Roata s-a întors: Olanda se ridică, ne arată toate slăbiciunile Germaniei. Naționalele astea două merg în direcții total diferite

Danny Coposescu 14 octombrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Retrospectiva funcționează ca dezaburirea în mașină: durează ceva (în funcție de model), dar imaginea din fața ochilor devine dintr-o dată mult mai clară. Sigur că analogia asta nu prea funcționează în fotbalul modern – unde răbdarea e un lux pe care nu ți-l permite nimeni – așa că mulți sunt obligați să-i dea înainte cu imaginea încețoșată.

În contextul ăsta, retrospectiva e nuiaua pe care oricine o are la îndemână când lucrurile nu merg bine. Indiferent dacă ești în bar sau în studiourile televiziunii germane, e ușor să te legi de declarațiile lui Jogi Löw, rostite înaintea colapsului de la Amsterdam. Întrebat dacă vede vreo asemănare între situația naționalei sale și cea a Olandei, aflate într-o renovare lungă și dureroasă, selecționerul a răspuns fatidic: „Nu, absolut niciuna. Până acum, ne-am calificat la fiecare turneu final.‟

Strict obiectiv, are dreptate. În ultimii ani, adversara din grupa C a Ligii Națiunilor a urmărit ocaziile astea din fața televizorului. Dar analiza lui Löw e corectă și din altă perspectivă. Între promisiunea încurajatoare a tinerilor olandezi și aerul stătut din jurul fostei campioane mondiale au fost puține asemănări.

Olanda 3-0 Germania

S-au promis multe după cataclismul sportiv din Rusia. Dezbaterea din jurul Germaniei a semănat des cu tratativele politice ale unui partid de guvernare care încearcă să-și asigure o coaliție. Câte un compromis aici, o concesie acolo și la final personajele principale rămân pe poziții. Löw a navigat cu multă expertiză terenul ăsta minat. A combinat perfect modestia cu orgoliul, și-a apărat energic competențele în ceea ce privește creșterea unei noi generații.

Dar în primul 11 al echipei trimise pe Johan Cruyff Arena, singurul debutant a fost „tânărul‟ de 27 de ani al lui Hoffenheim, Mark Uth. Iar jocul Germaniei n-a făcut decât să cristalizeze impresia că declinul începe să pară ireversibil în mandatul ăsta. Să nu se înțeleagă că am urmărit o procesiune olandeză, nu despre asta e vorba. Dar, la fel cum super-cluburi ca Real Madrid sau Bayern se zbat la mijlocul convergenței unei pletore de circumstanțe mai mult sau mai puțin controlabile, „Die Mannschaft‟ cade alarmant.

Apropo de echipa care a dat adeseori spinarea reprezentativei, tocmai jucătorii lui Bayern sunt o parte semnificativă a problemei. O primă repriză de altfel echilibrată n-a reușit să ascundă hibele cronice pe care bavarezii le-au importat și la nivelul ăsta. În momentul ăsta, Thomas Müller ar rata și intrarea pe autostradă, darămite poarta. Cele două șanse mari pe care le-a irosit în prima repriză – ca și Timo Werner, ce-i drept – ar fi putut scrie altă narațiune.

La mijloc, Toni Kroos e un metronom care menține un ritm defectuos, iar atunci când încearcă să-l rupă, apare aproape negreșit și pasa imprecisă. Și totul pălește pe lângă o defensivă de nerecunoscut. Boateng și Hummels au îmbătrânit un deceniu în ultimele două sezoane și au fost mereu cu un pas în urma unor adversari mult mai proaspeți, fie că sunt mai tineri (Depay) sau mai bătrâni (Babel). Nici Neuer nu s-a umplut de glorie la cornerul din care Van Dijk a deschis scorul în minutul 30. Maladia s-a răspândit de-a lungul și de-a latul formației.

În partea secundă, au apărut negreșit Leroy Sane și Julian Draxler. Ambii sunt așii din mâneca Germaniei, forțe creative care, asemenea (mereu) accidentatului Reus, oferă ceva diferit și imprevizibil. Faptul că amândoi au fost situați mai degrabă la periferia proiectului, în loc să fie fundamentul unei noi construcții, e alt reproș de care responsabilii nu pot scăpa ușor. Mai rău, apariția episodică a lui Draxler a fost dezastruoasă: două deposedări în ultimele șapte minute au dus în mod direct la golurile lui Depay și Wijnaldum.

Scorul final e exagerat, dar nu distorsionează realitatea. Se poate argumenta că Olanda, aflată în construcție și incomparabilă cu succesul susținut la nemților, are jucători mai buni în aproape fiecare compartiment. Van Dijk, Wijnaldum și Depay sunt cel puțin într-o formă superioară, iar Frenkie De Jong și Matthijs De Ligt – la 19 ani, cel mai tânăr căpitan din istoria lui Ajax – sunt prospecte pentru un viitor roz-portocaliu.

Lui Löw nu-i rămâne decât să se lupte pe termen scurt. Urmează deplasarea de la Paris, iar o înfrângere cu Franța marți seară ar aduce și mai aproape scenariul de coșmar al unei retrogradări în următoarea urnă valorică a Ligii Națiunilor. Deocamdată, competiția asta e un test Rorschach: fiecare vede altceva, în funcție de motivații și stări emoționale. O situație periculoasă pentru un antrenor care și-a prelungit contractul până în 2022, sub anumite condiții.

„Ne-am pierdut încrederea de sine. Liniile au dispărut după primul gol și e greu de explicat de ce nu putem marca. Un gol ar prinde foarte bine pentru înceredere. Un 1-0 ar fi fost acceptabil, dar cum s-a terminat e bineînțeles rău de tot. Trebuie înțeles că jucătorii ăștia nu sunt la capătul puterilor, iar cei tineri au nevoie de ceva timp și experiență. Înțeleg dacă va reîncepe discuția despre fundamente, trebuie să trăim cu ăsta și e normal.‟

Mai puțin normal e ca Germania să aibă trei victorii în ultimele 12 partide, ceea nu lasă loc de prea mult timp.

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Happening now