Marcus Rashford | Povestea băiatului care ne arată marile victorii pe care sportul le poate obține în afara terenului

Ciprian Rus 24 octombrie 2020
Fast
Împarte cu alții acest articol

Să prinzi prima pagină a doua zi după meciul cel mare al săptămânii – mai ales dacă ai marcat golul victoriei, în minutul 87, contra lui PSG-ului lui Mbappe și Neymar, pe „Parc des Princes” – nu e tocmai „big deal”. Mai greu e să o prinzi și în dimineața următoare și să o faci, desigur, fără să fii în centrul vreunui mega-scandal: un party, un accident pe fond de alcool sau o bătaie cu bodyguarzii.

Dar numai de petreceri nu-i ardea lui Marcus Rashford după golul de la Paris. Important și semnificativ, fără îndoială, golul înscris în poarta lui Navas era, de fapt, cea mai simplă misiune din zilele astea a atacantului lui Man United și al Naționalei Angliei. Aici, depindea, într-un fel, doar de el – se vede asta și din felul în care își face mingea pentru șutul devastator spre poarta francezilor.

Marea bătălie urma a doua zi, iar golul său de primă pagină însemna, deja, o mică victorie de moral. A doua zi, Camera Comunelor urma să dezbată un proiect inițiat chiar de fotbalistul de 22 de ani, cel mai tânăr marcator din istoria Albionului, privind alocarea de vouchere pentru masă copiilor defavorizați din Anglia pe durata vacanțelor școlare.

Lupta lui Marcus pentru copiii fără posibilități e mai veche. Implicat activ, alături de mama sa, în proiecte umanitare, Marcus a făcut un pas în față în vară, când a adresat o emoționantă scrisoare deschisă Parlamentului, într-o încercare disperată de a schimba poziția guvernului conservator, hotărât să taie alocația de 120 de milioane de lire sterline pentru masa a circa 1,3 milioane de școlari.

„Aici nu e vorba despre politică, e vorba despre umanitate. Să ne privim în oglindă și să ne răspundem dacă am făcut tot ce am putut pentru a-i proteja pe cei care, indiferent de motive sau de circumstanțe, nu se pot proteja singuri. Lăsând la o parte afilierea politică, nu putem fi cu toții de acord că nici un copil n-ar trebui să sufere de foame?”.

Povestea lui Marcus e povestea fiecăruia dintre milioane de copii din Anglia pentru care luptă acum. „Fără căldura și generozitatea celor din jurul meu n-aș fi fost acest Marcus Rashford pe care îl vedeți azi: un băiat negru de 22 de ani norocos să facă carieră în jocul pe care îl iubește cel mai mult. Căci povestea mea de până aici e una prea familiară pentru familiile din Anglia: mama muncea full-time, câștigând salariul minim pe economie, ca să se asigure că avem să punem ceva bun pe masă în fiecare zi. Dar asta nu era de ajuns. Sistemul nu a fost făcut pentru ca familii ca a mea să răzbescă, indiferent cât de mult ar fi muncit mama. Ca familie, am depins de cantine sociale, de mese gratuite la școală și de tot felul de ajutoare ale vecinilor și antrenorilor noștri. Băncile de mâncare nu erau ceva neobișnuit pentru noi; îmi amintesc foarte bine vizitele la Northen Moor să ne luăm mesele de Crăciun în fiecare an. Abia acum înțeleg pe deplin sacrificiul uriaș făcut de mama când m-a trimis la internat la 11 ani, o decizie pe care nici o mamă nu ar putea-o lua prea ușor”.

Forța mesajului lui Marcus a înduplecat guvernul de pe Downing Street nr. 10. Dar misiunea numărului 10 de la Man U și de la Națională nu era nici pe departe împlinită. Căci cei aproape 1 milion și jumătate de copii au nevoie de masă și în vacanțe, nu doar pe timpul școlii. Marcus a ieșit din nou la atac zilele trecute. Și, chiar dacă argumentele sale păreau să fi fost înțelese, propunerea de extindere a programului de ajutor și pe timpul vacanțelor, mai cu seamă în contextul COVID-19, care afectează profund familiile sărace, a căzut în Parlament. La scor strâns, după dezbateri furtunoase, dar a căzut.

Dezbaterea în sine, în plenul scorțos al Camerei Comunelor, e un succes uriaș pentru demersul lui Marcus Rashford. Dar pe tânărul jucător îl interesează efectele imediate. Stomacul cârâind de foame al unui copil nu se hrănește din frazele meșteșugite rostite de părțile combatante, de la tribuna Parlamentului. Și nu se hrănește nici din scrisorile deschise ori mesajele de susținere scrise de vedete precum Marcus Rashford.

Marcus știe asta mai bine ca oricine. Așa că, a treia zi după victoria de la Paris și a doua zi după „înfrângerea” de la Londra și-a pus viziera pe frunte, și-a tras peste training o vestă fosforescentă și s-a dus, alături de mama sa, să dea o mână de ajutor voluntarilor de la o bancă de mâncare. Ascuns în spatele vizierei, nici nu-l recunoști printre ceilalți voluntari pe băiatul lungan cu părul creț. Poate fi orice muncitor dintr-un spital sau dintr-un aeroport, poate fi orice frate sau tată trăgând spetindu-se cu disperare pentru 15 lire în plus, o masă caldă pentru copilul care așteaptă acasă.

„Mulți din cei care critică inițiativele mele nu au trecut prin ce am trecut eu sau prin ce trec alte familii. De aceea, pentru mine e important să văd că se schimbă în mod real ceva pentru cei cu probleme”.

Atitudinea lui Marcus în fața refuzului rece al Parlamentului e încă o mică victorie. Dar nici asta nu ține de foame. Așa că Marcus a luat pe cont propriu, la fel ca acțiunea din finalul meciului cu PSG, lupta abandonată de statul britanic. A făcut, prin intermediul platformei Twitter, propriul program de ajutorare a copiilor săraci. Într-o singură zi, i s-au alăturat mii și mii de afaceri locale, inclusiv restaurante sau baruri aflate în pragul falimentului pe fondul pandemiei.

„Asta e Anglia mea: generoasă, caldă, unită!”, a scris Marcus în dreptul hashtag-ului, devenit repede viral, #ENDCHILDFOODPOVERTY.

*

Rețelele sociale au devenit, în ultimii ani, o resursă fantastică de profit pentru marile vedete, mai cu seamă pentru cele din sport. Inițiativa de pe Twitter a lui Marcus Rashford, ca și alte inițiative similare, ne arată, din nou, că celebritatea și vizibilitatea pot fi folosite pentru un scop mai înalt decât profitul imediat.

*

Acum, de când cu stadioanele goale, riscăm să uităm că sportul e, de fapt, pentru oameni. Lupta lui Marcus Rashford – cu tot contrastul său dintre golul fantastic și bănos din Champions League și munca de voluntar cu vizieră la banca de mâncare pentru săraci – ne aduce aminte despre ce e, de fapt, sportul. Și cine sunt, până la urmă, adevărații lui campioni.

 

*

În fiecare an, elevii de la școala primară Anderton Park din Birmingham votează personalitatea favorită care va da numele unei noi săli de clasă. Pe culoarul lung unde, pe uși, tronează portretele lui Michelle Obama, Mohammad Ali sau JK Rowling, e, din acest an, portretul lui Marcus Rashford. Băiatul cu vizieră – și cu viziune – a câștigat meciul. Data viitoare, când va marca din nou pentru Națională, câteva sute de mii de copii englezi vor putea fi mândri cu adevărat de țara lor. Căci nici cele mai frumose goluri din lume nu țin la infinit de foame.

 


 

 

Happening now