LEAD
CM de Handbal

Cristina Neagu și victoria. Ce zice cea mai bună jucătoare a României și a turneului despre medalia de bronz și despre Mondialul din Danemarca

FOTO: Mircea Rosca / ActionFoto.ro
FOTO: Mircea Rosca / ActionFoto.ro

S-a vorbit mult de Cristina Neagu în Danemarca în ultimele două săptămâni. De la comentatorii TV care au numit-o cea mai bună jucătoare din lume la antrenorii echipelor adverse, care au spus după meciuri că n-au avut cum s-o oprească; de la reporterii care i-au numărat golurile, la crainicul care a introdus-o spunând că handbalul pe care îl joacă parcă vine de pe altă planetă; de la taximetriștii din oraș la fanii români din tribune care i-au scandat numele.

E un sentiment incredibil să auzi un stadion încărcat cu energia a 12.000 de norvegieni, olandezi, polonezi și danezi aplaudând-o când părăsește terenul pe finalul meciului. Să stai lângă un tată care îi șoptește fiului lui blond, care are steagul Poloniei pictat pe față, ceva despre golul pe care tocmai l-a marcat contra echipei lor. Să vezi două reportere ratând imnul țării lor ca s-o prindă pentru un interviu și o poză. Iar la final, să-ți spună: noi am avut încredere în ea dinainte să ajungă în Final Four.

Cea mai bună jucătoare a României, și foarte probabil, a lumii, a încheiat turneul mondial cu 63 de goluri înscrise, titlul de golgheteră și de MVP al finalei mici, dar și de jucătoare a turneului. Dar, mai important pentru ea, l-a încheiat cu sentimentul că face parte dintr-o echipă. Timp de două săptămâni, și-a încurajat colegele – din teren și de pe bancă, la antrenamente și în autocar, când au fost conduse și când au condus. A vorbit de ele, și de staff, în interviuri, le-a mulțumit și le-a certat, le-a îmbrățișat și le-a îmbărbătat. Iar la final, echipa a ridicat-o în brațe.

A ajuns în zona de interviuri cu tricolorul pe umeri, pe care a avut grijă să-l poarte și în fața reflectoarelor televiziunilor străine. Vorbește cu pasiune despre handbal, așa cum îl și joacă. Își ridică umerii, gesticulează, se încruntă sau zâmbește larg, uitându-se ori fix în ochii tăi, ori undeva în spatele tău, spre terenul imaginar.

O întrebi cum au fost ultimele secunde din meci, pe care le-a trăit pe bancă, pentru că România conducea deja la diferență de 10 goluri și Ryde a vrut să rotească din nou cât mai multe jucătoare, ca să fie cercul complet. „Pentru că am avut această mare diferență pe final și am stat pe bancă, timpul a trecut foarte greu. Emoția n-a mai fost așa de mare pentru că noi nu suntem obișnuiți cu genul ăsta de victorii, noi trăim meciurile până în ultima secundă. Și când s-a terminat timpul, am realizat că am câștigat o medalie pe care ne-o doream atât de mult. E un lucru mare că am reușit să ne ridicăm după înfrângerea împotriva Norvegiei și cred că am realizat o performanță importantă pentru handbalul românesc.”

Cum s-au ridicat după înfrângerea cu Norvegia, care a trecut fără probleme de Olanda în finala mare?

„Tomas ne-a spus că trebuie să jucăm până la final, pentru că nu e de-ajuns doar să joci bine împotriva Norvegiei, chiar dacă toată lumea o să spună: ok, a fost un meci super, fetele au luptat. Ne-a spus că trebuie să luăm această medalie pentru că e meritul nostru, am avut o săptămână extraordinară, și a avut dreptate. Am avut ca motivație această medalie, pentru că o medalie de bronz nu înseamnă același lucru cu locul patru. O să fim pe podium și o să avem drapelul pe umeri și cred că asta înseamnă ceva fantastic.”

E fericită că a câștigat o medalie, prima ei medalie mondială, dar tot când o întrebi de echipă se luminează la față.

Cu ce rămânem după acest turneu, ca echipă? „În primul rând, rămânem cu echipa. Asta e lucrul cel mai important, că după mulți ani la echipa națională s-a format o echipă în adevăratul sens al cuvântului, și eu simt lucrul ăsta din tot sufletul.”

De ce acum? „De obicei, echipele se formează în momentul în care vin victoriile. Când atmosfera e bună și toată lumea își dorește să ajungă cât mai sus. Cel mai important lucru care s-a întâmplat la echipa națională în ultimii mulți, mulți ani, cred eu, e că s-a format o echipă din înfrângeri. Și asta nu prea se întâmplă.

Ne-am strâns înainte de meciul cu Brazilia, am stat nu știu cât într-o cameră, doar noi fetele, am vorbit între noi. Ne doream extrem de mult să continuăm în competiție, să nu plecăm acasă, mai ales că știm cu toții criticile de care am avut parte. Am reușit să câștigăm meciul cu Brazilia, ne-am dat seama că ceva s-a întâmplat în noi, și de acolo cred că am urcat din ce în ce mai sus. Ne-am dat seama că suntem foarte puternice împreună și am continuat. Și acest drum s-a încheiat cu medalia de bronz.”

Cristina a arătat că sunt o echipă și la victorii, și la înfrângeri când, la finalul meciului pierdut la limită în semifinala cu Norvegia, când fetele rătăceau pe teren cu ochii în lacrimi, le-a strâns în cerc și le-a spus că e mândră de ele. „Le-am spus că atât îmi doream, să ieșim cu capul sus și că sunt mândră de faptul că fiecare a lăsat până la ultima picătură de energie pe teren. Nu vreau ca oamenii să înțeleagă greșit, ne doream să jucăm finala mare și poate că într-o măsură și meritam. Însă știm că am lăsat pe teren ultima picătura de energie cu Norvegia și am putut să plecăm cu capul sus la hotel. Și le-am spus că de acum încolo, singurul meci la care trebuie să ne gândim e împotriva Poloniei, ca să terminăm acest turneu cu fruntea sus.”

Cu fruntea sus și cu ochii în lacrimi s-au întors pe teren pentru festivitatea de premiere. Cu câteva minute înainte, când așteptau aliniate la margine, când luminile în sală se stinseseră și oamenii priveau din picioare, Cristina a ridicat steagul la cer, a închis ochii și a cântat imnul oficial al turneului: „We are the heart of handball.”

Comentează articolul
Premier League

Tottenham pierde cu Arsenal, Man City profită și dispare în frunte. Noroc că United a reînceput să joace fotbal

19 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Mauricio Pochettino le-a cam închis gura celor care reacționau la venirea sa în Anglia cu un „cine-i ăsta?“ infatuat. Întâi la Southampton, apoi la Spurs, argentinianul și-a câștigat reputația de tactician ager și inspirat, mai ales în ce privește numărul de jucători tineri promovați. Pentru asta, nimeni nu se mai îndoiește de calitatea sa. Dar […]

Citeşte articolul
Preview

Înapoi la cele importante: campionatele tari ale Europei revin cu derbiuri și controverse. Iată ce urmează în Big 5

17 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Câteodată, pauzele competiţionale pentru meciurile internaţionale, fie ele şi baraje cu mize uriaşe, sunt un fel de teste ale răbdării. Naţionala nu mai e de mult standardul calititativ al fotbalului şi, oricât de entuziasmante ar fi turneele finale, majoritatea fanilor se uită cu jind la calendar şi aşteaptă reînceperea campionatelor. Mai ales după chinul unei […]

Citeşte articolul
Analiză

Agenda lui Contra: cinci concluzii după primele meciuri ale Naționalei cu noul selecționer

© FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro
16 noiembrie 2017
Ciprian Rus

Două victorii, una cu Kazahstanul, cealaltă în amicalul cu Turcia, un egal în Danemarca și o înfrângere ca un duș rece cu Olanda, la București. După patru meciuri, la final de sezon, e vremea câtorva concluzii pe marginea mandatului lui Cosmin Contra la echipa națională. Altă atitudine România a arătat o altă atitudine în ultimele […]

Citeşte articolul
Rusia 2018

Danish delight: Christian Eriksen îi demontează pe irlandezi la Dublin, Danemarca câştigă ultimul loc european la Mondial

15 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Ne-am plâns foarte serios de lipsa golurilor în aceste meciuri de baraj pentru Cupa Mondială. Și pe bună dreptate: dacă n-ar fi fost turul dintre Croaţia şi Grecia, am fi avut două goluri în nouă meciuri. Dar cum am început secţiunea europeană, aşa am şi încheiat-o: cu o avalanşă de goluri. Păcat de efortul irlandezilor […]

Citeşte articolul
  • Ștefan

    O mare jucatoare, un mare caracter!

  • Felicitari fetelor, felicitari treiz…, pardon „Lead”. 🙂
    Parca am fost la un Grand Slam al Simonei.
    Asteptam si comentarii din play-off-ul fotbalistic

  • florin78

    Fantastica jucatoare Cristina si saptamana aceasta a fost una deosebita pentru intreaga echipa. Echipa Romanie de handbal feminin a renascut si a reusit o performanta fantastica, finala mica s-a jucat intr-un ritm infernal de parca de acest meci depindea viitorul lor in acest sport. Asa de montate au fost in acest meci incat echipa Poloniei, una foarte buna de altfel, marturie stau victoriile importante cu Ungaria si Rusia, a parut un sparring partner. Echipa Romanie avea nevoie de un declic, de eliberare, de o schimbare a mentalului. In momentul in care, stafful condus de acest inspirat suedez, le-a creat toate conditiile in care ele singure sa se descopere pe ele insele, sa isi regaseasca increderea in echipa, s-a produs si aceasta bine venita eliberare ce a culminat cu o serie de meciuri foarte bune, castigate in primul rand prin capacitatea fantastica de lupta si determinare. Putin a lipsit sa nu vedem demonstratia de forta de astazi in finala mare.
    Felicitari fetelor si Cristinei pentru performanta fantastica, dar mai ales pentru modul cum au luptat in teren si nu in ultimul rand pentru propaganda frumoasa facuta handbalului. Meciurile din playoff ale nationalei noastre au fost cred cele mai spectaculoase ca dramatism. Imi aduce aminte de Croatia lui Ivano Balic ce isi castiga meciurile mari din fazele finale aproape la fel, pe final de meci nu cedau niciodata si inchideau meciul pe magia acestui mare handbalist.

  • radu007

    Cristina Neagu este un talent imens, incomensurabil, cea mai buna jucatoare a lumii in momentul de fata, fara nici un dubiu.
    Acum 9 ani, am avut ocazia si fericirea sa o cunosc personal, in timpul campionatului de tineret din Canada. Avea doar 17 ani pe-atunci, era lidera generatiei ei, si era aleasa MVP cam la toate turneele unde participa Romania. Au luat locul 3 atunci, pierdusera in semifinale cu Danemarca si au jucat cu Franta finala mica.Pastrez si astazi manshonul cu care juca Cristina la mana dreapta pe care mi l-a dat la sfarsitul meciului. :))) Modesta, cuminte, la locul ei, era constienta inca de pe atunci de valoarea pe care o are si le conducea pe fete in teren ca un adevarat lider. Antrenorul de pe atunci al echipei, nu-i retin numele, imi zicea ca e un talent fantastic, stie tot si face totul la antrenamente cu o asemenea usurinta de parca e doar o joaca de copii 🙂
    Bravo ei, uite ca peste ani, a devenit liderul nationalei mari si sunt sanse ca Romania sa aiba iarasi o nationala de handbal cu pretentii la titluri. Bravo tuturor fetelor si succes in continuare!

© 2017 Lead
Design: Live Design