Multă emoție, implicare și începutul unei prietenii frumoase: avem trei concluzii după aflarea semifinalistelor Ligii Națiunilor

Danny Coposescu 20 noiembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Pe 27 martie 2014, congresul UEFA ținut la Astana a votat în unanimitate pentru adăugarea unei noi competiții într-un peisaj fotbalistic deja încărcat. Argumentul era că nimeni nu trebuie să muncească în plus, de vreme ce Liga Națiunilor urma să înlocuiască amicalele, devenite o adevărată gaură neagră pentru spectacolul din teren și entuziasmul din tribună.

Chiar și așa, contestatarii au ieșit imediat la atac. Și când e nevoie de videoclipuri de trei-patru minute doar ca să explici formatul, „explainere‟ care atrag clicuri confuze chiar și patru ani mai târziu, e clar că ceva nu-i bine. Dar există și o componentă mai abstractă în dezbaterea asta: în ce măsură poate să supraviețuiască un turneu fără o doză sănătoasă de istorie care să-i confere legitimitate și prestigiu? E ușor să uiți cât de bine cristalizat e calendarul în fotbal. Majoritatea campionatelor și cupelor naționale și internaționale s-au născut în altă epocă, pentru a satisface o cerere evidentă. Lumea voia să afle care e cea mai bună echipă din țară, de pe continent, din lume. Dar poate nu-i la fel de interesată să știe care deținătoare a unei cupe domestice e mai tare – vezi declinul și desființarea Cupei Cupelor.

Întrebarea pusă acum patru ani era clară: ne poate păsa de Liga Națiunilor? Nu doar nouă, fanilor, ci și jucătorilor și antrenorilor implicați. Prima ediție, care se încheie marți seară, n-a oferit un răspuns neechivoc. Dar sunt multe motive s-o numim un succes.

Echipele mari s-au lăsat purtate de val. Și ne-au luat cu ele

În ziua de azi, n-ai cum să ai un „produs‟ performant, dacă elita nu ți-l susține. E un calcul rece, nesentimental, care rămâne valabil și pentru selecționate, nu doar pentru cluburi. Legitimitatea de care vorbeam mai sus depinde cu atât mai mult de colaborarea numelor mari, cu cât proiectul e la începutul drumului.

Anglia, Spania, Croația sau Franța puteau să aplice logica amicalelor. Din dezinteres, sau pur și simplu pentru a-și proteja loturile extenuate de aventura din Rusia, n-ar fi fost un șoc să vedem rezerve și experimente pe gazon – e drept, cu consecințe pentru clasamentele FIFA. În loc de asta, națiunile mari au îmbrățișat din start provocarea și au tratat-o ca pe-o continuare a Cupei Mondiale.

Nu trebuie subestimat ce efect puternic a avut vara trecută asupra fotbalului internațional. Și asta nu-i valabil doar pentru câteva reprezentative care și-au redescoperit avântul și pasiunea. „Albionul‟ lui Gareth Southgate aveau (și încă au) toate motivele din lume să păstreze vie relația cu publicul de acasă. Campionii lui Didier Deschamps își doreau să prelungească la nesfârșit petrecerea începută la Moscova în iulie. Dar contribuția celor care au socoteli restante pe scena asta e cel puțin la fel de importantă. Spania și-a propus, cu toată seriozitatea, să șteargă amintirile neplăcute, alături de noul ei antrenor. Olanda și Germania s-au văzut obligate să schimbe garda, iar Liga Națiunilor le-a dat oportunitatea tinerilor să prindă gustul unor confruntări pe care altfel nu le găsești decât în fazele superioare ale unui turneu mare.

Evident, nu toată lumea s-a bucurat de finaluri fericite. „Retrogradare‟ sună urât, oricare ar fi contextul, și câteva echipe nu termină anul într-o notă bună. Dar fie că sărbătoresc calificarea în semifinalele de anul viitor, fie că își oblojesc orgoliile rănite, ce contează e că nimeni n-a rămas și nu va rămâne indiferent.

Finale mici, finale mari

Portugalia se pregătește să găzduiască lupta pentru trofeu și va fi interesant de aflat dacă luna iunie va aduce cu sine un festival sportiv în miniatură. Dar în Georgia, Belarus, Macedonia și probabil Kosovo, care e la un pas să-și câștige și ea grupa în Divizia D, ochii vor fi ațintiți spre primăvara lui 2020, când una dintre ele își va împlini un vis ce părea imposibil până de curând: participarea la un European.

Am mai menționat efectele promisiunii ăsteia: asistențe sănătoase în țări aflate, din punct de vedere competitiv, la periferie. Publicul de pe Phillip II Arena din Skopje s-a dublat de la o etapă la alta și peste 8.000 de oameni s-au strâns pentru vizita Liechtensteinului. Nu sună mult, dar progresul e vizibil, cuantificabil. Acum imaginează-ți care va fi atmosfera la turneul de baraj care ar putea să aducă o calificare la masa mare.

Totul face parte dintr-o logică veche, dar controversată. Națiunile mici se zbat de multă vreme pentru șansa de a învăța prin practică. Cum poate să crească calitatea, dacă nu crește și nivelul adversarului? Cum devii mai bun, dacă nu te pui la încercare împotriva celor mai buni? Aici, probabil că Liga Națiunilor n-a schimbat (încă) mare lucru. La urma urmei, examenele Diviziei D (ultima valoric) n-au pregăti-o pe Kosovo pentru o eventuală întâlnire cu Franța la Euro 2020.

Uneori, însă, drumul, nu destinația aduce cea mai multă satisfacție. E și asta o bucurie de luat în seamă.

Încotro pe mai departe?

Aici devine ceva mai dificil să menținem tonul optimist. Nu de alta, dar un debut bun nu oferă nicio garanție. Adevăratul test se dă peste doi ani, când se materializează implicațiile promovărilor și retrogradărilor. E ușor de văzut care-i pericolul. Germania, în grupă cu Țara Galilor și Israel; Bosnia, alături de Spania și Italia. Sau alte combinații similare.

Problema nu va fi „contaminarea‟ urnelor valorice. Așa cum am spus, asta poate să-i ajute pe cei mici să crească – tocmai prin contactul cu cei puternici. În plus, așa arată și prima rundă a unui turneu final, iar cel mai recent ne-a demonstrat cât rapid se pot evapora certitudinile. Dar formatul tur-retur funcționează clar în favoarea celor puternici. Așa că analogia mai potrivită ar fi cu o grupă de calificare, dominată de câte un gigant.

Dacă scorurile strânse și prelungirile dramatice vor fi înlocuite de aceleași marșuri implacabile care decid participările la Mondiale sau Europene, plus-minus câte-o surpriză pe ici, pe colo, Liga Națiunilor își va pierde rapid relevanța. E o posibilitate pe care au observat-o destui: ideea că e de-a dreptul convenabil să cazi într-o divizie inferioară, unde e mult mai facil să te impui.

Până să primim răspunsurile astea, trebuie totuși să admirăm o izbânda neașteptată. Au fost prea multe fire narative captivante, prea multe drame de ultim minut și emoții puternice pentru a conchide altceva. Cine știe, poate chiar e începutul unei prietenii frumoase.

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories