De la Arsenal la Națională, via Serie B și Cipru: Vlad Dragomir, departe de lumina reflectoarelor, dar în sfârșit aproape de visul Naționalei

Dacă te uiți pe traseul lui Vlad Dragomir la loturile naționale ale României, cu greu vei găsi un drum mai firesc spre prima reprezentativă: sunt bifate, riguros, toate etapele, an după an, de la U15 (două prezențe) la U16 (3), U17 (3 meciuri și un gol), U18 (un joc), U19 (10 meciuri și căpitan), U21 (8 meciuri, din care două la Euro 2019).

La fel, dacă te uiți la cariera sa până la turneul de referință din Italia și San Marino, sunt toate garanțiile pentru un loc în Naționala mare. Crescut la tineretul unui club de prestigiu ca Poli Timișoara, Vlad ajunge, în 2015, la Arsenal Londra, unde joacă constant pentru formația U23, se antrenează adesea cu prima echipă și prinde lotul „tunarilor” la meciurile din Premier League, în vremurile bune, când antrenor era Arsene Wenger.

Și totuși, Vlad Dragomir îmbracă ultima oară tricoul tricolor U21 în septembrie 2019, la o înfrângere cu Danemarca, și, deși e în lotul lărgit pentru Jocurile Olimpice, nu mai ajunge la Tokyo 2021. Între timp, după câteva sezoane în Serie B, unde se transferă după încheierea contractului cu Arsenal, retrogradează cu Perugia în Serie C, prilej ca însuși selecționerul de atunci de la tineret, Adrian Mutu, să-l urecheze pentru alegerile făcute.

Acum, după mai bine de 5 ani de la semifinala Euro U21, când avem o perspectivă mai clară a evoluției generației lui Ianis Hagi, Man și Pușcaș, știm că destinul nu a fost liniar cu niciuna dintre marile noastre speranțe de atunci: Dennis Man și Florinel Coman luptă la retrogradare în Serie A, Răzvan Marin n-a urcat niciodată, după plecarea de la Ajax, mai sus de nivelul unei echipe medii în prima ligă italiană; Ianis Hagi trece în continuare printr-o perioadă grea în Scoția, și, de unde la un moment dat era în lotul lui Inter Milano. Iar Ionuț Radu de-abia a scos capul după niște ani de coșmar.

Colegi de generație la U19 cu Vlad Dragomir, marile speranțe Vladimir Screciu, Olimpiu Moruțan și Denis Drăguș au avut și ei cariere sinuoase până la vârsta de 25 ani – chiar dacă, spre deosebire de Vlad Dragomir, care le-a fost căpitan la loturile naționale, ei au prins deja mai multe meciuri la prima reprezentativă.

*

Cu privirea sa pătrunzătoare, cu gândirea antrenată a celui care a jucat „regista” încă de mic și cu școala vieții pe care Londra i-a oferit-o încă din adolescență, fără să-l întrebe dacă e pregătit sau nu, Vlad Dragomir a lăsat mereu impresia unui tânăr care știe clar ce vrea. N-are încrâncenarea celor care au pornit de foarte jos, iar asta a putut trece, uneori, în anumite medii, drept aroganță sau superficialitate, când era, de fapt, doar realism.

Ultima oară când am vorbit cu el, în cantonamentul Naționalei U21, Vlad făcuse deja pasul spre Serie B. „Din punctul meu de vedere, un transfer nu se face doar de dragul de a-l face. Sunt niște decizii de care trebuie să fii foarte sigur, mai ales la vârsta noastră. Trebuie să știi exact ce vrei de la tine și de la cariera ta. Nu mi-a fost foarte greu să plec de la Arsenal, pentru că am stat foarte mult să mă gândesc ce vreau eu de fapt, iar decizia a fost a mea și doar a mea”, spunea Vlad Dragomir în septembrie 2019, fix înaintea ultimului său meci sub „tricolor”.

Vlad se acomodase bine în Italia, în fotbalul „fără mamă, fără tată” din Serie B, acolo pe unde, pe terenurile ceva mai desfundate din anii ’90, și-a oțelit caracterul un anume Gică Hagi, fără să-i cadă „Steaua” de Cavaler al României. Vlad juca bine, juca meci de meci, marca rar, dar mai dădea o pasă de gol sau o pasă utilă între linii. Fusese foarte aproape de promovarea în SeriaA și visa, cu ochii deschiși, să ajungă acolo într-o bună zi.

Și avea toate achizițiile să ajungă sus de tot. Pe lângă talentul și inteligența native, avea în spate tot ce înseamnă „modelul Arsenal”. „Suntem chemați de dimineața, de la 8 jumătate, până după-amiaza, la 16.00. Antrenament cât poți să faci? Două ore! Mai tragi la sală o oră jumătate, în rest ești acolo în club și ai toate facilitățile, ai tot ce îți trebuie ca să analizezi un meci și ca să încerci să îți îmbunătățești jocul. Avem camere care filmează toate antrenamentele, te poți uita la ce ai făcut. Sau mergi la băieții de la tehnic și le spui că vrei să vezi ultimul meci al lui Ozil, filmat doar el, și când are mingea, și când nu o are. Îți trimit oamenii pe e-mail tot ce vrei să afli! Dacă vrei să petreci toată ziua la club, până la 10 seara, poți să o faci. Și antrenorii stau peste program. Poți merge la antrenor și să îi spui: <<Vreau să îmi arătați ceva la tablă, că atunci când am mingea și mi-o cere fundașul dreapta nu prea știu ce să fac>>. Trece la tablă, îți pune un videoclip și îți explică tot ce trebuie să faci în fiecare moment, în fiecare secundă, în fiecare situație de joc. Acum am început să urmăresc jucătorii care evoluează pe poziția mea. Îl urmăresc foarte mult pe Ozil. Merg la meciurile echipei mari și uneori mă uit doar la el. E foarte interesant cum urmărește fiecare jucător de pe teren, scanează tot, iar când primește mingea nici nu se mai uită unde o dă. E greu ce face el, dar dacă înțelegi cum se face asta, ești mare!”, îmi dezvăluia Vlad, acum exact 7 ani, experiențele sale la tineretul lui Arsenal.

De la un punct încolo, când proiectul sportiv al Perugiei a început să scârțâie, lui Vlad Dragomir și impresarului său a început să le sune tot mai des telefoanele dinspre România. Lumea bună a fotbalului nostru îl știa bine pe Vlad, dincolo de CV. Stângaci, cu o plajă mare de resurse, capabil să joace de la fundaș stânga la om în spatele vârfului, Vlad și-ar fi găsit cu siguranță loc și la FCSB, care l-a dorit în mai multe rânduri, și la CFR Cluj, un alt club de succes în ultimii ani.

Egal cu sine însuși, Vlad Dragomir a preferat să-și gândească cariera cu mintea proprie. Refuzurile repetate față de ofertele din Liga 1, ca și legenda urbană că ține cu încăpățânare la nivelul salarial bun pe care și l-a setat de la bun început, după transferul gratis de la Arsenal Londra, n-au făcut decât să îl îndepărteze tot mai mult de orizontul debutului la Națională. Iar transferul în Cipru, la Pafos PC, părea să fi pus cruce definitiv ambițiilor de a îmbrăca vreodată tricoul galben. În România, ne-am obișnuit că dacă vrei să îți relansezi cariera și să reintri în vederile selecționerilor să te reîntorci în Liga 1 când dai de greu afară. În tot cazul, pentru Vlad Dragomir, reîntoarcerea în România ar fi putut fi pasul cel mai comod. Ajungea în mod cert la o echipă cu nume, iar el, un băiat simpatic, care vorbește frumos, ar fi avut imediat, după două-trei meciuri mai reușite, parte de presa bună care înconjoară mai cu seamă formațiile din Capitală. De aici până la Națională n-ar mai fi fost decât un pas.

În schimb, pentru Vlad a urmat un așa-zis conflict cu selecționerul Edward Iordănescu. De fapt, Vlad n-a făcut decât să răspundă, sincer, întrebărilor unor jurnaliști despre relația sa cu Naționala: „Joc meci de meci cu evoluții remarcabile la liderul unui campionat mai bine cotat decât Liga 1 din România, dar nimeni din partea Federației nu m-a întrebat de sănătate în ultimii câțiva ani. Dacă am fi avut o națională cu jucători care să evolueze în marile campionate ale Europei, n-aș fi spus nimic. Principalul campionat care furnizează jucători la echipa națională este Serie B din Italia, iar eu, când am avut 32 de prezențe într-un sezon de Serie B, n-am fost convocat nici măcar la un meci de verificare”.

Etichetat public de Edi Iordănescu ca fiind „egoist”, Vlad și-a văzut de ale lui, iar șansa a făcut ca Pafos FC să o elimine pe CFR Cluj din cupele europene, ocazie cu care mijlocașul crescut de Arsenal a ajuns, în sfârșit, pe micile ecrane din România. Pe locul 1 în Cipru și cu un parcurs lung în Europa sezonul acesta, Vlad Dragomir prinde, în sfârșit, la 25 de ani, o convocare la Naționala României din partea lui Mircea Lucescu.

Conservator cum îl știm, Mircea Lucescu are oamenii lui pe toate pozițiile din teren. Cum Vlad a început să joace tot mai des fundaș stânga, postul nostru cel mai slab acoperit la Națională, are șanse să prindă minute (fie la mijloc, fie pe lina de fund) în complicata campanie de calificare pentru un loc la Mondiale.

Destinul atât de improbabil al lui Vlad Dragomir – cu toate volutele și controversele sale – se potrivește perfect pe scenariul pe care Mircea Lucescu l-a scris de atâtea ori în fotbalul nostru. Selecționerului chiar îi plac jucătorii cu personalitate, iar Vlad a demonstrat de mai multe ori că nu îi e frică să se afirme așa cum e el: un tip cu multă personalitate. Succesul său – sau, dacă nu, măcar exemplul -, i-ar putea inspira și pe alți tineri, într-o țară în care, vorba lui Vlad Dragomir, „ești considerat obraznic dacă ai o părere opusă”.

Foto: FRF