United evită măcar parțial o umilință la Southampton, Mourinho își pune iar fanii în cap
Danny Coposescu 2 decembrie 2018Southampton n-a mai câștigat un meci de campionat de la 1 septembrie. Au trecut exact trei luni de la acel 2-0 pe Selhurst Park cu Palace, care rămâne de altfel singurul succes al unei formații care-l deprimă până și pe Mark Hughes. Fostul atacant al lui Man Utd e probabil singurul om din Anglia care poate concura cu Jose Mourinho la olimpiada de cătrănire. Cu atât mai mare a fost contrastul dintre cei mai morocănoși antrenori din Premier League și o confruntare enorm de distractivă între „Sfinți‟ și Man Utd, încheiată 2-2.
A point gained or two points dropped for Manchester United? pic.twitter.com/d3AnrDBSrm
— ESPN FC (@ESPNFC) December 1, 2018
Sigur, nu-i de mirare că dispoziția portughezului a rămas proastă toată seara. După 20 de minute, ai săi erau conduși cu 2-0 de un adversar care a marcat în total patru goluri pe St. Mary’s. Stuart Armstrong, o adevărată revelație adusă de la Celtic în vară și Cedric Soares, cu o lovitură liberă de generic, au lăsat lumea cu gura căscată. Nici măcar Hughes sau fanii din tribune n-au știut cum să reacționeze la imaginea bulversantă a unei mingi în plasa adversă, de parcă uitaseră cu ce se mănâncă sentimentul copleșitor din piepturile lor.
3 – Stuart Armstrong has scored with each of his last three shots in the Premier League, having failed to net with any of his first four shots in the competition. Pinpoint. pic.twitter.com/JYLai4XdsZ
— OptaJoe (@OptaJoe) December 1, 2018
Ce-au trăit până la pauză e însă mult mai familiar. Sub privirea ucigașă a lui Mourinho, Marcus Rashford s-a dezmeticit după startul groaznic și a început să alerge. Nu s-a oprit decât după ce United egalase, în principal datorită lui. Romelu Lukaku – care trecea printr-o secetă comparabilă cu cea a lui Southampton – și Ander Herrera au fructificat munca sa asiduă.
Marcus Rashford’s first-half by numbers vs. Southampton:
36 touches
24 passes
4 chances created
3 take ons
3 crosses
2 assistsThe catalyst for the comeback. pic.twitter.com/SHkNI4LVtD
— Squawka Football (@Squawka) December 1, 2018
Asta nu înseamnă că norii s-au risipit pe bancă în partea secundă. Fiecare pasă greșită, centrare nereușită sau șut ratat a provocat grimase și nevricale tot mai pronunțate. N-ai cum să nu observi iritarea evidentă pe care i-o provoacă grupul ăsta lui Mourinho (și dacă ai vrea, prim-planurile obsesive nu te lasă). E clar că plusul unei partide ritmate oferită în sfârșit de United nu-l încălzește cu nimic. Dimpotrivă, lipsa de control și desfășurarea deschisă îl scoate probabil din sărite mai mult decât un eșec.
Așa vor interpreta mulți suporteri rezultatul ăsta: ca eșec, în ciuda revenirii. Southampton a început etapa pe o poziție retrogradabilă și tot acolo o și încheie. Doar pentru că Man Utd n-a devenit n-a trăit umilința cu care era amenințată în minutul 20, nu înseamnă că există ceva de sărbătorit.
Jose Mourinho on Man United’s performance vs. Southampton: “In the second-half we went back again to that dynamic where we lose to many balls in midfield. The players don’t understand that simplicity is genius, they keep and keep and keep going to complicated football." pic.twitter.com/oLkXvKvT62
— Squawka News (@SquawkaNews) December 1, 2018
Pe Etihad, lucrurile au fost ceva mai potolite. Man City a fost necaracteristic de tăcută în victoria cu 3-1 împotriva lui Bournemouth. Ar fi exagerat să spunem că echipa lui Eddie Howe i-a dat emoții serioase campioanei, dar scorul era egal la pauză, după ce Callum Wilson a înscris cu singurul șut pe poartă de oaspeți. O primă repriză începută bine de reușita lui Bernardo Silva s-a stins pe parcurs, înăbușită de o apărare în cinci oameni și o disciplină admirabilă.
Callum Wilson was directly involved in 10 Premier League goals last season (8⚽ & 2🅰️)
He's been directly involved in 11 already this season (7⚽ & 4🅰️) already. 😱😱😱 pic.twitter.com/Pk9zoQz79N
— Statman Dave (@StatmanDave) December 1, 2018
Ca de obicei însă, City a găsit rapid o cale. În sensul ăsta, Sterling și Sane sunt așii din mâneca scumpă a lui Guardiola. Ei aduc mereu haosul fatal pentru abordări ca cea a lui Bournemouth. Primul a ajuns azi în fruntea clasamentului de marcatori, o propoziție pe care puțini ar fi îndrăznit s-o gândească acum doar două sezoane, darămite s-o spună cu voce tare. Al doilea e dinamită pură, un valvârtej din care vezi doar claia de păr înainte să zboare pe lângă tine cu mingea parcă lipită de gheată. Când are și prezența de spirit necesară pentru a pune goluri pe tavă colegilor, cum a făcut azi pentru Gündogan, aproape că îți câștigă partida de unul singur – și titlul, dacă echipa continuă în felul ăsta.
Only two players have scored 15+ goals and provided 15+ Premier League assists since the start of last season:
🦈 Raheem Sterling (26 & 17)
🦈 Leroy Sané (15 & 20)Sané is the only player with 20 Premier League assists in that time. 🎯 pic.twitter.com/k8sOVbPn0O
— Squawka Football (@Squawka) December 1, 2018
Leicester poate spera și ea la lucruri mari, după un 2-0 suveran contra lui Watford. Vardy și Maddison au încheiat socotelile din prima jumătate de oră și n-au mai rămas mulți care să-l conteste pe Claude Puel. Francezul șade bine în apropierea locurilor de Europa League și „Vulpile‟ sunt neînvinse din octombrie încoace.
La retrogradare rămâne înghesuială mare. Burnley, de nerecunoscut sezonul ăsta, mai are puțin și își egalează totalul de înfrângeri din ediția trecută. A noua a venit la Crystal Palace, un 0-2 derizoriu. Nici lui Huddersfield nu-i merge mai bine, învinsă acasă de Brighton cu 2-1, iar seria bună a lui Newcastle s-a încheiat într-un 0-3 pe St. James’ Park cu West Ham.
The #PL after an entertaining Saturday pic.twitter.com/dR1XqXnrBg
— Premier League (@premierleague) December 1, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni