„Lads, it’s Tottenham‟: Spurs dă trei goluri la Manchester, United chiar e în criză. Și Mourinho e în pericol

Danny Coposescu 28 august 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Între Man Utd și Spurs s-a format o legătură ciudată în ultimii ani. De când s-a resetat ceasul la nașterea Premier League (1992), londonezii s-au dus pe Old Trafford cu capul plecat. Alex Ferguson își motiva jucătorii pentru întâlnirea asta cu trei cuvinte simple „Lads, it’s Tottenham.‟ Și era de ajuns.

Chiar și pe parcursul declinului abrupt de după plecarea scoțianului, relația asta asimetrică a rămas constantă. Cum scria și Miguel Delaney săptămâna asta, de fiecare dată când pe United a păscut-o o criză în toată regula, „ciuca bătălilor‟ a venit în vizită, numai bine pentru a dezamorsa bomba. Nici lui Pochettino, care a făcut altfel minuni cu Spurs, nu i-a mers mai bine: niciun punct, niciun gol în patru jocuri.

Contextul ăsta ar trebui să fie suficient pentru a înțelege ce cutremur va produce rezultatul de aseară.

Man Utd 0-3 Tottenham

Fără bucățica asta de istorie, pare ilogic să caști gura la o victorie clară pentru o echipă de top, în formă, pe terenul unei rivale care se îneacă în discordie. Da, scorul e extrem, însă toate semnele din zilele trecute anunțau o noapte grea pentru suporterii gazdelor: capitularea alarmantă de la Brighton; zvonurile despre certuri serioase între Mourinho și toată lumea – directori, jucători, măturători; și o conferință de presă în stilul Florin Iordache.

Și totuși, e un film pe care l-am mai văzut în sezoanele trecute, înainte de confruntarea asta, și Mourinho a reușit mereu să smulgă o reacție pe măsură din partea alor săi. S-a întâmplat din nou într-o primă repriză jucată cu atitudinea de care Pogba se plângea că a lipsit în ultima etapă. Decizia de a-l trimite pe Ander Herrera într-o linie de trei fundași părea să funcționeze. În timp ce Kane, Alli și Eriksen nu puteau mișca un deget fără să fie luați în pressing, mijlocul lui United prospera cu ajutorul celor doi „wing-backs‟, Shaw și Valencia.

Într-adevăr, totul putea fi foarte diferit, dacă Lukaku accepta cadoul generos făcut de Danny Rose și nu rata ținta, după ce-l ocolise deja pe Hugo Lloris. Când pierzi atât de clar, e cam greu să vorbești despre puncte de cotitură, dar momentul ăsta va fi privit ca precondiția necesară pentru marea prăbușire de după pauză.

O sută treizeci și trei de secunde. Atât i-a luat lui Tottenham să-și zdrobească în sfârșit complexul de inferioritate. Întâi Kane s-a descotorosit ca de un copil de Phil Jones la un corner și, fără să-și obosească prea mult mușchii gâtului, a plasat mingea cu precizie geometrică în vinclu. Apoi Lukaku a mai avut o ocazie mare, la șutul salvat de Hugo „He Drinks When He Wants‟ Lloris, cum i s-a cântat portarului după ce-a fost prins vineri cu niște carburant nepermis la bord. Asta n-a făcut decât să adâncească amărăciunea fazei imediat următoare, când Herrera a călcat strâmb de două ori în aceeași fază, finalizată superb de Lucas Moura.

Acolo, în minutul 52, s-a încheiat orice discuție despre destinația celor trei puncte. Nici Alexis Sanchez, nici Marouane Fellaini n-au reușit să aducă altceva decât efort sincer. Același lucru se poate spune și despre restul coechipierilor. Ceea ce face oarecum baiul și mai mare. Așa, ne rămâne doar să arătăm cu degetul spre calitate și tactică, unde bilanțul arată trei fundași centrali terorizați (patru, dacă punem la socoteală și „cameo-ul‟ de groază a lui Lindelöf), după ce și Smalling a ajuns pe listă la cea de-a doua reușită a lui Moura, spre final.

Un final pe care Mourinho l-a acaparat complet. Ar trebui să vorbim mult mai mult despre Spurs, care a trecut examenul maturității și s-a anunțat răspicat drept candidată la titlu cu acte în regulă. Despre Pochettino și Kane, care s-au sincronizat perfect în declarații și au vorbit despre construirea unei „istorii proprii, un alt nivel.‟ Numai că Jose știe să-și transforme orice gest sau cuvânt într-un magnet de atenție – pe care o respinge apoi revoltat.

Hai să zicem că înfrângerea asta, comparabilă cu acel 0-3 încasat acasă cu Liverpool de Moyes, face conducerea lui United să pună un deget tremurând pe trăgaci. Atunci, imaginea lui Mourinho aplaudându-i îndelung pe fani, cu o expresie crâncenă pe chip, o să ajungă direct în trailerul pentru inevitabilul serial Amazon. Și conferința de presă eventual în punctul culminant al tragi-comediei.

„Care a fost scorul azi? Asta – trei! Ce mai e asta? Numărul de titluri pe care le-am câștigat, mai mult de cât ceilalți 19 antrenori la un loc! Eu – trei, ei – două. Respect, respect, respect!‟. Când joci mimă cu o sală de jurnaliști bulversați, știi că se poate vorbi – cu tot respectul din lume – de o criză la Man Utd.

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories