Voleibalistele lui CSM București au câștigat prima manșă din finala Challenge Cup. Fetele sunt puse pe scris istorie

Sala Elite Performance & Sport a duduit miercuri seară – undeva sub mall-ul Sun Plaza – în goarne și tobe, timp de două ore. Părinți, prieteni, copii și presă au venit să vadă prima finală europeană în care ajunge o echipă feminină de volei din România.

Voleibaliste de la CSM București, „Tigroaicele” – cum li se spune – au intrat pe teren cu tricourile lor imprimate în galben cu negru și s-au tăvălit, s-au rostogolit timp de patru seturi ca să salveze și să trimită mingea pe partea cealaltă a fileului, în grădina turcoaicelor lui Trabzon Idman Ocagi. Copiii de la CSMB stăteau lipiți de marginea terenului cu gecile lor de club, în bleu și bleumarin, urmărind fiecare mișcare a fetelor, pictați cu tricolorul pe față. Cu un joc legat, fetele și-au asigurat în fiecare secundă spatele unele altora și au câștigat prima manșă a Cupei Challenge la volei feminin, cu 3-1 (20-25, 25-16, 25-16, 25-15).

Ca să ajungi în Sala Elite, ieși din Sun Plaza și cobori panta din dreapta, dinspre Bulevardul Văcărești, mai cotești o dreapta și „dai tu de băieți și steaguri”, spunea ieri bodyguardul căruia i-am cerut direcții. Eram în Berceni, cartierul în care locuisem până anul trecut, dar habar nu aveam că sub toată pătura de consumerism din mall există și o sală de sport. E îmbucurător pe de-o parte că Primăria Capitalei a avut inițiativa asta, fie ea și sub mall, fie ea de 500 de locuri (deși mie mi s-a părut că erau mai puțini oameni de atât în sală).

Pe de altă parte, e trist (și asta s-a comentat mult în sală) că avem un meci istoric pentru voleiul românesc și mai ales pentru fetele acestea și decidem să-l închidem într-un subteran din Berceni, unde nu atât de mulți se pot bucura de el. La Polivalenta din București mai era programat un meci de handbal feminin, al colegelor de club, sala de la Dinamo este închisă din lipsa aprobărilor ISU (dar mai avem săli și în alte orașe). Poate bunul parcurs al echipei le-a luat atât pe fete cât și pe antrenori prin surprindere și logistic n-a fost ușor să se organizeze.

În coborârea de la mall spre sală, o adolescentă trecea cu părinții ei pe lângă două jucătoare din Turcia. „Să vedeți ce bătaie vă luați”, le-a spus puștoaica cu zâmbetul pe buze în timp ce a întors capul după ele. Legătura dintre afară și subteran e făcută printr-un soi de gheretă, unde dai de scările care te conduc la locul faptei.

Acolo, oamenii au uitat repede de dimensiunea sălii (care altfel arată bine, nouă, cu un turcoaz liniștitor pe teren) și au intrat în hainele de susținători. Goarnele lor erau de toate culorile și de toate dimensiunile. Cred că dincolo de meciul în sine, e o întreagă industrie în spate, goarne-wise, au fost un fel de dress-code. Tobele au dat tonul, goarnele le-au urmărit și au rămas în urechi mult după cele două ore petrecute acolo, împungând constant timpanul.

În aer a fost un schimb rapid de mingi, iar laptopurile pe care jurnaliștii le-au instalat în zona presei au fost sub asediu non-stop. Dar poți, oare, să le spui jucătoarelor să servească mai ușor, mai departe de tine dacă se poate? Poți doar să speri că mingea care ți-a aterizat pe tastatură n-o să trimită nicun mail spam în numele tău.

Mi-au venit și mie vreo două mingi în picioare și m-am retras în spate, unde a venit și a treia. Instinctiv, am luat-o și am trimis-o cu boltă înapoi în teren, m-am gândit că le trebuie. Ignorasem complet flow-ul constant de mingi, sigur le trebuia aia din mâna mea. După bolta pe care a făcut-o către teren, mingea mea a nimerit-o în cap pe una dintre tigroaice, sârboaica Jasna Majstorovic – o brunetă înaltă, solidă, care purta tricoul cu numărul 6 și care mi-a aruncat una dintre cele mai serioase priviri primite vreodată. Aș fi vrut să dispar cumva în momentul ăla. I-am cerut scuze cu ochi vinovați și m-am dat și mai în spate. Ea a clătinat din cap stânga-dreapta și și-a văzut de încălzire. La următoarea minge care a venit în mine, am primit atenționare de la unul dintre organizatori să n-o mai trimit înapoi în teren, că le încurcă. Da, realizasem și eu asta.

În jur, toată lumea era pregătită pentru reușita fetelor. Atârnat pe-o margine de teren era un tricou pe care scria CSM Victoria, și lângă, steagul României. În galeria copiilor, o fată cu bluză roz și ochelari stătea lipită de perete și clatina, ridica pancarta pe care lipise poze cu fetele, un cap de tigru și un tricolor. Grenadele cu mingi de la încălzire încetaseră și era timpul să înceapă jocul. Voleibalistele s-au aliniat, au salutat publicul, s-au salutat între ele, tigroaicele au pozat pentru presă cu tricolorul, apoi totul s-a întâmplat mult prea repede.

La volei, ca la handbal, trebuie să fii acolo cu totul. Nu te uiți la telefon, nu analizezi poza pe care ai făcut-o, nu citești pliantul de pe scaun care te informează că asiști la „un meci pentru istorie”, nu te mai uiți la galerie, nu zâmbești la tigrul-mascotă al fetelor, care se tot fâțâie. Ești acolo cu jucătoarele, pentru că altfel te uiți pe tabelă și ai și pierdut cinci puncte. Exact. Ce, când?

Nu trebuie să fii expert în volei ca să pricepi, urmărindu-le, că fetele și-au dorit mult să fie în finala asta, că au muncit serios ca să ajungă aici – nu știu dacă își doreau să fie sub mall, dar cred că locul n-a contat cel mai mult pentru ele.

Scorul era 20-20 spre finalul primului set, când la boxe a intrat refrenul „We will rock you” și copilele de la CSMB au intrat cu mopurile să șteargă terenul pentru jucătoare. Sârboaica Jasna Majstorovic s-a tăvălit mult în finala asta. A fost pe laterale, apoi pe burtă, apoi în genunchi, apoi s-a rostogolit, a șters și ea podeaua cu tricoul ei tigrat, apoi a sărit cât a putut de sus la fileu, totul ca să trimită mingea înapoi. Făcea orice trebuia, își acoperea colegele, era peste tot și așa erau toate. Jasna zâmbește cu toată gura când punctează și bate cuba cu pasiune, dă pumni în podea când ratează. Atunci vine una dintre coechipiere, îi dă două palme la fund în semn de „asta e, hai, ridică-te ca să continuăm”. În boxe auzi „nu-i nimic fetele, haideți să luăm următorul punct”. Jasna se ridică și redevine rapid unul dintre tigrii de pază, de bază.

Un domn cărunt, slăbuț care stă în picioare într-un colț al terenului simte fiecare mișcare a Jasnei și a colegelor ei. Mâinile lui descriau fiecare punct câștigat sau ratat de fete. Prin pumnii strânși pe lângă corp, prin fața îngropată-n palme, prin zâmbete și aplauze, domnul punctează toate momentele importante. Între timp, galeria striga „Ro-mâââ-niii-aaa”, la boxe se încuraja „CSM, CSM!”, Jasna ajungea iar pe podea și mai salva o minge, motiv pentru înc-o îmbrățișare de echipă.

Tigroaicele și-au obținut victoria. Jasna, care a adus 11 puncte directe, strânge pumnii, jubilează și îmbrățișează, împarte cube în toate părțile în echipă. Toți oamenii se ridică în picioare și le aplaudă pe fete. Urmează sesiunea de interviuri pentru voleibalistele lui CSM, exercițiile de refacere pentru sportivele lui Trabzon Idman Ocagi.

Pe o bancă, înconjurată de fotografi, presă și copii, Jasna Majstorovic își trăgea sufletul. Pentru câteva secunde am vrut s-o felicit și să mă mai scuz o dată, dar cred că lovitura mea nu mai conta în momentul ăla victorios. Jasna a zâmbit din nou când a venit la ea un puști care purta un tricou alb, pe care semnaseră deja câteva dintre colegele ei. A luat markerul și a semnat și ea.

A fost o seară bună pentru tigroaice. Bună, în general, pentru voleiul feminin.

*

CSM București a câştigat duminica trecută meciul retur din semifinalele Cupei Challenge la volei feminin, cu Bursaspor BBSK (Turcia), deţinătoarea trofeului, şi s-a calificat în finală: prima echipa feminină de volei din România care s-a calificat vreodată într-o finală de cupă europeană. (În Challenge Cup, Ştiinţa Bacău a fost semifinalistă în 2007-2008. Rapid a cucerit medaliile de bronz în 1990 în Cupa CEV; în 2012 Tomis Constanţa a ajuns în semifinale).

„Pentru noi este o mare onoare să fim în finală, dar nu este suficient, obiectivul nostru este să câștigăm trofeul”, declara pentru presă Francois Salvagni, tehnicianul italian al CSM. „Am muncit tot sezonul pentru a avea șansa să ajungem în finală. Este o mare oportunitate pentru toți, așa că trebuie să facem tot posibilul pentru a câștiga trofeul”.

Salvagni a atenționat că Trabzon face lucruri extraordinare în Cupa Challange, că joacă foarte bine. „Sunt foarte puternice în defensivă și au câteva jucătoare uimitoare pentru mingile înalte”, chiar dacă ocupă poziția a zecea în campionatul Turciei. „Campionatul intern este foarte diferit de Cupa Challenge”.

Manșa retur se va disputa duminică, în Turcia, într-o sală cu 2000 locuri.