă la titlu, dar nu mai ține pasul de mult cu Anglia sau Spania, e în urma Germaniei și era chiar amenințată de francezi în bătălia pe popularitate. Va fi interesant să vedem dacă umerii lui Ronaldo chiar sunt suficient de lați pentru a căra nu una, ci 20 de formații. Dar cu siguranță e genul de provocare pe care portughezul a căutat-o mereu.

3. Neymar, Mbappe, Lewandowski – să înceapă circul

Nimeni de la Madrid nu se va obosi să evalueze meritele financiare ale deciziei lui Perez. Ce contează dacă a scos un profit de 20 de milioane? Suporterii nu aplaudă banii (deși ai fi tentat să crezi asta uneori), ci golurile. Cine o să le aducă acum?

Despre Neymar se discută încă de prin iarnă, de Mbappe ceva mai recent. Robert Lewandowski mai că nu stă în fața stadionului, cu un carton mare pe care scrie „Kauf mich!‟. Astea sunt trei nume care ar putea să satisfacă mai mult sau mai puțin toate criteriile necesare.

Dar dacă-i vedem pe unul dintre ei în tricoul alb toamna asta, va fi doar pentru că ecosistemul deja fragil al fotbalului modern a făcut implozie. Nu-i vorba doar de sumele care vor fi aruncate în următoarele săptămâni –  deși e clar că trebuie să ne pregătim spiritual pentru obscenități. Mai degrabă, e vorba de eroziunea completă a noțiunii de contract. Mai ales în ceea ce-i privește pe Mbappe și Neymar, plimbările anuale pe care le fac după bunul plac ne-ar aduce ineluctabil la noțiunea de „freelance footballer‟ – un fel de combinație între un muzician și un PFA de miliardar, care dă concerte sau preia proiecte peste tot în lume, în funcție de plată și expunere.

Orice s-ar întâmpla, prin fereastra de transferuri bate puternic vântul schimbării. 

Happening now