Arsenal revine fantastic în derbiul cu Tottenham, oferă confirmarea finală: Unai Emery a adus la viață acest club!
Lead.ro 2 decembrie 2018După ani de zile în care au fost subiect de ironie și autoironie, suporterii lui Arsenal au motive să iasă din casă – pe strada lor e soare! Și marea victorie din derbiul cu Spurs, un 4-2 de toată isprava, vine să confirme toate semnele bune de până acum. La finalul zilei, nimeni nu poate spune că Arsenal nu s-a întors printre cei mai buni.
North London 👉🔴
What. A. Derby. pic.twitter.com/UhkTVTdo09
— COPA90 (@COPA90) December 2, 2018
Echipa asta n-a mai pierdut din august, iar singurele înfrângeri au venit în startul sezonului, cu Man City și Chelsea. De atunci, spaniolul Emery a schimbat nu doar chipul echipei, dar și cămașa, nădragii și obiceiurile. Dacă până de curând Arsenal pierdea exact astfel de meciuri, dominate clar până la prima lovitură, acum echipa are forța (chiar și fizică), are caracterul și calitatea să revină. Or asta trebuie să fie mai ales meritul lui Emery, care a schimbat în bine tot ce a atins.
Leno, în poartă, e un tip pe care te poți baza (poate nu și la primul gol, dar asta e mai degrabă excepția), perechea Sokratis – Mustafi greșește tot mai rar (ce diferență față de sezonul trecut!), mijlocul poate controla jocul și prin muncă, nu doar prin tehnica lui Ozil (care a lipsit cu Tottenham), iar atacul… ei bine atacul e pur și simplu încântător. Și nu doar în meciul ăsta.
Până acum, în etapa a 14-a, doar City a dat mai multe goluri decât Arsenal, pentru care Aubameyang e probabil cel mai bun vârf de la Henry încoace, iar Lacazette nu-i nici el prea rău. Lor și lui Ramsey, intrat, la fel ca Lacazette, imediat după pauză, li se datorează revenirea lui Arsenal în derbiul cu Spurs. Echipa lui Emery a dominat și începutul de meci, a deschis scorul din penaltiul transformat de Auba, dar a primit două lovituri rapide și neașteptate de la Dier și Kane, care ne-a arătat încă o dată că nu știe ce-i aia ratare de la 11 metri. Se zice că pe ultima a ratat-o în curtea grădiniței, dar să nu crezi fiecare zvon.
Numai că golurile astea n-au schimbat mare lucru. Și în loc să dispară sub prima groapă săpată în iarbă, Arsenal s-a întors de la vestiare înfometată, curajoasă și neiertătoare. Aubameyang a egalat repede, cu o execuție superbă, Lacazette l-a imitat în minutul 75, după recuperarea și pasa lui Ramsey (pentru care Bayern, United și Juve se ciondănesc de zor), iar Lucas Torreira a închis meciul doar trei minute mai târziu: 4-2 pentru Arsenal, care urcă pe locul 4, peste Spurs, ostenită probabil și după lupta cu Inter din Champions League.
Și că tot vorbim de Ligă, Emery și ai săi au tot dreptul să privească cu încredere spre vârf: Chelsea e la un singur pas înainte (31 de puncte) și nici măcar Liverpool și City n-au dispărut prea departe. Deși echipa lui Guardiola pare la un alt nivel față de urmăritoare.
The #NorthLondonDerby = 🔥🔥🔥 pic.twitter.com/8qXKkNcztS
— Match of the Day (@BBCMOTD) December 2, 2018
North London is 🔴 pic.twitter.com/XBYLDG2v5w
— Eurosport UK (@Eurosport_UK) December 2, 2018
FT: Arsenal 4-2 Tottenham
A huge moment in Unai Emery's Arsenal reign.
A North London derby win and they move above Spurs in the league.
Reaction: https://t.co/iHCTXnzkJM pic.twitter.com/II1fpZsguf
— BBC Sport (@BBCSport) December 2, 2018
Me right now.. #COYG pic.twitter.com/36kVNVEG5y
— Héctor Bellerín (@HectorBellerin) December 2, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni