La doi pași de nemurire: Anglia trece fără emoții de Suedia. Acasă, entuziasmul crește la cote nemaivăzute

Danny Coposescu 7 iulie 2018
Fast

Noul Lead se poziționează mai clar în ochii publicului ca o publicație digitală concentrată pe sport, pe poveștile și personajele lui autentice. Folosim sportul pentru a transmite valori și idei prețuite de publicul nostru țintă și pentru a-l inspira.

Împarte cu alții acest articol

Foto: Alexandr Kryazhev / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures

„Am studiat alte campioane mondiale, ca Germania sau Spania și, dacă mai era nevoie, ne-am convins și mai mult de importanța fazelor fixe la nivelul ăsta.‟

Gareth Southgate a devenit, în timp record, probabil cel mai popular om din țara sa. Cât de ciudat e să scrii propoziția asta despre selecționerul Angliei, un post care a inspirat două documentare și nenumărate articole despre „the impossible job‟. Fostul fundaș pare creat într-un laborator, din ingredientele ideale, pe care și le doresc toți suporterii moderni. Southgate are stil, e modest și calm, fără să fie rece, și alege cumva mereu cuvintele potrivite la momentul potrivit.

Dar înainte de toate, e un antrenor priceput și inovativ, ceea ce nu s-a putut spune prea des despre cei care au condus naționala asta în ultimele decenii. Atenția la detalii și munca depusă pentru fiecare aspect al jocului, mai ales fazele fixe, au adus Anglia în prima ei semifinală de Cupă Mondială din 1990 încoace. Și-l asta îl apropie pe Southgate de nemurire.

Anglia 2-0 Suedia

Desfășurarea acțiunii a fost cel puțin la fel de previzibilă ca cea de ieri, între Franța și Uruguay. Aici nu-i vorba doar de abordarea funcțională și minimalistă a suedezilor (trebuia să consumăm și ultima glumă cu tema IKEA). Nici englezii n-au un stil grozav de expansiv, în ciuda calităților tehnice ale unui Kane, Sterling sau Alli. Ambele echipe au fost preocupate în primul rând de reducerea riscurilor, cum e și normal, când miza e atât de mare.

Dar una singură și-a dorit cu adevărat mingea. Anglia a tratat cu multă migală posesia în prima repriză, iar adversarul s-a mulțumit să salte mingi înalte spre Berg și Toivonen pe contre. Janne Anderson n-ar fi renunțat în veci și pururi la așezarea 4-4-2 care a dat atâtea roade până acum, însă cei doi atacanți au suferit tot meciul în fața unei linii din trei fundași centrali.

După o jumătate de oră, suferința asta s-a extins și la restul coechipierilor. Harry Maguire a avut de la cine să învețe lovitura de cap cu care a deschis scorul, din corner. Partenerul său defensiv a marcat deja două goluri în Rusia și impresia lăsată de egalarea dramatică a lui Yerry Mina în optimi trebuie să fi fost și ea puternică. Sau poate motivația are alte surse.

Din acel minut 30, „Albionul‟ n-a părut vreodată în pericol serios să piardă întâlnirea asta. E drept că Suedia a ieșit ceva mai înviorată de la cabine și s-a aventurat de câteva ori în careul opus. Dar acolo l-a găsit pe Jordan Pickford, care s-a dovedit a fi omul cheie pentru Southgate în fazele eliminatorii. Claesson și Berg au văzut cu ochii lor dexteritatea și reflexele fulgerătoare care l-au lăsat pe Joe Hart acasă, pentru prima dată în opt ani.

Fără fundașul dreapta Mikael Lustig, suspendat, coeziunea suedezilor a scăzut vizibil. Înlocuitorul Emil Krafth n-a reușit să contribuie nici în atac, nici în apărare, unde l-a pierdut pe Dele Alli, care a marcat și el cu capul în minutul 58. Lipsa de imaginație sau de inspirație din partea lui Forsberg a făcut rezultatul clar încă de pe atunci.

Și uite așa, asistăm la o nouă romanță între englezi și selecționata lor, cum nu s-a mai văzut de la Mondialul italian. Acea vară din 1990 a schimbat pentru totdeauna fața fotbalului pe Insulă – și în lume, după lansarea Premier League, doi ani mai târziu. Dar toată atenția e acum pe șansele de a repeta gloria unui alt an semnificativ din istoria sportivă a Angliei: 1966.

 

 

 

 

Happening now