Dorinel și petecul verde din gaura de Rai a lui Dumnezeu

În toată nebunia din Liga 1, cu schimburi de replici peste schimburi de replici și cu schimbări de antrenori peste schimbări de antrenori, s-ar putea să ne fi scăpat, în acest weekend, adevărata știre: Dorinel Munteanu s-a întors pe marginea terenului. Iar noua lui echipă, Concordia Chiajna, a făcut surpriza etapei, învingând cu 2-0 la Botoșani. O victorie mare, căci Dorinel nu mai câștigase de trei ani în Liga 1. Dar victoria lui Dorinel e alta: el s-a întors pe marginea terenului de pe marginea prăpastiei. Iar borna față de predecenta lui victorie în Liga 1 marchează, de fapt, trei ani de luptă cu sine însuși.

*

În cei trei ani scurși de la succesul anterior în Liga 1, Dorinel a trecut peste un divorț dureros, și-a pierdut casa din Koln, a pierdut câteva sute de mii de euro în afaceri și – cauzalitatea contează aici prea puțin – a căzut pradă alcoolului.

Într-un interviu recent din Gazeta Sporturilor, Dorinel recunoștea deschis ceea ce lumea bănuia din aparițiile sale tot mai melancolice din ultima vreme. „A fost cea mai neagră perioadă din viaţa mea şi trebuie să mi-o asum. Eram pe marginea prăpastiei. A fost greu, dar am găsit puterea să lupt cu alcoolul și să revin la o viață normală. Și n-am să mă mai întorc niciodată acolo unde am fost”, povestea Dorinel.

„Problemele din viața personală, dar și băutura, mi-au afectat cariera de antrenor. Dar cine mă cunoaşte să nu mă judece după asta, ci după ce am făcut în fotbal. Acum sunt pregătit să mă întorc!”, promitea, atunci, Dorinel.

*

În lumea fotbalului românesc, despre alcool se vorbește strict anecdotic. Fiecare generație de fotbaliști are poveștile ei, fascinante sau doar teribiliste, născute în jurul unor butelii de vin. Uneori, însă, teribilismele tinereții se transformă, zi după zi, pahar după pahar, în adevărate drame. 

Despre oamenii aceștia – atât de fragili că „uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere / scrise de un şcolar stângaci” – din poemele despre alcool ale lui Ion Mureșan aflăm, cel mai adesea, când nu se mai poate face nimic. Așa s-a întâmplat în cazul fostului stelist Lucian Bălan, campion european cu Steaua ’86, care s-a sinucis acum trei ani, după ce căzuse în patima alcoolului și a jocurilor de noroc.

Dorinel Munteanu e printre puținii care vorbesc la prezent despre această față nevăzută a sportului nostru. Și e, iarăși, printre puținii care au avut puterea să se privească într-o zi în oglindă și să spună: „Până aici!”. Printre puținii care au avut puterea să taie câte o oră ori câte un pahar pe zi, până să iasă cu totul din vertij. Marea victorie a lui Dorinel chiar asta e: că s-a întors de pe marginea prăpastiei pe marginea terenului. Scorul de la Botoșani contează mai puțin…

*

E în „Poemul alcoolicilor” al lui Ion Mureșan, probabil cea mai bună poezie românească a ultimelor decenii, o imagine teribilă.

„(…) Dumnezeu, în marea Lui bunătate (…)

Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului

şi îi invită pe alcoolici să privească.

Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decât un

petec de iarbă, 

tot e ceva peste fire”.

Pentru Dorinel, petecul verde de iarbă ivit prin peretele Raiului era chiar terenul de fotbal. Bine ai revenit, Dorinel!

Foto: Sport Pictures