România câștigă și cu Kosovo, profită de înfrângerea Italiei, trece în a doua fază a drumului de calificare la Mondialul din 2021
Lead.ro 11 ianuarie 2020Naționala de handbal masculin a României și-a bifat primul obiectiv al anului: câștigarea turneului preliminar pentru accederea în faza a doua a drumului de calificare la Campionatul Mondial din 2021 (Egipt). Asta după o victorie foarte clară, 32-21, cu Kosovo, echipă care vineri, în prima zi a competiției de la Benevento, reușise un 26-26 surprinzător cu Italia.
Ei bine, italienii au pierdut sâmbătă seară cu Georgia (25-28), un alt rezultat surprinzător care rezolvă ecuația calificării înaintea etapei a treia: cu 4 puncte din două meciuri, România nu mai poate pierde primul loc; Georgia are două puncte (dar înfrângere directă cu România), Italia și Kosovo au câte un punct.
Fără miză, duminică se vor juca meciurile Kosovo – Georgia (ora 19.00) și Italia – România (21.00).
În a doua fază a premilimariilor (luna aprilie) pentru Mondialul din Egipt, România va juca un play-off (tur și retur) contra unei echipe care participă, chiar zilele astea, la Campionatul European. Adversara va fi aleasă dintre naționalele care nu vor prinde turneul preolimpic, dar va fi, chiar și așa, mult mai bine cotată decât România.
Pentru a avea șanse cât mai serioase în primăvară, echipa antrenată de Rareș Fortuneanu trebuie să-și crească nivelul în următoarele luni, iar jocul cu Kosovo poate fi considerat un pas înainte față de ce văzusem contra Georgie, în acel 29-24 de vineri seară.
Totul a mers mai bine sâmbătă, când lucrurile au fost decise încă de la pauză, un 15-7 care ne-a arătat adesea agresivitatea pe care Fortuneanu, care antrenează și pe Saint Raphael, în prima ligă franceză, o vrea în apărare.
Intensitatea din jocul României a mai scăzut în a doua parte, dar diferența a continuat să crească, și asta datorită unor jucători ca Botea, care a profitat de minutele primite pentru a încheia meciul cu 7 goluri.
Faptul că Fortuneanu a putut să-și vadă la treabă toată echipa e un alt câștig important al acestui turneu în care adversarii sunt – să recunoaștem – mult mai slabi.
Însă pentru a ajunge să se măsoare din nou cu echipele din primul eșalon al handbalului masculin, România nu are de ales și trebuie să pornească de joc.
Primul obiectiv a fost bifat, de acum urmează lucrurile mai complicate: dezvoltarea relațiilor de joc, identificarea stilului potrivit și recăpătarea încredereii că se poate. Că între jucătorii români și handbaliștii pe care îi putem vedea zilele astea la Europeanul organizat de Suedia, Norvegia și Austria nu este o diferență prea mare.
Așa cum știi, ultimul turneu final la care a participat România a fost Campionatul Mondial din 2011. Naționala a încheiat competiția din Suedia pe locul al 19-lea.
De la ultima medalie internațională a României, un bronz mondial câștigat în Cehoslovacia, au trecut 28 de ani. Iar cele patru medalii de aur obținute la campionatele mondiale din 1961, 1964, 1970 și 1974 sunt amintiri prețioase, nimic mai mult; la fel și cele patru medalii olimpice, ultima câștigată la Los Angeles, în 1984.
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni