Campionatul European a început tare: Rusia a stricat socotelile Franței, avem prima dovadă că turneul va fi dur
Lead.ro 30 noiembrie 2018Ștacheta e deja foarte sus, prieteni, după ce Franța și Rusia au deschis cum se cuvine a 13-a ediție a Campionatului European de Handbal.
La Nancy, într-o atmosferă superbă, campioana mondială Franța, gazda acestui turneu care a debutat chiar joi, a fost învinsă (26-23) de Rusia, campioana olimpică en-titre, într-un meci care n-a făcut decât să confirme că ambele echipe trebuie să fie considerate favorite la medalii.
Am văzut un handbal jucat repede, foarte dur în apărare și foarte inventiv în atac, unde creativitatea Rusiei lui Trefilov a fost arma perfectă pentru forța fizică pe care Franța o are și pe semicerc, dar mai ales la nouă metri.
„Suntem foarte bucuroși că am învins, dar e abia primul meci. Turneul e foarte lung. Aș vrea să transmit echipei Franței că au toate posibilitățile înainte, poate că azi am fost mai norocoși“, a spus Evgenii Trefilov la finalul unui joc în care mai ales Daria Dmitrieva (cea mai bună marcatoare a meciului, cu 8 goluri) și Daria Samokhina (aleasă cea mai bună jucătoare a meciului) au fost la înălțime.
Dincolo, Franța și-a amintit repede că și anul trecut, la Mondialul din Germania, a pierdut primul meci – cu Slovenia -, dar apoi a mers până la capăt și a învins în finală o Norvegie care părea imposibil de oprit.
Muntenegru și Slovenia se întâlnesc vineri seară (ora 22.00) în celălalt meci al Grupei B, și tot astăzi debutează Grupa B: Serbia – Polonia, de la 19.00, și Danemarca – Suedia, de la 22.00.
Watch again the top five plays of the opening Women's EHF EURO 2018 match between @frahandball & @rushandball . 🇫🇷 vs 🇷🇺#ehfeuro2018 #handballissime pic.twitter.com/RVCBRYSuJf
— EHF EURO (@EHFEURO) November 30, 2018
⚔ Matches of the day
🇷🇸 vs 🇵🇱 18:00 CET @rssrbije @handballpolska #SRBPOL
🇩🇰 vs 🇸🇪 21:00 CET @dhf_haandbold @hlandslaget #DENSWE
🇲🇪 vs 🇸🇮 21:00 CET #Montenegro @rzs_si #MNESLOBe with us using the hashtags #ehfeuro2018 #handballissime pic.twitter.com/jRRUVxw2xi
— EHF EURO (@EHFEURO) November 30, 2018
*
Așa cum știi, România face parte din Grupa D, alături de Norvegia, campioana en-titre și principala favorită a turneului (chiar dacă interii Mork și Kurtovic lipsesc), Germania și Cehia.
Chiar pe 1 decembrie (ora 19.00), de ziua națională, echipa națională va debuta cu Cehia – prilej pentru revanșă după întâlnirea tristă de la Mondialul precedent.
Obiectivul României? Locurile 1-6, care înseamnă clasarea în primele trei în grupa principală de la Nancy, unde cele trei echipe calificate din Grupa D se vor alătura primelor trei clasate din Grupa C. Acolo, Olanda, dar și Ungaria și Spania, pornesc favorite în fața Croației.
Lotul României pentru Campionatul European din Franța
În poartă: Denisa Dedu și Iulia Dumanska
Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei și Cristina Florică
Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu și Andreea Polocoşer
La coordonare: Eliza Buceschi, Cristina Laslo și Mădălina Zamfirescu
Interi dreapta: Ana Maria Dragut și Melinda Geiger
Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu și Laura Chiper
Pivoţi: Crina Pintea, Raluca Băcăoanu și Daniela Raţiu
Una dintre jucătoare va fi rezervă. În plus, fiecare echipă va putea face câte două schimbări, în caz de nevoie.
Foto: Ehf-euro.com – Uros Hocevar / kolektiff
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni