Back to reality: înfrângerea cu Spania îi trezește pe englezi din visul unei veri frumoase

Danny Coposescu 9 septembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Nu știm care va fi viitorul Ligii Națiunilor. Competiții oficiale noi nu apar prea des în calendarul fotbalului mare și dispar la fel de greu. Dar cel puțin deocamdată, derbiuri prestigioase ca cel dintre Anglia și Spania nu pot decât să ajute.

Anglia 1-2 Spania

Pentru mulți englezi, indiferent dacă sunt suporteri sau chiar semifinaliști de Cupă Mondială, ce s-a întâmplat în Rusia pare acum visul unei nopți de vară. N-ai cum să supraestimezi impactul emoțional și cultural al unui parcurs nemaivăzut de aproape trei decenii. Diferența e că, în 1990, mai mulți factori externi colaborau cu naționala lui Bobby Robson și lăsau o moștenire palpabilă în aproape toate fațetele vieții publice.

Întrebarea pe care și-o pun mulți acum are multe forme, dar același fond: ce va ieși dintr-un nou moment cu potențial epocal? În cei mai abstracți termeni, asta se referă la o evoluție structurală care să cimenteze treaba bună făcută de Gareth Southgate într-un fundament durabil. În sensul unui obiectiv imediat, o victorie contra unui adversar de top ar fi fost un răspuns suficient, de vreme ce asta nu s-a întâmplat la ultimul turneu.

Nimeni nu s-a păcălit că Spania ar fi orice altceva decât un examen de dificultate maximă, cu toate că dilemele existențiale ale ibericilor sunt ceva mai neplăcute. Nu-i vorba doar de telenovela desfășurată în public care a dinamitat reputațiile lui Lopetegui și Rubiales, ci și de palmaresul de la ultimele trei competiții internaționale: după trei trofee la rând, acum sunt trei eliminări înainte de sferturi. Că federația l-a ales tocmai pe Luis Enrique în punctul ăsta de cotitură spune că dubiile nu sunt doar circumstanțiale, ci mai degrabă filosofice.

Când Rashford a deschis scorul în minutul 11, grijile astea s-au întețit. Să-ți vezi adversarul, al cărui stil de joc l-ai tratat zeflemitor de atâta vreme, cum te demontează cu pase dintr-o atingere trebuie să fie demoralizant. În tribune, până și Mourinho și-a arătat admirația (cel puțin asta credem că semnifică expresia asta facială) pentru assist-ul minunat dat de Luke Shaw.

În ciuda tentației, ar fi straniu să spunem că tocmai acolo s-a schimbat macazul în meciul ăsta. În schimb, parcă vechea configurație, cu care ne cam obișnuisem, s-a întors vertiginos, ca și cum tot ce-am văzut în ultimele luni n-ar fi avut loc. Carvajal – Thiago – Saul. Din trei pase parcă planificate acum o veșnicie, Spania a egalat în sub 120 de secunde, prin mijlocașul lui Atletico.

Sigur, abdicarea inițiativei în fața unei echipe mai pricepute cu mingea la picior e un vestigiu al „vechii Anglii‟ pe care Southgate n-a reușit vreodată să-l înlăture cu totul. Asta s-a întâmplat în semifinala împotriva Croației. Problema e că au revenit greșeli flagrante ca cea de la golul lui Rodrigo: simplă fază fixă – tocmai arma secretă folosită atât de eficient de curând – a bulversat defensiva Angliei.

Erori grave și lipsă de imaginație: totul sună familiar pentru o formație care așteaptă în continuare să se impună la cel mai înalt nivel, în ciuda euforiei recente. În afară de o răbufnire fulgerătoare pe care Rashford n-a putut-o fructifica și un final agitat – Welbeck se poate considera păcălit de arbitru la golul anulat în prelungiri – Anglia a alergat adesea fără folos după obiectul muncii, confiscat de spaniolii delectați cu ole-uri din partea suporterilor veniți în deplasare. Nici atmosfera incomodă de pe Wembley, un stadion care pare să răspândească mai degrabă anxietate între jucători, nu a ajutat.

Sigur, accidentarea oribilă suferită de Luke Shaw și-a spus și ea cuvântul. O căzătura violentă l-a scos pe targă, cu masca de oxigen pe față și când nici televiziunile nu îndrăznesc să ofere reluări, știi că e vorba de ceva serios. Veștile de ultimă oră sunt însă pozitive.

Dar asta nu șterge impresia că Spania, chiar și în cursul schimbării de gardă și la începutul drumului către un nou stil, rămâne o încercare peste puterile actuale ale băieților lui Southgate. Fie prin triunghiurile de joc cu care cucereau lumea, fie prin diagonale directe și precise trimise de Sergio Ramos în atac, moștenirea succesului dintre 2008 și 2012 e bine înrădăcinată în ADN-ul spaniol. De cealaltă parte, Anglia mai are de lucrat la a ei.

Iată și rezultatele zilei:

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories