„Armistițiu” pe „Național Arena”: Dinamo și FCSB termină din nou la egalitate, CFR Cluj rămâne lider chiar și după egalul cu Călărașiul

Ciprian Rus 11 noiembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Într-o zi cu derbiuri precum Boca – River în finala Copei „Libertadores”, City – United în Premier League sau Milan – Juve în Serie A, meciul dintre Dinamo și FCSB a căzut cum nu se poate mai prost. Și nu atât din pricina orei de programare, total neinspirată, cât din perspectiva contrastului pe care l-a oferit iubitorilor de fotbal.

Amânat cu o zi din cauza ploilor diluviene de sâmbătă, derbiul din Buenos Aires a avut parte de un gazon infinit mai bun decât meciul de la București, disputat pe o vreme impecabilă. În ciuda gazonului, care amintea de câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, al cărui armistițiu final a fost marcat chiar duminică, cele două echipe au încercat să ofere un fotbal cât mai plăcut. Pigmentat de tot felul de evenimente, meciul a compensat lipsa de ocazii mari la cele două porți și a oferit dramatism până la ultimul fluier al lui Istvan Kovacs.

Disputat în toamnă de cele două formații, Nistor a abandonat partida după o jumătate de oră de joc, după o accidentare. Dar Dinamo n-a acuzat șocul și a trecut în avantaj, prin Salomao, după un penalti, în minutul 40. Și nu a început bine partea a doua, că FCSB a primit și ea lovitură de la 11 metri. Gnohere a ratat-o, dar Tănase a fost pe fază și a trimis în poarta mingea respinsă de Penedo.

Scenariul meciului s-a complicat și mai mult în minutul 52, când Gnohere a văzut cartonașul roșu după un fault stupid la mijlocul terenului.

În zece, FCSB a tremurat, dar Dinamo n-a avut forța să ia cele 3 puncte. Până la finalul partidei, doar intrarea unui fan dinamovist pe gazon a mai animat atmosfera. De Ziua Armistițiului, Nicolae Dică și Mircea Rednic semnează al doilea „armistițiu” din acest sezon între FCSB și Dinamo. În ciuda crizei serioase prin care trece, clubul din Ștefan cel Mare colorează și în acest an Liga 1 prin cele 4 puncte furate marii rivale.

Rezultatul de pe „Arena Națională” îi vine mănușă lui CFR Cluj, care a terminat, ghinionist, 0-0 cu Dunărea Călărași. În ciuda problemelor despre care ne-a vorbit recent noul director sportiv Daniel Stanciu, CFR e pe primul loc la două puncte peste FCSB și la patru peste Craiova, care a făcut și ea egal acasă cu Sepsi.

*

Cei 100 de ani de la terminarea războiului și de la Marea Unire au fost sărbătoriți de galeria lui Dinamo în stilul care a consacrat-o.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories