Furia roșie a revenit: Spania pulverizează Croația în Liga Națiunilor. Ce repede se schimbă lucrurile!

Danny Coposescu 11 septembrie 2018
Fast

Noul Lead se poziționează mai clar în ochii publicului ca o publicație digitală concentrată pe sport, pe poveștile și personajele lui autentice. Folosim sportul pentru a transmite valori și idei prețuite de publicul nostru țintă și pentru a-l inspira.

Împarte cu alții acest articol

Anglia și Croația sunt două dintre cele mai entuziasmante representative de pe scena fotbalului international. Două națiuni care-au redescoperit vara asta scânteia care le-a lipsit multă vreme. Pe scurt, doi dintre cei mai dificili adversari pe care-i poți întâlni la început de drum. Așa că, după o victorie meritată pe Wembley și o anihiliare cum n-a mai prins vreodată Croația, n-au rămas multe lucruri de care să se teamă Luis Enrique.

Spania 6-0 Croația

Jurnalistul Guillem Balague crede că președintele federației spaniole s-a uitat în oglindă când a schițat profilul dorit pentru noul selecționer al Spaniei. Pesemne că Rubiales a început să caute o personalitate puternică imediat ce a terminat să semneze actele demiterii lui Lopetegui. Iar Enrique numai timid și modest nu e. „Sunt înalt, chipeș și asturian.‟ Așa se prezenta fostul atacant când o prelua pe Barcelona în 2014. Nouă luni mai târziu, poza alături de trei trofee, într-un sezon la fel de bun ca cel cu care și-a început mandatul Guardiola.

O oarecare aroganță șarmantă nu înseamnă că Enrique se ia prea în serios. Probabil că și el ar fi râs, ca Sid Lowe și Phil Kitromilides, în ultimul episod din The Spanish Football Podcast, la auzul hiperbolelor care circulă prin presă de când conduce naționala spaniolă. Cum o spune și Lowe, dacă ar fi adevărat că fiecare antrenor nou dublează timpul de antrenament, cum se spune invariabil de fiecare dată, ar trebui să se inventeze o zi cu mai mult de 24 de ore.

Dar n-ai cum să privești demontarea sistematică a unei echipe de valoarea Croației și să nu devii cu atât mai curios față de ce anume s-a schimbat în nici două săptămâni, cât a avut timp Enrique să lucreze cu jucătorii. E clar că nu urmărim același colectiv blocat într-o singură viteză și încătușat de propriile convingeri – așa cum a fost Spania la Mondial. „Vom fi agresivi, vom face un presing înalt și vom evolua‟, tuna Enrique înainte de meci, și poate că nu-i nimic mai complicat de atât.

Să-l luăm pe Saul ca studiu de caz. Unde în nadirul cu Rusia, Koke s-a ascuns undeva adânc pe semicercul inutil format de formația sa și n-a îndrăznit să paseze decât paralel cu poarta adversă, acum colegul de la Atletico l-a înlocuit și s-a dovedit prompt un coșmar imposibil de marcat. Pentru a doua partidă consecutivă, a apărut de nicăieri într-o poziție ideală, de unde a și finalizat, de data asta cu capul. „Box to box‟ i se zice în engleză și, după zece selecții fără gol, Saul are acum două reușite în patru zile.

Pe Asensio îl știam cu toții capabil de lucruri mari, dar parcă niciodată nu l-am văzut mai impunător, mai pregătit să preia mantia unui personaj principal în fotbalul de top. Nu-i vorba doar cele două șuturi cu care s-a făcut 3-0 la pauză – e sacrilegiu că cel de-al doilea rămâne înscris ca autogol din partea portarului Kalinic, după ce mingea i-a ricoșat din transversală în spate și apoi în plasă. La fel de impresionate sunt și assist-urile pentru Rodrgio și Isco din partea secundă, pentru că așa arată un CV complet în ziua de azi. Unul de care Asensio se apropie vertiginos, la doar 22 de ani.

Pentru colapsul Croației nu-i nevoie de prea multe cuvinte: ajunge o reluare a penultimei lovituri primite, la un corner în care Sergio Ramos s-a înălțat dintre patru statui pentru a marca. Poate că nu trebuia să chicotim când Deja Lovren spunea că e unul din cei mai buni fundași din lume. Dacă el e diferența dintre o finalistă de cupă mondială și un scor fără precedent în istoria „Vatreni‟, e greu să-l contrazici.

E ceva aproape indiscret în a asista la o asemenea bătaie, mai ales dacă ai ajuns să-i îndrăgești pe croați pentru recenta și electrizanta lor aventură estivală. Culmea e că oamenii lui Dalic începuseră mai tare la Elche și că tocmai puterea de reveni din cele mai improbabile circumstanțe i-a adus atât de departe în Rusia. Dar acea energie aproape feerică s-a disipat în finala pierdută crunt cu Franța. Două luni mai târziu, nu pare să fi revenit. 

 

Happening now