Premier League round-up: scântei și goluri pe Stamford Bridge, City și Liverpool profită, se distanțează în frunte

Danny Coposescu 20 octombrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Pe 7 ianuarie 1990, era imposibil să-ți imaginezi că Alex Ferguson va primi cândva titlul de „Sir‟. De fapt, nu mulți ar fi pariat că va rezista până la finalul celui de-al patrulea sezon la Manchester United. Fără vreun trofeu în vitrină și pe locul 15 în campionat, omul care avea să ajungă o legendă a sportului era la un pas de a fi demis. Și nimeni nu s-ar fi plâns de o asemenea decizie drastică. E contextul care explică de ce un gol dezordonat din partea unui jucător relativ mediocru în istoria clubului rămâne un moment de cumpănă. Mark Robins, cel care marca decisiv împotriva lui Nottingham Forest, în runda a treia din FA Cup, e recunoscut până în ziua de azi ca precondiția necesară dinastiei construită de Ferguson. E un fel de mit fondator pentru avalanșa de trofee care s-a pornit în acel an și s-a oprit în 2013, la cifra de 38.

Jose Mourinho nu va fi niciodată Alex Ferguson. Nu ca tehnician, nu ca personalitate și cu siguranță nu ca impact asupra lui Man Utd. Relația dintre el și instituția asta sportivă e bazată pe conveniență și interese pe termen scurt, nimic altceva. Asta nu-i o judecată morală, ci o descriere obiectivă. Condițiile astea, împreună cu abordarea acidă și conflictuală a antrenorului, reprezintă un cocktail perfect pentru circ și scandal. De asta am avut parte și pe Stamford Bridge, când egalarea dramatică a lui Ross Barkley a inspirat niște manifestări ceva prea extatice pe banca lui Chelsea. Și Mourinho a sărit să le corecteze. Așa că, la capătul unui 2-2 entuziasmant, vorbim din nou mai mult despre ce s-a întâmplat la marginea terenului.

Și totuși, ceva din ultimele două partide ale lui United ne sugerează și alte fire narative. E aiurea să pretinzi că există vreo asemănare între Mark Robins și Alexis Sanchez sau Anthony Martial. Dar fără intervențiile ultimilor doi, e greu de crezut că Jose ar mai avea un birou la Carrington. Ba mai mult, revenirea cu Newcastle și acum egalul cu una din cele echipele care a impus ritmul în Premier League au inclus exact acele ingrediente după care tânjesc atâția suporteri ai echipei: energie, inovație, imaginație și mai ales pasiune – că doi dintre cei mai criticați jucători joacă mai nou rolul de catalizator e imposibil de ignorat.

La fel și impactul lui Mourinho, într-o anumită măsură. La pauză, Chelsea nu doar conducea prin golul lui Rüdiger dintr-un corner, ci intra la vestiare fără să fi transpirat prea mult. Cursul intensiv predat de Maurzio Sarri a fost învățat aproape perfect de elevii săi, care controlează jocul cu un confort dezarmant. Cel puțin când sunt lăsați, lucru pe care United a refuzat să-l mai facă în repriza secundă. De ce a durat atât până ca oaspeții să aplice o presiune serioasă și coordonată rămâne o întrebare pertinentă. Cert e că efectul s-a văzut imediat, concretizat de unul dintre cele mai bune jocuri făcute de Martial în tricoul roșu. În puțin mai mult de un sfert de oră, francezul a întors rezultatul cu două finalizări de clasă.

Chelsea și-a revenit cu greu din buimăceală și și-a înghesuit adversara, dar ocaziile au rămas limitate. Așa că golul lui Barkley – renăscut sezonul ăsta sub regimul nou – a pornit o reacție în lanț de emoții extreme în ambele tabere. Bucuria nestăvilită a lui Sarri și a asistentului său, Marco Ianni, a fost scânteia necesară pentru a provoca o adevărată implozie.

S-a terminat cu strângeri de mână și scuze din partea lui Sarri, iar frustrarea lui Mourinho s-a revărsat mai degrabă asupra suporterilor lui Chelsea. Trei degete care simbolizează numărul de titluri câștigate la Londra fac cât unul singur, ridicat sfidător în fața celor care l-au înjurat copios azi. „N-am primit respect din partea lor, dar asta nu-i responsabilitatea mea,‟ a spus portughezul la final.

Egalul ăsta turbulent o lasă pe Man Utd la nouă puncte de vecina City, care rămâne pe primul loc după un 5-0 destul de ciudat cu Burnley. Până în partea secundă, doar golul lui Aguero a făcut diferența, și asta în principal datorită lui Joe Hart, fostul erou de pe Etihad. Abia după pauză, când orice urmă de concentrare și încredere arătate de Burnley s-au risipit în plasa de pase a lui City, Fernandinho, Mahrez și Sane au lustruit scorul.

Liverpool a revenit și ea acolo sus în clasament, cu un 1-0 încâlcit la Huddersfield. Mo Salah a înscris cu o eficiență pe care n-am prea văzut-o stagiunea asta, dar gazdele nu s-au dat bătute decât la ultimul fluier. O bară și câteva palpitații sănătoase pentru portarul Alisson au păstrat suspansul pe tot parcursul serii, însă formația lui David Wagner continuă să sufere în atac, motiv pentru care se zbate împotriva retrogradării. Acolo mai sunt Newcastle și Fulham, care au pierdut în fața lui Brighton (0-1), respectiv Cardiff (2-4). Galezii sărbătoresc prima victorie de la promovarea în Premier Leauge.

Și Tottenham ține pasul în frunte. Erik Lamela a decis întâlnirea contra lui West Ham pe Stadionul Olimpic, iar Spurs sunt momentan între primele patru. Bournemouth continuă și ea parcursul bun, deși se putea mai bine decât o remiză fără goluri cu Southampton. Iar Watford a pus capăt unei serii lungi fără victorie, datorită unui 2-0 neașteptat pe Molineaux. E prima înfrângere pe teren propriu pentru Wolves din ianuarie încoace, ceea nu face decât să sublinieze din nou cât de bine au început aventura în prima ligă engleză.

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories