SCM Râmnicu Vâlcea pierde și cu Bietigheim, păstrează încă șanse bune de calificare în Main Round
Lead.ro 10 noiembrie 2019După ce Cristina Neagu, Crina Pintea, Denisa Dedu și Gabriela Perianu – cele patru jucătoare pe care CSM București le trimite echipei naționale pentru Mondialul din Japonia (30 noiembrie – 15 decembrie) -, au pierdut două puncte importante cu Esjberg, a fost rândul lui SCM Râmnicu Vâlcea – cu cele cinci jucătoare convocate la Națională pentru turneul final – să se bucure de atenția fanilor handbalului românesc. Interesați și de performanța lui SCM în Liga Campionilor, dar și de forma în care se află Dumanska, Ciucă, Băcăoanu, Florica sau Zamfirescu cu trei săptămâni înaintea Campionatului Mondial, suporterii au sperat să vadă o reacție după două înfrângeri dureroare, prima cu Buducnost, a doua la Bistrița, unde echipa lui Florentin Pera a cedat și primele puncte în campionatul național.
Ajunsă în Germania cu un singur obiectiv – confirmarea calificării în Main Round -, Vâlcea a început foarte tare meciul cu Bietigheim: 3-0 după primele trei minute, cel mai bun început de joc pe care campioana României l-a reușit în aceste prime cinci meciuri din Liga Campionilor. Din păcate, avansul a fost pierdut la fel de repede, după câteva mingi rătăcite în atac, greșeli de care Bietigheim a profitat imediat și a egalat la 4. Taxată mai ales pe contre și atacuri rapide (la fel ca în precedentele deplasări din această grupă), SCM a răspuns bine, ba de la nouă metri, prin aruncările puternicei Gonzalez, ba prin pătrunderile iuți reușite de Glibko sau Liscevic.
Învinsă foarte clar (34-27) la Râmnicu Vâlcea, Bietigheim, care anul trecut reușea să câștige în propria sală contra CSM-ului, un 30-28 surprinzător, a arătat mai bine după jumătatea primei reprize, când a și condus de câteva ori, înainte ca Vâlcea, cu o bună circulație la linia de nouă metri, să treacă din nou la conducere.
Un avans minim, 14-13, a fost luat la vestiare, dar campioana Germaniei nu s-a lăsat nici descurajată, nici distanțată la mai mult de două goluri în debutul reprizei a doua, când tot Vâlcea a pornit mai bine, înainte ca Bietgheim – prin aceleași atacuri rapide – să revină și să treacă ea la conducere, 20-17.
A fost nevoie de timeout-ul lui Florentin Pera și de primele intervenții ale Iuliei Dumanska, trimisă și ea în poartă, pentru ca SCM să mai taie din avântul adversarelor. Tocmai Dumanska, cu îndemnurile ei repetate la calm, a reușit să-și scoată echipa din ritmul foarte alert de joc preferat de Bietigheim. Și abia când atacurile adverse au devenit mai lungi – și Vâlcea n-a mai primit gol în doar câteva secunde -, abia atunci a reușit campioana României să se apropie de Bietigheim.
Numai că prima repliere lentă a fost pedepsită imediat pe contraatac, iar Vâlcea, rămasă și în inferioritate, a alunecat la patru goluri în spate, 21-25, cu mai puțin de nouă minute rămase de jucat.
În condițiile astea, chiar avantajul confortabil din meciul tur era în pericol, și asta s-a văzut în emoțiile cu care SCM, întoarsă în Liga Campionilor după șase ani de absență și cu foarte puține jucătoare cu experiență la nivelul acesta, a jucat în ultimele minute. Bietigheim a avut câteva atacuri pentru a se distanța chiar la șase goluri distanță, dar rezolvările găsite de Glibko au păstrat-o pe Vâlcea în marjă: cu patru minute înainte de final, meciul era pierdut, dar calificarea era încă în mâinile lui SCM. Din fericire, lucrurile au rămas la fel până la final, asta și pentru că Bietigheim a ratat câteva aruncări ușoare – inclusiv de la șapte metri.
RESULT: Jawohl! @sgbbm finally get their first win of the #deloehfcl season 💥
Bietigheim beat #RamnicuValcea 31:28 to keep their main round hopes alive. #ehfcl pic.twitter.com/2h9Yx2tbcH— EHF Champions League (@ehfcl) November 10, 2019
Învinsă până la urmă clar, 31-28, Râmnicu Vâlcea rămâne în fața lui Bietigheim în clasamentul grupei (golaveraj mai bun în meciurile directe) și are prima șansă să prindă grupele principale – e greu de crezut că Bietigheim poate obține puncte în deplasarea de la Buducnost. La fel de complicat este și pentru Vâlcea acasă pe Brest (16 noiembrie), așa că Florentin Pera și jucătoarele lui vor ajunge probabil fără puncte în Main Round.
După primele cinci etape, Brest are maximum de puncte, 10, Buducnost are 6, Vâlcea și Bietigheim au câte două. Așa cum știi, în Main Round se intră cu punctele câștigate celorlalte două echipe calificate.
Vestea bună pentru SCM Râmnicu Vâlcea – dacă se califică până la urmă în grupele principale – e că din Grupa D, dominată de Gyor (10 puncte din 10 posibile), vor ajunge în Main Round și două echipe modeste: Savehof, Most sau Krim sunt adversare mai accesibile decât Brest sau Buducnost. Dar astea sunt calcule inutile astăzi, când Vâlcea pare cu adevărat obosită de acestă luptă pe două fronturi.
Foto: Ionut Buharu/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni