Noi știri despre Denis Alibec. România și sindromul „Vedetei-care-nu-poate-juca-decât-pentru-un-singur-antrenor”

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Nu a existat zi din vara asta să nu apară o nouă știre despre Denis Alibec. În vreme ce la competiții serioase – Europene și Mondiale de tineret și seniori – reprezentanții noștri au luat medalii după medalii în sporturi olimpice, sus, „în main”, a apărut, invariabil, figura stoarsă de energie a lui Denis Alibec.

Denis a fost suspendat de FCSB și n-a mai jucat de prin primăvară, de când s-a certat cu antrenorul Nicolae Dică. Dar un jucător ca el face știre și când joacă, și când nu joacă. Mai ales când nu joacă, dacă e să fim riguroși.

Acum doi ani, la Europenele din Franța, știrea era că selecționerul Anghel Iordănescu trimisese un secund să-l scoată la încălzire, dar ia-l de unde nu-i pe Alibec! Marea speranță a României, jucătorul pe nedrept exilat pe bancă de un selecționer care prefera jucătorii care pun piciorul în locul artiștilor cu gleznă fină, trăgea cu nesaț dintr-o țigară: stres mare, rămăsese la un fum, după pauză, la vestiare.

Mai apoi, campion cu Astra sau căpitan la FCSB, cumpărat pe bani serioși de Gigi Becali, Denis Alibec făcea din nou prima pagină pentru că nu era titular în Naționala lui Christoph Daum. Neamțul îl chemase, desigur, la lot, dar Alibec era mereu jenat de câte o accidentare când era vorba de pus osul la treabă.

Elegant, Daum n-a dat nume când, vorbindu-le absolvenților școlii de antrenori a Federației – unii dintre ei antrenori în Liga 1 acum – le-a evocat situația unui jucător care se sufoca, pur și simplu, în mijlocul antrenamentelor fizice. „Eu n-am făcut așa antrenamente la club în viața mea”, i s-ar fi confesat jucătorul. Ne rămâne nouă să ghicim despre cine era vorba: Cipri Deac sigur nu era, pe vremea aceea de-abia ce revenise la CFR Cluj…

Între timp, fără aportul unuia dintre marile talente din fotbalul românesc de azi, România a ratat lamentabil calificarea la Mondialul din Rusia, iar FCSB a plătit, la rându-i, cu pierderea titlului de campioană, cutezanța de a-i retrage banderola de căpitan și de a-l trimite mai întâi pe bancă, mai apoi în tribune și, în fine, prin parcuri.

Greu cu Alibec, greu și fără el! Într-un moment în care fotbalul românesc duce, realmente, lipsă de jucători care să facă diferența, faptul că un astfel de talent se irosește poate să ne dea de gândit. Pentru că, dacă s-a ajuns unde s-a ajuns, nu e doar vina lui Denis Alibec.

Tot timpul, după ce s-au despărțit, antrenorul Marius Șumudică și, pe urmele lui, destui alții au acreditat ideea că noii săi antrenori sunt de vină că nu știu să lucreze cu Denis Alibec. Și, la o adică, nici cu Constantin Budescu. Alibec și Budescu nu sunt nici primii, nici ultimii jucători capricioși din fotbalul mondial. Dar să se lege randamentul lor de prezența unui anume antrenor care îi știe și îi înțelege e prea de tot. Poate că nu am inventat noi conceptul, dar suntem în mod cert cei mai în măsură să-l patentăm. Iar pe afișul acestui concept ai putea monta oricând o piesă post-modernă: „Vedeta-care-nu-poate-juca-decât-pentru-un-singur-antrenor”.

După un an amestecat în Turcia, unde nu a putut trage după el decât jucători cu garanții serioase, Marius Șumudică a ajuns în Arabia Saudită, la Al Shabab. De acolo, din Arabia Saudită, Șumudică a fost, până azi, cel mai important furnizor de știri despre Denis Alibec. După ce i-a luat cu el, imediat, pe Valerică Găman și pe Constantin Budescu, Șumi a insistat să-l aducă și să-l reinventeze, tocmai la Al Shabab, pe Denis Alibec. Lovitura ar fi fost dublă: l-ar fi „rezolvat” și pe Denis, l-ar fi „rezolvat” de ceva bănuți și pe „cumătrul” Gigi.

„Am fost şi luni la preşedinte. I-am spus că eu pentru Alibec bag mâna în foc. La început, conducătorii de aici nici nu au vrut să audă, pentru că au văzut şi ei că Denis nu a jucat, dar acum analizează. Nu-i interesează pe ei de ce s-a întâmplat asta, normal. Numai că eu ştiu ce poate Denis, de-aia insist atât pentru el. Şi sunt o mie la sută sigur că dacă vine n-o să mă dezamăgească nici pe mine, nici pe cei de la Al Shabab”, ne ținea la curent, de la distanță, Marius Şumudică despre mersul negocierilor.

Au fost zile în care Alibec a fost mai aproape de Al Shabab, au fost zile în care transferul era cât pe ce să cadă. Dar Șumi a rămas acolo și a luptat cât a putut, a văzut asta o țară întreagă la televizor și pe net! 1,7 milioane de euro pentru un atacant care a marcat un singur gol într-un întreg sezon și care nu s-a mai antrenat normal cu o echipă de luni bune sunt niște bani pe care nici naivii de șeici arabi nu s-au grăbit să-i plătească.

Cum negocierile cu arabii au trenat, Gigi Becali mai că ar fi fost de acord să-l ierte pe jucător și să-l reprimească la echipă. „Cel mai rău a greșit la obrăznicia cu Dică. Faptul că îi vorbești obraznic antrenorului înseamnă că ai trecut și peste mine, și peste toată lumea. Asta n-am iertat, cearta cu antrenorul. Și poate și cu MM. În rest, l-am iertat de toate”, spune Gigi Becali, care anunța că are și ceva oferte „low-cost” din Liga 1 pentru Alibec, una de 1 milion de euro, alta de 1 milion și ceva. Asta, sigur, fără antrenor personal, căci Șumi tocmai ce se apucă de treabă la Al Shabab.

*

La 27 de ani, Denis Alibec nu și-a spus ultimul cuvânt în fotbal. A mai fost dat „terminat”, dar a fost recuperat de Gică Hagi la Viitorul, iar de acolo cariera sa a mers ascendent, până la transferul la FCSB. E limpede că un om ca Denis Alibec se poate schimba. Dar la fel de limpede e că sistemul care a creat „sindromul Alibec” nu se poate schimba peste noapte.

Sistemul va permite în continuare tratarea cu dublă măsură a jucătorilor de tipul Alibec sau Budescu de către antrenorii lor favoriți, în detrimentul, evident, al celorlalți jucători.

Sistemul trebuie să fie știrea noastră, nu greșelile (sau povestea transferulului) lui Denis Alibec. Pentru că sistemul va permite în continuare rolul de intermediari (cu sau fără comision) al antrenorilor români în transferurile de jucători. Cazul Șumudică / Al Shabab e doar un exemplu. La fel a făcut Șumudică și în Turcia, la fel a făcut Rednic în Belgia, când i-a tras după el pe Țucudean și pe Cristea, la fel face și Reghecampf pe unde ajunge să antreneze.

Cercul se închide, evident, cu patronii de club, care, precum Gigi Becali, nu tolerează antrenorii cu personalitate, care taie în carne vie, dar care profită de micile concupiscențe, întreținute prin sms-uri la ceas de noapte, cu diverși antrenori, fie ei rivali sau nu.

În tot acest circuit, Denis Alibec e și profitor, și victimă. Un tânăr căruia i s-a spus, poate nu cu cele mai potrivite cuvinte, că e prea bun pentru ce e pe aici, dar care nu a demostrat, din păcate, nimic, pe dincolo. Un tânăr căruia i s-o fi zis, la fel, nu cu cele mai potrivite cuvinte, că e mai deștept decât un „antrenor-paravan” pus de Gigi; un tânăr – foarte talentat, într-un moment în care fotbalul românesc are mai mare nevoie ca oricând de jucători de valoare – care aleargă de câteva luni singur prin parcuri, dând, din când în când, refresh la site-urile de sport și la Messenger ca să mai afle ceva știri despre Denis Alibec.

*

Denis Alibec e dat acum înapoi la Astra, transferat pe trei ani, pentru 1,4 milioane de euro. Dacă mutarea – anunțată mai întâi de GSP – va fi confirmată, atunci Denis va încerca să-și relanseze cariera la Giurgiu, în tricoul echipei pentru care a jucat (mai mereu) aproape de potențialul lui. Ar fi rândul tânărului antrenor Marius Măldărășanu să încerce „să ajungă” cumva la el. Nici nu știi dacă să-i urezi succes sau să speri, în schimb, că-l va aștepta pe Denis Alibec fără tratamente speciale…