Crina Pintea, cu gândul la meciul pentru bronz: „Trebuie să avem o altă atitudine. Să jucăm tare, să ne apărăm. Fără apărare, nu faci nimic”
Lead.ro 14 decembrie 2018Întrecute de Rusia în prima semifinală a Europeanului din Franța, jucătoarele României au simțit înfrângerea asta diferit. Unele au fost împăcate că s-au luptat, au încercat și atât s-a putut azi, altele au simțit că s-ar fi putut, totuși, și mai mult.
Printre cele mai necăjite a fost Crina Pintea. Angajată mai rar decât în meciurile precedente, Crina a adunat patru goluri (ea și Ana Maria Dragut au fost cele mai bune marcatoare ale echipei), dar a rămas cu senzația se putea mai bine.
„Prima repriză a fost mai bună, dar meciul are 60 de minute, trebuie să joci până în ultima secundă. Azi nu a fost așa, deși am fost foarte motivate. Eu cred că puteam, dar nu așa, nu doar să spui că vrei. E greu, e normal să se vadă lipsa Cristinei, dar și noi puteam mai mult”, a continuat Crina, care n-a vrut să mai vorbească cu jurnaliștii despre medaliile de bronz.
„Eu sunt foarte optimistă de felul meu, dar trebuie să avem o altfel de atitudine. Să jucăm tare, să ne apărăm, în primul rând apărarea. Fără apărare, nu faci nimic. Apărare și alergare – azi un singur gol am dat pe contraatac. Pe semicerc puteam să dau 100 de goluri, dar am nevoie de o minge…”, a mai spus Crina, vizibil dezamăgită: „Eu cred că toate suntem supărate. Eu sunt de opt ani la echipa națională și e prima oară când intrăm în primele patru la Euro, a fost o șansă bună, nu știm când vine următoarea.”
Cristina Florica a încercat să privească înainte, „pentru că duminică mai avem o șansă. Trebuie să profităm de ea!”.
Despre meciului cu Rusia, extrema României spune că „am simțit că se poate până în a doua repriză, când n-a mai mers nimic, nici atac, nici apărare. S-au dus la câteva goluri și ne-a fost greu să mai revenim. Nu cred că am căzut mental, probabil fizic. Ne-am dorit foarte mult, dar atât s-a putut.”
Cristina Laslo, care a jucat și-n centru, dar și pe inter dreapta, a spus și ea că toată echipa s-a simțit foarte bine, „am fost foarte, foarte motivate, am avut o tactică bună de joc, dar a doua repriză a început foarte rău și nu am putut reveni. Atacul a mers foarte bine, sunt chiar mândră că am putut, atât cât e posibil, să suplinim lipsa Cristinei, dar în apărare s-a făcut diferența”, crede Laslo.
Întrebată dacă Rusia a fost o echipă de bătut, ea a spus că jucătoarele așa au simțit, de-asta au și condus mare parte din prima repriză.
„Vom merge acum pentru bronz, eu zic că o să fim pregătite și fizic, și psihic. Este important să ne bucurăm de această finală mică și de acești suporteri minunați care sunt cu noi. Ne dorim victoria, ne dorim această medalie, pentru asta suntem aici și sunt foarte mândră. Merităm această finală mică”.
Foto: EHF EURO © Uros Hocevar / kolektiff
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni