Fără gol acasă, FCSB are nevoie de un dram de șansă în Portugalia. Meciul tur îi dă motive să spere
Ciprian Rus 23 august 2019Putea fi foarte devreme 1-0. Putea fi 1-0 la golul marcat de Planic, anulat pentru ofsaid în minutul 3, putea fi gol la șutul în bara a lui Coman, după excelenta centrare a lui Crețu, în minutul 23. Putea fi, dar n-a fost.
Cu o echipă de start improvizată, cu Bălgrădean revenit între buturi, cu Soiledis fundaș central și cu Tănase „număr 9”, FCSB a încercat să obțină o victorie care părea – dacă ne luam după startul fals din campionat – foarte greu de obținut împotriva celor de la Guimaraes, care n-au primit gol în precedentele patru meciuri din campania de calificare în grupele Europa League.
Până și antrenorul s-a dovedit improvizat la acest meci, câtă vreme imediat după joc a apărut în presă numele viitorului „principal”, Bogdan Vintilă (om cu școala Viitorului). E atât de multă incertitudine în jurul acestei echipe că orice urmă de normalitate invită la speranță.
Iar din ce s-a văzut la Giurgiu, FCSB are motive – și poate că are și jocul necesar – să spere la ceva mai mult în retur. De ce? Pentru că chiar și cu toate improvizațiile acestea, FCSB i-a făcut față lui Guimaraes, pe care a dominat-o pentru bune bucăți din meci. Deși nu au marcat, bucureștenii păstrează șanse de calificare în grupele europene, alături de CFR Cluj. Mai ales că vicecampioana moștenește încă o încăpățânare istorică, subliniată și de revenirea căpitanului Pintilii, iar aura anilor din urmă e parcă un om în plus în momentele cele mai grele.
Echipa nu se poate schimba dramatic într-o săptămână, dar FCSB nici nu trebuie să se schimbe prea mult pentru retur, cu condiția să marcheze un gol (valabil) în Portugalia.
Returul se joacă joi, 29 august, de la ora 22:00. Învingătoarea se va califica în grupele Europa League.
*
FCSB – Guimaraes 0-0
FCSB: Bălgrădean – Crețu, Planic, Soiledis, Panțîru – Pintilii, Ov. Popescu – M. Roman, I. Vînă, Coman – F. Tănase
Rezerve: A. Vlad, Gnohere, Moutinho, Oaidă, Belu, Marc, A. Popa
Antrenor: Vergil Andronache
Guimaraes: Douglas – Sacko, Tapsoba, Bondarenko, Hanin – Pepe, Al Musrati, Almeida – Rochinha, Duarte, Davidson
Rezerve: Silva, Henrique, Soares, Guedes, Teixeira, Poha
Antrenor: Ivo Vieira
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures