A treia înfrângere din Liga Campionilor: SCM Râmnicu Vâlcea pierde și cu CSKA Moscova, trebuie să caute punctele în altă parte
Lead.ro 26 septembrie 2020SCM Râmnicu Vâlcea suferă și la Moscova, cu CSKA, pierde foarte clar, 30-20, are multe de făcut pentru a juca la nivelul celor mai puternice echipe din Liga Campionilor.
*
În continuare fără Kristina Liscevic și Mireya Gonzalez, care au lipsit și săptămâna trecută, la meciul pierdut cu Odense, SCM Râmnicu Vâlcea n-a putut rezista nici la Moscova, cu foarte puternica echipă a lui CSKA.
Înființată anul trecut și promovată direct în prima ligă din Rusia – CSKA a ajuns la meciul cu Vâlcea după două rezultate excelente – un egal surprinzător cu Gyor și o victorie la trei goluri cu Buducnost – și a impresionat și contra lui Vâlcea.
Cu câteva jucătoare din Naționala Rusiei și, în general, cu un lot foarte bun, CSKA n-a avut probleme decât 10 minute, până la 7-7, perioadă în care echipa lui Florentin Pera a reușit să țină ritmul alert propus (și impus) de adversare.
Însă rusoaicele, ajutate de Mikhaylichenko, Gorshkova sau Ilina – toate în formă bună -, au părut cu adevărat mai puternice, mai rapide și mai inspirate cu fiecare minut trecut.
Agresivă în apărare și foarte creativă în atac, CSKA a arătat bine și foarte bine pe fiecare post. Și pentru ca lucrurile să fie și mai dificile pentru SCM, Sedoykina și Masson au fost și ele foarte zgârcite în poartă – procente de aproape 40%.
În condițiile astea, Vâlcea a putut să-și vadă din nou, dar parcă și mai clar decât în primele două etape, toate neajunsurile din acest start de Champions League: fără o bancă de rezerve la fel de puternică ca primul 7, SCM n-a putut (și nu poate) juca de la început și până la final în viteza celor mai bune echipe din grupă.
Lucrul ăsta a devenit evident la Moscova, unde CSKA s-a desprins pentru prima dată la 9-7 și nu s-a mai uitat înapoi.
Pentru SCM Râmnicu Vâlcea, aceasta a fost cea mai aspră înfrângere din prima serie de trei meciuri din Champions League.
RESULT: @whccska convincingly defeat Valcea by 10 goals to maintain their unbeaten start in the #deloehfcl and earn their first home win. #ehfcl pic.twitter.com/Fv6KkbKN6k
— EHF Champions League (@ehfcl) September 26, 2020
SCM se va întoarce în Liga Campionilor după o pauză de câteva săptămâni, pentru încă un meci tare complicat, deplasarea de la Gyor.
După primele trei etape din Champions League, obictivul lui SCM devine mai limpede: cum primele patru locuri par să fie rezervate de Gyor, CSKA, Brest și Odense, Vâlcea se va lupta cu Buducnost, Podravska și Dortmund pentru locurile cinci și șase.
Așa cum știi, în noul format competițional, cu două grupe de opt echipe, primele șase locuri merg mai departe în optimile de finală. Iar primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, locurile 3-6 joacă în optimile de finală.
Cealaltă echipă din România, CSM București, nu va putea juca meciul cu Rostov – programat pentru duminică, amânat din cauza coronavirusului -, dar a început perfect, cu două victorii în primele două etape din Grupa A.
Foto: Ionut Buharu/SPORT PICTURES