Crina Pintea și colegele de la CSM București abia așteaptă primul duel cu SCM Vâlcea: „Parcă este finala Ligii Campionilor”
Lead.ro 24 august 2019Meciul dintre SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București, în Supercupa României, deschide cum nu se poate mai bine acest nou sezon la handbal feminin și le aduce față în față pe ambele noastre reprezentante în cea mai tare competiție intercluburi de pe continent, Liga Campionilor.
CSM București are o revanșă de luat, pierzând titlul de campioană în fața SCM-ului. Vâlcea este și deținătoarea trofeului Supercupei, ele câștigând anul trecut în fața CSM-ului, în Sala Polivalentă din Capitală, cu scorul de 33 la 31, după patru reprize de prelungiri.
„E așa o nebunie, parcă e o finală de Champions League. Dar e un meci și noi o să îl tratăm ca atare. Ne dorim foarte mult să jucăm frumos împreună, în primul rând, să jucăm ce am jucat până acum și să ne simțim bine împreună”, a spus Crina Pintea.
„Nu știu dacă neapărat e o revanșă, pentru că dacă ne gândim la sezonul trecut înseamnă că avem foarte multe revanșe de luat. Ne dorim să câștigăm cu oricine am juca, nu neapărat cu Vâlcea, pentru că victoriile aduc încredere. Nu cred că suntem neapărat favorite, șansele sunt egale în momentul de față. Suntem aici să ne facem datoria, îmi doresc enorm să câștigăm”, a spus și Iulia Curea, extrema lui CSM București.
Nora Mork, înaintea debutului oficial la CSM
Supercupa reprezintă, pentru multe dintre noile jucătoare ale CSM-ului, debutul lor oficial pentru acest club. Este și cazul Norei Mork, desemnată ani la rând cel mai bun inter dreapta din lume. Colegele de echipă au informat-o deja pe nordică despre rivalitatea dintre CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea.
„Mi-au spus că este important să câștigăm această Supercupă. În fiecare țară există asemenea rivalități. Am jucat în Ungaria trei ani și am trăit același lucru. Deja încep să simt că duminică va fi un meci mare. Suntem convinse că putem câștiga. Trebuie să spun însă că Vâlcea e o echipă bună, așa că trebuie să jucăm foarte bine. Vrem să ne dovedim nouă, să dovedim și clubului că vrem să cucerim trofee, iar aceasta este prima ocazie. Dacă îl vom câștiga, cu siguranță ne va da încredere”, a spus Mork.
Tomas Ryde abia așteaptă meciul din Supercupă
Și pentru antrenorul echipei din Capitală meciul cu Vâlcea este primul oficial pe banca tehnică, Tocmai de aceea, Ryde este nerăbdător să vadă cum se mișcă fetele sale într-o astfel de partidă, la început de drum.
„Pe de-o parte, nu suntem chiar pregătiți, pentru că avem multe jucătoare accidentate. Pe de altă parte, e interesant că vom juca acest mare meci împotriva echipei din Vâlcea. Sunt două echipe care au în componență multe jucătoare valoroase, va fi o confruntare de zile mari, va fi interesant. În definitiv, despre asta este vorba în sport. Sunt foarte fericit că vom avea parte de un asemenea meci. E o partidă în care șansele sunt egale”, a recunoscut suedezul, care antrenează câteva jucătoare de la Vâlcea la echipa națională a României.
*
Supercupa României la handbal se va disputa duminică, 25 august, la Brașov, atât la fete, cât și la băieți. La masculin, meciul CS Dinamo București – SCM Poli Timișoara este programat la ora 14:30, în vreme ce la feminin, partida SCM Rm. Vâlcea – CSM București va începe la ora 17:30.
„Întotdeauna fanii de la Brașov au umplut sala. Venind și de la Vâlcea, venind și de la București, inclusiv cei din Brasov, cred că ar trebui mai multe locuri în sală. Cred că va fi fantastic și plin de foc, așa, la figurat” – Iulia Curea.
„Am auzit că e o sală frumoasă, că publicul din Brașov e numeros și că e un oraș care iubește handbalul. Abia aștept să joc într-o sală arhiplină și să câștig” – Nora Mork.
„Eu cred că o să fie o atmosferă frumoasă, pentru că la Brașov oamenii sunt iubitori de handbal, vor veni de peste tot. Cred că o să fie o placere să joci acolo, de fiecare dată a fost o atmosferă frumoasă” – Crina Pintea.
Foto: CSM București
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni