CFR Cluj ratează ocazii uriașe, pierde frustrant cu Astana, va avea un retur greu în Gruia

Ciprian Rus 9 iulie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Anul trecut, când CFR Cluj pierdea o bună șansă de accedere în grupele unei cupe europene, eșecul campioanei a fost pus pe seama degringoladei de la club și plecării neașteptate a lui Dan Petrescu în China.

Acum, cu Dan Petrescu revenit și cu situația (ceva) mai calmă la club, CFR nu a reușit să scoată un rezultat pozitiv în Kazahstan, împotriva unei trupe care a arătat mult mai slab decât se aștepta antrenorul ardelenilor.

În ciuda orei ciudate de joc (16.00), a căldurii și a terenului sintetic, CFR Cluj a dominat tactic prima parte, în care putea să și conducă, după o ocazie mare semnată de Culio, eroul de acum mai bine de un deceniu de la Roma. Numai că stângul nimicitor de pe „Olimpico” nu a prins poarta cu Astana, iar echipele au intrat cu 0-0 la cabine, după ce Arlauskis a trecut și el prin ceva emoții la poarta noastră.

Cu doar două nume noi în primul 11, Susic și Burcă pe linia de fund, și, din păcate, fără golgheterul Țucudean, echipe de veterani a Clujului a dat impresia că poate scoate mai mult decât un egal. A avut ghinion, însă, la unul din prea numeroasele cornere oferite pe tavă gazdelor: Vinicius, unul dintre cei mai serioși jucători „vișinii”, a deviat spre poartă centrarea de la colț, pasă de gol pentru Postnikov pe linia porții.

După gol, din minutul 70, Dan Petrescu a trimis echipa mai mult în atac, iar CFR a ratat o ocazie încă și mai mare decât cea din prima parte, prin atacantul Omrani, care nu a pus bine latul cu poarta goală. De la oaspeți, cel mai periculos om a fost internaționalul român Dorin Rotariu, care a croșetat de multe ori pe flancul lui Camora.

Clujenii sunt obligați acum să marcheze cel puțin o dată în poarta uriașului Erich în Gruia, în returul care se va juca pe 17 iulie, de la ora 21.00. Câștigătoarea acestei duble manșe va juca împotriva echipei israeliene Hapoel Tel-Aviv. În caz de înfrângere, CFR Cluj merge în turul II al Europa League, pe ruta campioanelor, unde poate da numai peste adversari eliminați în preliminariile Ligii Campionilor. Aici, ardelenii ar urma să înfrunte finalista din pre-calificări.

Astana – CFR Cluj 1-0

A marcat: Postnikov (’69)

Astana: Eric – Rukavina, Postnikov, Simunovic, Beysebekov – Logvinenko – Tomasov, Maevski, Sigurjonsson, Murtazayev – Rotariu
Rezerve: Mokin, Muzhikov, Mubele, Pertsukh, Janga, Shomko, Khizhnichenko
Antrenor: Roman Grygorchuk

CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Burcă, Vinicius, Camora – Culio, Hoban, Bordeianu – Deac, Omrani, Ad. Păun
Rezrve: Vâtcă, Sylla, Luis Aurelio, Mureșan, Peteleu, Rondon, Mailat
Antrenor: Dan Petrescu

Duel Gică Hagi – Laci Boloni în Europa League

Pe lângă CFR Cluj în Liga Campionilor, România mai e reprezentată în ediția 2019-2020 a cupelor europene de încă trei echipe: FCSB, Viitorul și Craiova. Echipa lui Gică Hagi este singura care a avut ghinion la tragerea la sorți a Europa League, urmând să joace cu Antwerp, echipa lui Ladislau Boloni. În rest, FCSB și Craiova vor avea parte de meciuri ușoare.

Program FCSB

Turul I (11 iulie): FCSB – Milsami Orhei
Turul I (18 iulie): Milsami Orhei – FCSB
Turul II (25 iulie): Alashkert / FK Makedonija – FCSB
Turul II (1 august): FCSB – Alashkert / FK Makedonija

Program Viitorul

Turul II (25 iulie): Antwerp – Viitorul
Turul II (1 august): Viitorul – Antwerp

Program Craiova

Turul I (11 iulie): Sabail – Craiova
Turul I (18 iulie): Craiova – Sabail
Turul II (25 iulie): Honved / Zalgiris – Craiova
Turul II (1 august): Craiova – Honved / Zalgiris

Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories