Uraganul e aici: Bayern a spulberat-o pe Gladbach, a prins-o pe Dortmund din urmă. Ce va fi de acum încolo?
Danny Coposescu 3 martie 2019A început numărătoarea inversă în Bundesliga. Au mai rămas 10 etape de jucat, 10 meciuri până aflăm numele noii campioane. S-ar putea să fie totodată și cel al vechii campioane, un nume pe care-l tot repetăm de șapte ani încoace. Asta pentru că între Borussia Dortmund și Bayern München au mai rămas exact două puncte…de golaveraj. Atât. Restul avansului, care se întindea la un moment dat pe nouă lungimi, s-a evaporat într-o ceață galben-neagră de erori neforțate și rezultate negative. Una prin care urmăritoarea vede cu acea claritate de care doar o câștigătoare în serie e capabilă.
The title race is COOKIN. 💯
Only 2 goals separate Dortmund and Bayern with 10 games to play. pic.twitter.com/a7sO9cSLOz
— FOX Soccer (@FOXSoccer) March 2, 2019
Cum s-a ajuns aici? Și atât de repede?! Nu mai departe de acum câteva săptămâni, între Dormund și Bayern erau 7 puncte. Și nu erau doar punctele, ci fotbalul: de o parte spectacolul Borussiei, care se putea salva, printr-o rafală de goluri superbe, și din cele mai complicate sitiuații, de cealaltă parte îmbătrânita Bayern, cu scandalurile din vestiar și din sălile de presă, cu accidentările ei numeroase, cu sezonul ei de tranziție. Dintr-o dată, îngropate sub dărâmăturile acestui 5-1 grozav cu altă mare rivală, Borussia Mönchengladbach, Bayern s-a întors acasă. De mâine e rândul lui Dortmund să răspundă. O poate face?
Atacul îți câștigă meciul, apărarea îți câștigă campionatul
Fotbalul are câte un clișeu la îndemână pentru aproape orice situație, iar niciunul nu i se potrivește mai bine, din decembrie încoace, lui Dortmund. Chiar și așa, scurtcircuitele care au defectat-o vineri seară la Augsburg, într-un 1-2 înnebunitor pentru echipă și suporteri, sunt la alt nivel decât ce-am văzut până acum.
🗓 26th January 2019
😄 Borussia Dortmund extend their lead over Bayern Munich to 9 points🗓 1st March 2019
😰 Dortmund lose 2-1 away to Augsburg meaning Bayern are only 3 points behind with a game in handThe German Tottenham Hotspur 😂 pic.twitter.com/SFhROz6HI0
— ODDSbible (@ODDSbible) March 1, 2019
Nu e prima dată când defensiva tânără a lui Lucien Favre gafează grosolan. Ai putea spune că o face săptămână de săptămână, de vreme ce doar una din ultimele opt partide s-a încheiat fără gol primit pentru Borussia. Dar boacănele făcute de Dan-Axel Zagadou (19 ani) și Achraf Hakimi (20 de ani) în Bavaria depășesc linia dintre lipsa de experiență și auto-sabotajul cronic. Beneficiarul cadourilor a fost Ji Dong-won, sud-coreeanul care a marcat un sfert din reușitele sale în Bundesliga împotriva clubului la care a stat un sezon.
Ji Dong-won came back to haunt his old club as FC Augsburg shocked Bundesliga leaders Borussia Dortmund.
Read all about it
👉 https://t.co/BwC03XJswn pic.twitter.com/xEsizQ0UVc— BBC Sport (@BBCSport) March 2, 2019
Pentru Augsburg, a fost o bijuterie de dublă. Pentru Dortmund, a fost un coșmar din care nici intervenția târzie a lui Paco Alcacer n-a mai putut-o trezi. Iar dacă frustrarea unui lider care și-a irosit tot avântul într-o perioadă atât de scurtă e ușor de imaginat, jucătorii nu s-au ferit s-o ilustreze cât se poate de explicit. Săracul Roman Bürki, care suferă probabil deja de stres post-traumatic oricând unul dintre fundașii săi atinge mingea, le-a dat reporterilor o frază remarcabilă: „Trebuie să mă controlez uneori în timpul jocului ca să nu-i rup capul vreunui jucător.‟
Oricât de hiperbolică ar fi reacția lui Bürki, venită în urma unei înfrângeri devastatoare pentru încredere, atmosfera pe care-o sugerează nu-i deloc sănătoasă pentru un club la care imploziile sunt un lucru familiar. Diplomația lui Favre și a consilierului Matthias Sammer pălesc în fața furiei nefiltrate căreia i-a dat glas portarul. Nu în ultimul rând pentru că se potrivește mult mai bine cu situația dificilă a lui Dortmund, parcă incapabilă să se regăsească.
Borussia Dortmund was beaten by lowly Augsburg, much to the frustration of Lucien Favre.https://t.co/JcyG3CoCuY
— Sportstar (@sportstarweb) March 2, 2019
Victoria dramatică contra lui Leverkusen, în etapa trecută, trebuia să fie un punct de cotitură. Și totuși, având în vedere hiba evidentă a formației, rezultatul cu Augsburg se anunța din start mult mai revelator. Din cele 18 puncte scăpate din mână în campania asta, 10 au rămas la adversare aflate în preajma retrogradării. Și aici se recomandă un clișeu. Titlul se dobândește în duelurile cu adversarele mai mici, nu în derbiuri.
Borussia Dortmund’s away games against the Bundesliga’s bottom four this season:
1-2
4-0
0-0
0-05 points from 4 games. Eek. pic.twitter.com/Sdy4ARarOq
— Archie Rhind-Tutt (@archiert1) March 1, 2019
Accidentările n-o opresc pe Bayern
Cu o lună înainte de o confruntare directă uriașă, băieții lui Niko Kovac știu lecția pe de rost. Într-un sezon ciudat, umbrit de crize publice și răvășit de accidentări, Bayern are din nou motive să spere la titlu; ba chiar și la o triplă improbabilă. Un sfert de finală accesibil în cupă, cu divizionara secundă Heidenheim, un retur cu Liverpool pe teren propriu care începe de la 0-0 și un derbi cu Dortmund care ar putea demola tot ce-a mai rămas din ambițiile lui Dortmund – pare greu de crezut că poziția croatului era șubredă nu de mult.
Lui Bayern i-au lipsit doar două goluri sâmbătăt seară pentru a trece pe primul loc la golaveraj. Zbenguiala cu Gladbach, chiar pe Borussia Park, încheiată cu 5-1 pentru oaspeți, a fost probabil cea mai impresionantă prestație arătată de Bayern în deplasare. Martinez, Müller, Gnabry și dubla lui Lewandowski au răzbunat categoric rușinea din octombrie, când același adversar pleca cu trei puncte și trei goluri de la München. Dieter Hecking n-a avut nicio obiecție față de scorul final. Când ești bombardat cu 14 șuturi pe poartă, știi că se putea mult mai rău. Și dacă Lewa n-ar fi ratat de peste tot în duelul cu excelentul Yann Sommer, scorul ar fi fost chiar și mai aspru.
Robert Lewandowski is now Bayern’s third-highest Bundesliga scorer in their history 🔴 pic.twitter.com/f1h4yFN2XZ
— B/R Football (@brfootball) March 2, 2019
Fără Ribery sau Robben, lipsită de Coman și Tolisso, cu Alaba și Goretzka adăugați și ei pe lista lungă de victime, Bayern crește proporțional cu fiecare obstacol care i se pune în față. Ca în cazul lui Dortmund, Leverkusen reprezintă o sincopă. Înfrângerea din ianuarie e singura pată din palmaresul pe 2019, care include altfel succese pe linie în trei competiții diferite și, ocazional, chiar spectacol. Indiferent cum te numești, e un scenariu de groază să privești în urmă și să vezi un astfel de uragan apropiindu-se.
"Bayern cannot shake their winning DNA, no matter how hard they have tried at times – a seventh straight #Bundesliga crown now looks to be a dawning reality" : Three Thoughts from #BMGFCB for @FutbolgradLive #FCBayern https://t.co/DvOrpEnUpY pic.twitter.com/BfGSjBeBTL
— Chris Williams (@Chris78Williams) March 2, 2019
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni