Duminică seară, la întoarcerea echipei naționale din Muntenegru, Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a răspuns întrebărilor jurnaliștilor români prezenți la aeroport.
Ce puteți spune despre acest moment?
Este greu, este trist să câștigi, cum a fost azi, și să nu te califici.
La o așa mica diferență, presiunea este înzecită?
E o competiție normală, avem jucătoare cu mare experiență care au mai trecut prin astfel de momente. Nu azi, ieri (cu Norvegia) s-a pierdut calificarea. Noi nu am făcut un joc reușit, dar nu vreau să mă antepronunț, o să facem o analiză a arbitrajului cu Norvegia, pentru că mi s-a părut că ceva nu a fost OK.
Sunteți deranjat de arbitraj?
În cazul în care ceea ce cred că am văzut se adeverește – și o să analizăm asta într-un colectiv de profesioniști -, o să facem o adresă către IHF apropo de acest lucru.
Cum comentați că norvegienii au spus că putem face blat cu Muntenegru?
Să le fie rușine, de la oamenii din Nord ne așteptam să aibă un anumit tip de comportament. După arbitrajul pe care l-au avut, au curajul să vorbească în felul ăsta?
Ar fi putut fi afectate jucătoarele de aceste speculații?
Nu cred, sunt jucătoare profesioniste, sunt pe picioarele lor, aud multe vorbe de-a lungul carierei, dar am fost surprins și eu, nu mă așteptam ca norvegienii să aibă acest tip de comportament.
O vedeți pe Cristina Neagu participand la JO de la Paris în 2024?
Sunt convins. Cristina are un vis și să dea Dumnezeu să și-l îndeplinească.
Sunt voci care pun eșecurile pe seama dumneavoastră. Cum le răspundeți?
Din gură e foarte usor, răspunsurile la îndatoririle mele de președinte le găsiți la jucători și la jucătoare.
Ce învățături tragem după acest moment?
Multe, dar nu e bine sa te pronunți în seara în care s-a întâmplat acest lucru. O să analizăm, o să discutăm în cadrul Federației și o să facem cunoscute deciziile.