Champions League preview: Barça încearcă și fără Messi, Dortmund încearcă și cu Atletico. Și Ronaldo revine acasă. Spre groaza tuturor
Danny Coposescu 22 octombrie 2018Imediat ce se aude ultimul fluier în pauza internațională, gândurile fug la următoarea rundă din Champions League. De când cu Liga Națiunilor, programul sacadat din toamnă nu-i mai scoate chiar așa de mult din sărite pe suporterii cluburilor, însă nici meciurile dramatice de săptămâna trecută nu pot concura cu încleștările europene care ni se pregătesc în următoarele două zile. Cu atât mai mult cu cât nimeni nu mai ține cont de reputații. Așa ceva…
It’s a Champions League week 🌟😍 pic.twitter.com/fOLlHrgauC
— B/R Football (@brfootball) October 22, 2018
Real și Bayern nu-și permit pași greșiți
E încă tare ciudat să începi o discuție despre două favorite la trofeu cu propoziția de mai sus. Că Bayern și Real Madrid își păstrează deocamdată statutul ăsta are de-a face aproape exclusiv cu numele și prestigiul lor, nu cu ce se petrece mai nou pe teren. Dacă trendul va continua, cine știe ce-i posibil? O eliminare din grupa fazelor rămâne de domeniul fantasticului, dar la fel am fi zis și despre o victoria lui CSKA împotriva campioanei ultimelor trei ediții.
Who is to blame for the mess at Real Madrid?@GuillemBalague takes a closer look.
👉 https://t.co/Zbzi3M43KG pic.twitter.com/sVp6ndlBLv
— BBC Sport (@BBCSport) October 22, 2018
E clar că Julen Lopetegui nu va prinde un asemenea scenariu catastrofal. Omul pentru care Real a dinamitat campania Spaniei la Mondial nu va fi lăsat să sărbătorească cinci luni de la prezentare dacă pierde vreun punct pe Santiago Bernabeu cu Viktoria Plzen. În mod normal, un adversar de calibrul ăsta e exact tonicul necesar pentru un antrenor care n-a mai gustat victoria de cinci meciuri. Dar nu-i așa de simplu când lucrezi sub Florentino Perez. Orice altceva în afară de o prestație convingătoare, care să mai potolească foamea de goluri, va fi încă un minus trecut în fișa lui Loptegui. Totul vine în prag de El Clasico, momentul adevărului pentru viitorul său la Madrid – asta în caz că supraviețuiește până atunci.
„Dacă vreți să vedeți un antrenor bătut, căutați altundeva,‟ sunt cuvintele sfidătoare cu care a fost întâmpinată azi presa. „Din câte am citit, toată lumea presupune că sunt terminat. Dar eu mi-am văzut de treabă și i-am pregătit pe jucători.‟
Real Madrid's Isco on manager Julen Lopetegui: 'You need to let him work, it's been two months. If they sack the coach they should sack all of us players' pic.twitter.com/XQACLB2Ppq
— Guardian sport (@guardian_sport) October 22, 2018
În Bavaria, apele s-au mai potolit puțin după furtuna lansată de conducere vineri. Ajută și că Bayern a întrerupt seria negativă cu un succes muncit la Wolfsburg, în care semnele de viață date de Lewandowski reprezintă cea mai bună veste posibilă. Deplasarea de marți la Atena e o șansă de a desena în continuare un cerc virtuos. Nu trebuie uitat că Niko Kovac și-a început cariera la campioana Bundesligii cu șapte victorii consecutive, deși parcă a trecut o eternitate de atunci. Important e că are parte de toată susținerea șefilor, care sunt pregătiți să-i cotonogească pe contestatarii săi – inclusiv cu constituția germană. Totul s-ar putea schimba însă dacă rezultatele nu se ridică la nivelul așteptărilor.
Breitner: "For Uli, it was always about the family. The FC Bayern family. Today, the kids of the family have to say: 'We are ashamed of dad now'" [BR Sport] pic.twitter.com/TqK9qL80ry
— Bayern & Germany (@iMiaSanMia) October 22, 2018
Ronaldo vs. United: partea a II-a
Au trecut cinci ani și jumătate de la acea seară pe Old Trafford, când Nani era eliminat și Ronaldo marca probabil cel mai ciudat gol din totalul său amețitor. Unul de care nu s-a bucurat. Intervenția sa o elimina pe Man Utd în optimile Champions League, dar portughezul era preocupat să prezerve relația specială pe care o are cu fanii clubului care l-a marcat poate mai mult decât Real Madrid.
🔴 Cristiano Ronaldo's greatest European goals for #MUFC 🎯⚽#UCL @ManUtd pic.twitter.com/ZXMBBWfZSQ
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) October 22, 2018
Marți, Ronaldo revine din nou în postura de adversar, de data asta în tricoul alb-negru al lui Juventus. Au fost luni complicate, atât pentru el, cât și pentru United. Întreg contextul e complet diferit. Mourinho, compatriotul cu care nu s-a înțeles mereu bine pe Bernabeu, șade acum în scaunul lui Ferguson, pe care Ronaldo îl numea cândva „un fel de tată.‟ Iar relațiile de joc cu noii săi colegi sunt încă în construcție, chiar dacă procesul avansează repejor. La fel și acuzațiile serioase, care trebuie desprinse de orice aspect sportiv și tratate cu seriozitate maximă.
Ce va rămâne probabil neschimbată e afecțiunea suporterilor englezi, indiferent ce se întâmplă pe teren. S-au împlinit nouă sezoane de când Ronaldo îi părăsea pentru a face istorie în Spania, dar admirația și amintirile frumoase nu s-au estompat. Dimpotrivă, ele cresc în intensitate într-un prezent cam gri și nesatisfăcător. Unul care ar fi și mai greu de suportat dacă Juve ar pleaca triumfătoare de la Manchester.
Attack! 🔴 Attack! 🔴 Attack! 🔴 Attack! 🔴
The classic Man Utd philosophy, for a classic footballing fixture 👊 pic.twitter.com/6CK6jHxzNb
— Football on BT Sport (@btsportfootball) October 22, 2018
Barcelona încearcă și fără Messi
Imediat ce Messi s-a prăbușit pe gazon sâmbătă, fără să se ridice prompt de acolo, Barça a început să aibă palpitații. Pe bună dreptate, pentru că cea mai sumbră posibilitate s-a adeverit: căpitanul responsabil pentru mai mult de jumătate din golurile marcate de catalani stagiunea asta va lipsi cel puțin trei săptămână, cu o fractură la cot.
Nu se putea întâmpla într-un moment mai prost pentru Ernesto Valverde. Pe Camp Nou vine în vizită întâi Interi (miercuri), apoi Real Madrid în weekend. Italienii sunt pe val după ce au câștigat derbiul milanez în prelungiri, datorită lui Mauro Icardi. A fost al șaptelea succes la rând pentru echipa lui Luciano Spalletti, care începe să semene cu candidata la titlul Serie A anunțată de presă în vară. Apărarea condusă de Skriniar și De Vrij sare în ochi, mai ales când lipsește un Messi care s-o descuie. Suarez, Coutinho și probabil Dembele vor avea multe de compensat în perioada următoare.
FC Barcelona without Messi since 2010:
• 49 wins
• 6 draws
• 6 defeats pic.twitter.com/g8ZNaFtBa8— Barça Universal (@BarcaUniversal) October 22, 2018
Atletico se uită cu spaimă spre Dortmund
La Dortmund, nimeni nu-și face griji de atac. Cu 26 de goluri în șase partide, nemții sunt recomandarea principală dacă te interesează spectacolul. Asta face întâlnirea cu Atletico Madrid una fascinantă: o forță de neoprit contra unui obiect de nemișcat. Madrilenii au (ca de obicei) cea mai bună defensivă din La Liga, iar asta reprezintă ocazia perfectă pentru Lucien Favre de a măsura progresul alor săi, care sunt încă neînvinși de când a preluat el frâiele. Nu-i ideal că Paco Alcacer – care transformă tot ce atinge în gol – e incert.
Dar noi putem fi siguri că Champions League revine cu un program grozav.
We're back! 🙌🙌🙌
Is the 2019 #UCL winner playing on Tuesday or Wednesday this week? pic.twitter.com/PifPkzghUm
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) October 22, 2018
#UCL Groups E-H going into Week 3…
Anyone currently placed 3rd or 4th you ultimately expect to qualify? pic.twitter.com/z9IrO0fQ17
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) October 22, 2018
#UCL Groups A-D going into Week 3…
Anyone currently placed 3rd or 4th you expect to qualify? pic.twitter.com/bry8FsJIeQ
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) October 22, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni