Probabil nu e întâmplător că momentul bun prin care trece naționala coincide cu revenirea la formă maximă a celei mai bune handbaliste pe care o avem. Pentru că Neagu, care a stat trei ani departe de teren din cauza accidentărilor, a lipsit României în ultima campanie de calificare la Jocurile Olimpice de la Londra, calificare ratată în 2012.
La puțin timp după ce-a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare a lumii pentru sezonul 2010, Neagu s-a operat, în vara lui 2011, la umărul drept. Avea dureri de ani de zile la brațul cu care arunca, unde i se erodase cartilajul, și au urmat 20 de luni, lungi și grele, de recuperare. A revenit, deși puțini credeau c-o va mai face, dar la doar trei luni, s-a accidentat din nou, la genunchi. S-a operat iar, de ruptură de ligamente, și-a stat încă opt luni departe de teren. A revenit în toamna lui 2013, la Budućnost Podgorica, unde s-a transferat după desființarea Oltchimului. La campioana Muntengrului a găsit răbdare să se refacă, și-a îmbunătățit jocul defensiv și a învățat să valorifice forța echipei, lucruri pe care a vrut să le vadă întâmplându-se și la națională.
Deși puțini credeau că va mai atinge vârful în care fusese înainte de cele două operații, pare că nu doar a reușit, ci l-a și depășit. Sezonul 2015 a fost cel mai bun de până acum. După ce a câștigat în mai Liga Campionilor cu Budućnost, a venit medalia de bronz cu naționala la Campionatul Mondial din decembrie. O medalie la care a contribuit din plin, nu doar prin jocul individual nemaipomenit – cu 63 de goluri, a fost cea mai bună marcatoare și cea mai bună jucătoare a turneului – ci și prin contribuția la ridicarea nivelului echipei.
„Neagu a fost pur și simplu prea puternică pentru noi. N-am folosit cea mai bună tactică pentru a o bloca, dar la momentul ăla era de neoprit, doar a înscris 15 goluri cu Danemarca. România are o echipă foarte bună, cu niște jucătoare grozave, dar când Neagu joacă așa, e imposibil să le oprești.” (Kim Rasmussen, antrenorul Poloniei)
Am văzut-o pe Cristina Neagu la Campionatul Mondial vorbind mereu cu colegele de echipă, dându-le sfaturi și indicații. Uneori, cum s-a întâmplat mai ales în prima săptămână a turneului danez, au fost însoțite de priviri aprige și de gesturi largi din mâini. Alteori, cum se întâmplă de la meciul din sferturi cu Brazilia încoace, vin alături de o voce calmă, o privire senină și chiar un zâmbet în colțul gurii.
Am văzut-o înscriind goluri spectaculoase, dar și oferind pase de gol importante (24 la Mondial), și gândind fazele de atac, împreună cu centrul Eliza Buceschi. Pentru că și de aici vine talentul ei, din modul cum vede și construiește jocul, cum ne spunea Bojana Popović, fostă mare handbalistă, acum director sportiv la Budućnost: „Poate vedea totul pe teren, are mingea în mâini aproape tot timpul și poate s-o pună în toate colțurile terenului, acolo unde trebuie. În majoritatea atacurilor, ea alege unde merge mingea.” Selecționerul Tomas Ryde e de acord, subliniind și modul în care starul României își motivează colegele: „Înțelege handbalul într-un mod holistic și ia mereu deciziile corecte. Ea conduce echipa, își provoacă coechipierele, vrea să le împingă înainte și cere mult de la ele.” Colegele de echipă văd în ea un lider, o jucătoare în care au încredere, de la care învață și care le inspiră: „Tot timpul îmi dă sfaturi, legate de handbal sau de orice problemă am”, ne spunea Eliza Buceschi la mondial. „De când e la Budućnost, am observat că își dorește și se luptă foarte mult, nu ne lasă să cedăm, mereu ne impulsionează, ne ambiționează și încearcă să ne îmbărbăteze.”
Am văzut-o și noi dându-le sfaturi și motivându-le pe tinerele jucătoare – de la cum să se încălzească înainte și cum să facă recuperarea după meci, la cum să aibă încredere în ele și în jocul lor. Atunci când a stat pe bancă, le-a încurajat în permanență, le-a aplaudat reușitele, le-a făcut semn să nu renunțe. Atunci când a fost în teren, le-a spus des, mai ales în apărare: „Haideți să vorbim mai mult, să fim mai agresive, mai unite.” Când echipa s-a strâns în cerc la time-out-uri, după indicațiile antrenorilor și înainte de strigătul căpitanului Ardean-Elisei, le-a îndemnat mereu să lupte, să nu cedeze, să alerge în apărare, să fie atente și concentrate până la final.
Am văzut-o strângându-le în cerc după semifinala pierdută cu Norvegia și spunându-le că e mândră de ele pentru cum au luptat, și am văzut-o fericită după victorii, declarând și în fața camerelor că e mândră de echipa ei.
„E cea mai completă jucătoare în momentul de față. Poate să facă orice: să arunce, să paseze, să se apere; știe mereu unde sunt celelalte jucătoare, aruncă din săritură sau de pe picioare. Mereu a fost un talent ieșit din comun, și înainte de accidentări.” (Frode Scheie, fost jucător norvegian, acum commentator TV).
De la Mondial încoace vedem o Cristina Neagu ceva mai relaxată și mai zâmbitoare, parcă tot mai fericită să facă parte dintr-un grup unit, cum are și la echipa de club și cum și-a dorit mereu la națională.
„Eu cred foarte tare în unitatea de echipă, nu cred că un singur jucător, sau doi sau trei pot să facă rezultate pe termen lung. În România așa e, cine dă mai multe goluri e cel mai bun. Când am dat eu 15 goluri cu Danemarca, au zis: Cristina a câștigat singură. Cristina n-a câștigat singură. Eu jucam om la om, jucătoarele care mă scoteau tot timpul din block, și care-mi dădeau mingea să fac ceva, unde erau, în tribună? Nu. Portarii care au apărat, extremele, fetele alea de pe bancă care ne-au încurajat, antrenorii - toată lumea din punctul meu de vedere a participat la fel de mult ca și mine sau alta care dă 20 goluri. Eu așa văd lucrurile, pentru mine nu există jucătorul ăla care dă 20 goluri și e cel mai bun. Nu există așa ceva.”
„Asta e lucrul cel mai important, că după mulți ani la echipa națională s-a format o echipă în adevăratul sens al cuvântului, și eu simt lucrul ăsta din tot sufletul.”
„Sunt mândră că fac parte din această echipă. ”
„E o atletă excepțională, dar și o jucătoare matură, care înțelege importanța echipei. Nu e doar o marcatoare prolifică, ci un adevărat lider, care își ajută echipa să devină mai bună. Dintre toți sportivii de top, îmi amintește cumva de Michael Jordan.” (Joachim Schütz, stregspiller.com)