Tottenham câștigă prima rundă cu Man City, dar se teme pentru sănătatea lui Kane. Liverpool nu se teme de nimeni, e cu un pas în semifinale
Lead.ro 10 aprilie 2019La primul meci de Champions League pe noul ei stadion și la doar a doua ocazie când joacă în sferturile de finală ale competiției, Tottenham a obținut o victorie mare, în genul de meci care oferă acestei frumoase case – care încă miroase a vopsea proaspătă și plastic nou – prima poveste de ținut minte: Spurs a reușit cumva să oprească această echipă a lui Pep atât de greu de oprit. Seria lui City – 14 victorii la rând în toate competițiile – s-a oprit în White Hart Lane.
Tottenham a fost mai bătăioasă pe fiecare post și foarte bine așezată în fiecare zonă a terenului, mai eficientă chiar și-n posesie, dar mai ales fără minge. Sunt lucruri pe care puține echipe le pot spune după un meci cu City, și suntem deja la finalul acestui sezon în care campioana Angliei se bate pentru patru trofee. Ca să le obțină pe cele mai importante două, va trebui să se scotocească de ceva special contra lui Tottenham, pe care o va întâlni de două ori la rând pe Etihad Stadium: mai întâi în returul acestui sfert de finală, pe 17 aprilie, apoi în campionat, trei zile mai târziu.
Până atunci, Guardiola și ai lui trebuie să uite și de penaltiul (văzut doar din cabina VAR) ratat de Aguero (sau apărat de Lloris) în minutul 13, și de buna perioadă în care și-au împins adversarii în propria jumătate. Dar asta nu mai e o surpriză pentru nimeni. Și chiar dacă Pep a spus că jocul echipei nu i s-a părut deloc rău, șansele de gol au fost puține. Prea puține și prea subțiri pentru ca cineva de la City să se plângă de o înfrângere care putea fi foarte bine, dacă excelentul Son Heung-min nu s-ar fi opus, meci egal.
Și ar fi fost un 0-0 cu care Spurs, rămasă fără Harry Kane devreme în a doua repriză, s-ar fi mulțumit și ea. Nu și Son însă, care abia a ținut în teren o minge prea lungă, a intrat apoi în zonă centrală și l-a bătut pe Ederson cu un șut de extremă de handbal, între mână și picior.
Prin reușita asta, Son ne-a amintit tuturor că echipele lui Guardiola n-au jucat niciodată grozav în deplasările de Liga Campionilor. Mai ales în fazele eliminatorii:
Pep Guardiola managing teams away from home in Champions League knockout games:
Played 26
Won 6
Drawn 10
Lost 10 pic.twitter.com/9iOOgyTi2C— B/R Football (@brfootball) April 9, 2019
❌ 1970-71 – Chelsea
❌ 1970-71 – Chelsea
❌ 2017-18 – Liverpool
❌ 2017-18 – Liverpool
❌ 2018-19 – SpursManc City have lost all five of their European matches against English opponents.
Watch 5 Live final score via the red button 👇
📲📻: https://t.co/0ByoICBh2x#UCL #TOTMCI pic.twitter.com/TmTgNxdwqd— BBC 5 Live Sport (@5liveSport) April 9, 2019
Dincolo, Pochettino se teme că Spurs poate rămâne fără Kane pentru tot restul sezonului, și asta ar fi o veste groaznică nu doar pentru returul de la Manchester, dar și-n vederea luptei încinse pentru top 4 în Premier League: Chelsea (două puncte în plus, dar un meci mai mult), Arsenal (cu un punct mai puțin) și Man United (trei lungimi în spate) sunt și ele acolo.
Mult mai puține probleme are Jurgen Klopp. Poate că Liverpool n-a jucat grozav cu Porto, dar nici n-a fost nevoie: golurile lui Keita și Firminho, intrat din nou într-o formă excelentă, au rezolvat meciul din prima parte, chiar dacă Porto a avut și ea una sau două șanse de gol. Le-a rarat, apoi n-a întrăznit și n-a putut mai mult. Iar acest 2-0 din Anglia va fi aproape imposibil de întors la retur.
Așa că Liverpool se poate apleca și mai serios pe lupta cu City din Premier League.
Miercuri urmează celelalte două sferturi de finală: Ajax o primește pe Juve, cu Ronaldo refăcut la timp, iar Barcelona se deplasează la Manchester, pe terenul lui United.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni