Naționala de tineret așteaptă tragerea la sorți a grupelor Campionatului European din 2019. Iată cum ar putea să arate grupa României

Lead.ro 21 noiembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

După ce marți seară s-au dat și ultimele două bilete pentru Euro 2019 – Polonia și Austria au eliminat, la baraj, Portugalia și Grecia – Uefa ne-a arătat astăzi cele trei urne din care se va face tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European de tineret U21. Nicio surpriză, România, care a prins turneul după o pauză de 20 de ani, jucând pe alocuri entuziasmant. e în ultima urnă valorică, va avea în grupă cel puţin o echipă de top.

Și cum până la tragerea la sorţi mai sunt două zile, avem timp să ne imaginăm câteva scenarii posibile. 

Înainte de asta, uite și cele trei urne valorice, din care vineri vor fi formate cele trei grupe de patru echipe de la Euro.

Prima, cu Italia, Germania și Anglia, ultimele două excelente la nivelul ăsta de vârstă.

A doua, cu Spania, Franța și Danemarca.

A treia, cu Belgia, Serbia, Croaţia, Austria și Polonia alături de România.

Așa că cea mai complicată misiune ar fi:

Germania (sau Anglia)

Spania (sau Franța)

Belgia (sau Serbia)

România

O grupă mai ușoară ar fi:

Italia

Danemarca

Austria

România

 

În semifinale se califică câştigătoarele grupelor și cel mai bun loc 2. Iar miza este dublată de faptul că semifinalistele se vor califica și pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Așa cum știi, Campionatul European e organizat de Italia și San Marino, între 16 și 30 iunie 2019. Sunt șase orașe-gazdă: Trieste, Bologna, Udine, Reggio nell’Emilia, Cesena și San Marino

FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories